Alertă de telecomandă!
La multe persoane aflate în psihoterapie am observat un amănunt care se repetă: televizorul ca remediu.
Cum intră în casă: deschid televizorul, căci altfel, „liniștea aceea care s-ar lăsa ar fi ca cel mai asurzitor zgomot” … Ar fi un moment în care și-ar auzi propriile gânduri amestecate, învolburate, zbârlite, dureroase și asta le-ar strica starea. Și televizorul, o dată deschis, înlocuiește propriile gânduri, propriul disconfort cu gândurile altora, cu teme de dezbatere, divertisment sau seriale preferate.
Da, televizorul poate face asta … să ne protejeze de propriile gânduri.
Sunt alte persoane care nu pot adormi decât cu televizorul aprins. Ca și cum „zumzetul” acela pe fundal le dizolvă treptat vigilența și le deconectează . Cel mai adesea, persoanele care fac asta au o calitate slabă a somnului, se confruntă cu oboseală cronică și o eficiență diminuată a atenției/ memoriei. Explicația medicală este că hormonul somnului, melatonina, are nevoie de întuneric pentru a se produce în organism. Toate „preparatele naturale”pentru somn au melatonină în compoziție, sintetizată chimic. Dar, fiecare dintre noi avem „uzina de producție” la purtător, cu amendamentul că ea se pune în funcțiune doar la întuneric, ceea ce exclude orice surse de lumină sau unde electromagnetice pe timpul nopții.
Calitatea slabă a somnului duce la un control slab al emoțiilor, care ajung să fie amplificate, mult prea reactive sau greu de dus. Când partea simțitoare din noi „ne călărește” adesea, puterea rațiunii pălește. Randamentul intelectual, regăsit în analiza și rezolvarea problemelor cotidiene, decizii adecvate, tinde să scadă. Iar asta duce la nemulțumiri crescute, angoase, temeri, îngrijorări care ne cotropesc. Ajungem acasă și … deschidem televizorul.
Televizorul devine sursa principală de petrecere a timpului, de amorțire a durerii, cel mai la îndemână „cântec de leagăn” și un prieten de nădejde.
Ce recomand? Moderație. Când e prea mult? Faceți un mic test: citiți o pagină dintr-o carte oarecare. În cât timp o parcurgeți? Dacă ar fi să o rezumați cu vorbele dvs. și să o explicați unui copil de 5 ani ce ați spune? Apoi faceți radiografia unei săptămâni: în afară de muncă și acțiunile elementare ale vieții, cât ocupă televizorul și cât alte activități? Puteți extinde analiza mai departe: având o problemă care cere o soluție, cât timp alocați găsirii soluției și cât o lăsați deoparte, ignorând-o sau intrând într-o disperare surdă?
Toată analiza propusă, deși poate părea irelevantă, vorbește despre prospețimea capacităților dvs., coborâte în viața cotidiană și puse la lucru în beneficiul dvs. Căci, „efectul secundar” al telecomenzii, atunci când se face abuz de ea, este că dezvoltă treptat, față de dificultățile proprii o atitudine nerealistă: unde este butonul pentru a înlocui această problemă cu ceva plăcut? Acest buton nu există … Dificultățile cer ieșirea din pasivitate, un efort, o concentrare, o analiză onestă și încercarea unui număr de soluții. Cer mobilizare, perseverență, regăsirea motivației de câte ori este nevoie. Cer creativitate, reînnoire, parcurgerea unui proces.
Ești gata să începi sau … pipăi după telecomandă?
*Puteți înlocui lejer cuvântul televizor din text cu calculator, smartphone, laptop.