Corpul își amintește ceea ce mintea a uitat
Uneori, ceea ce ne doare cel mai mult în prezent are rădăcini îngropate adânc în copilăria noastre , invizibile, dar puternice. Acestea nu sunt doar "amintiri" sau "experiențe proaste". Sunt modele emoționale internalizate care modelează în tăcere modul în care răspundem la iubire, conflict, prezenta autorități , a avea succes.
Arhitectura nevăzută a acestor triggeri
Când vorbim despre triggeri, majoritatea oamenilor se gândesc la reacţii evidente :lupta sau fugi, furie,retragere, anxietate. Dar adevărata complexitate constă în modul în care aceste reacţii sunt codificate în sistemul nostru nervos la începutul vieții. În copilărie, creierul nostru în curs de dezvoltare învață ce este sigur și ce este periculos nu doar din ceea ce se întâmplă, ci și din ceea ce este simţit, dar niciodată vorbit. Dacă dragostea a fost inconsecventa, s-ar putea să fi învăţat ca să fi văzut și iubit, pentru a câștiga afecțiunea este nevoi sa îmbrățișezi perfectiunea.
Dacă emoțiile tale au fost respinse, acum s-ar putea să te chinui să ai încredere în propriile sentimente.
Dacă situatia conflictuala era de nesuportat, răspunsul firesc este de a îngheța, fugi sau a lupta la primul semn de dezaprobare. Aceste strategii adaptative au fost cândva mecanisme de supraviețuire strălucitoare. Dar, ca adulți, se transformă adesea în auto-sabotaj creând disonanță emoțională între ceea ce ştim că merităm și ceea ce ne permitem să primim.
Cum îşi amintește corpul ceea ce mintea a uitat intenționat
Studiile au arătat că trauma nu este stocată ca narațiune , este stocată ca senzație și reacţie. Corpul își aminteşte prin trairea senzatiei de îngheț, tresărire, blocaj sau nevoia bruscă de a scăpa/fugi de stare, situație, context.
Acestea sunt ecourile trecutului deghizate în "așa cum sunt".
Acesta este motivul pentru care viața adultă poate părea confuză, s-ar putea să știi logic că ești în siguranţă, dar sistemul tău nervos încă trăiește în vechiul scenariu.
S-ar putea să tânjești după intimitate, dar corpul tău percepe apropierea ca pe un pericol.
S-ar putea să tânjești după odihnă, dar să te simți vinovat când încetezi să faci. Vindecarea începe atunci când încetăm să ne mai învinovăşim pentru aceste răspunsuri automate și începem să le decodăm. Conştientizarea transformă ruşinea în compasiune.
Revendicarea puterii
Călătoria de vindecare a traumei nu este despre "ștergerea trecutului" ,este despre actualizarea înțelegerii corpului și a minţii despre siguranță. Începem să ne învăţăm cu blândețe că tandrețea nu mai este o amenințare, că odihna nu înseamnă pericol și că iubirea poate exista fără frică.
Ca terapeut, le reamintesc adesea clienţilor
triggeri tăi nu sunt defectele tale, sunt istoria ta care cere să fii martor. Vindecăm atunci când devenim curioși cu privire la reacțiile noastre, mai degrabă decât să le judecăm fiind aspri cu noi sau punând în dreptul altuia propriile reacții, trăiri, comportamente “celălal este devină ”.
Ne transformăm când încetăm să ne intrebăm:
Ce este în neregulă cu mine? și începem să întrebăm:
- Ce se întâmplat cu mine?
- - Care sunt nevoile din spatele reacțiilor, comportamentelor pe care persoana le rulează?
- Și în mod asumat persoana își îndeplinește nevoile , din actor secundar pe scena Vieții ei ,persoana devine actor principal în propria Viață, așa cum este firesc.
Asadar, ne recuperăm Viața când aflăm că ceea ce ni s-a întâmplat nu mai trebuie să definească modul în care trăim.
Alege să fii de partea Ta.
Alege conștient vindecarea Ta.
Alege calea Ta.
