Cataracta
Cataracta este o afecţiune a lentilei intraoculare numite cristalin, caracterizată prin opacifierea acesteia. Simptomele pacientului variază, de la modificări dese ale dioptriilor la vedere în ceaţă, de la sensibilitate crescută la lumina puternică sau a farurilor, la vedere neclară la citit. Evoluţia naturală a bolii este spre agravare, cu scăderea progresivă a vederii, până la distingerea doar a luminii şi umbrelor.
Există mai multe tipuri de cataractă:
- cataracta aşa numită senilă, care apare la majoritatea pacienţilor după vîrstă de 60 de ani, şi a cărei cauză nu se cunoaşte;
- cataracta congenitală, care apare la naştere, dacă mama a contactat infecţii (de obicei rubeolă sau citomegalovirus) în timpul sarcinii;
- cataracta complicată, care apare în cursul altor afecţiuni oculare, cum ar fi uveitele;
- cataracta secundară, în cursul unor boli generale ca diabetul zaharat sau a unor tratamente, ca cel cu cortizon;
- cataractă traumatică.
Cataracta este o afecţiune uşor de diagnosticat chiar în fazele precoce ale bolii, cu condiţia unor controale periodice la medicul oftalmolog. Neglijarea acestor controale poate conduce la un diagnostic în fazele târzii, întrucât în mod obişnuit pacientul nu are dureri sau congestie oculară (înroşirea ochiului). Cu cât prezentarea la medic este mai tardivă, când pacientul are o vedere foarte scăzută, cu atât creşte riscul de complicaţii, atât intra cât şi postoperatorii, ce pot conduce la o recuperare postoperatorie lentă şi uneori chiar la un rezultat funcţional (acuitatea vizuală) nesatisfăcător faţă de aşteptările pacientului. Tratamentul definitiv al bolii este chirurgical. Tratamentul local cu coliruri (picături) se pare că doar încetineşte evoluţia bolii la unii pacienţi.
Indicaţia operatorie poate să aparţină atât medicului, pe baza gradului de avansare a bolii sau a eventualelor complicaţii, dar şi pacientului, întrucât disconfortul produs de scăderea vederii variază în funcţie de pacient. Operaţia modernă se efectuează cu ultrasunete şi poartă denumirea de facoemulsificare. Această constă în emulsificarea cristalinului opacifiat (a cataractei) şi introducerea în locul acestuia a unui cristalin artificial, din materiale cum ar fi acrilat sau silicon, foarte bine tolerate de organismul uman, şi care nu trebuie schimbate după un anumit timp. Anestezia este locală, prin infiltraţii perioculare sau instilatii de picături anestezice.
Recuperarea este rapidă datorită metodelor chirurgicale noi, ce presupun incizii mici (plăgi operatorii), cu condiţia respectării unor indicaţii postoperatorii, cum ar fi tratamentul preventiv antiiinflamator şi antibiotic, dar şi igiena locală atentă şi evitarea eforturilor fizice mari.