ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Sexologie Sexologie Constanta

Rana de umilire

Rana de umilire
Daca suferi de rana de umilire, acestea sunt comportamentele de control cele mai frecvent folosite, atunci când te temi ca vei umili o alta persoana sau ca vei fi umilit sau ca te vei umili tu însuti.
Rana de umilire este cel mai adesea trăită în relaţie cu mama, dar se poate să apară şi în relaţia cu ambii părinţi. Mama are un rol important în viaţa celui care sufera de rana de umilire, chiar dacă într-un mod inconştient şi involuntar. Această rană poate fi trăită pe diferite niveluri, în funcţie de ce anume s-a petrecut între vârstele de 1 şi 3 ani.Copilul cu o astfel de rană îşi va crea o mască de masochist. Masochismul este comportamentul unei persoane care găseşte plăcere şi chiar satisfacţie în suferinţă. Acea persoană caută durerea şi umilirea, de obicei într-un mod inconştent.
Masochistul este de obicei hipersensibil, iar cel mai mărunt lucru poate să îl afecteze. La rândul lui, ar face orice ca să nu îi rănească pe ceilalţi. Dintre cele cinci tipologii, masochistul îşi ascultă cel mai puţin nevoile, deşi uneori este foarte conştient de ceea ce vrea. Îşi provoacă suferinţă neascultându-le, alimentându-şi rana de suferinţă şi masca. Face orice pentru a se face util. Îi face pe oameni să râdă, însă cea mai mică critică la adresa lui îl face să se simtă umilit şi neînsemnat.
Este specialist în a se devaloriza pe sine însuşi. Se vede mai puţin important decât este în realitate. Nu poate să conceapă că ceilalţi îl consideră o persoană specială şi importantă în ochii lor. Tendinţa de a se blama pentru orice şi chiar de a lua asupra sa vina celorlalţi este foarte mare. Atunci când este învinovăţit de ceva, rămâne blocat, neştiind ce să spună pentru a se apăra. Poate să sufere într-atât încât să plece din locul respectiv. Considerându-se vinovat, crede că este de datoria lui să remedieze situaţia.
Caracteristici:
- lasi pe cineva sa te doboare fizic sau psihic, fara sa spui nimic,
- te obligi sa oferi ajutor unei persoane afla teîn dificultate, lasând la o parte propriile tale nevoi,
- te abtii sa spui orice lucru negativ despre o alta persoana,
- te acuzi ca esti nedemn,
- te dezgusta propria ta persoana,
- îi faci pe ceilalti sa râda pe seama ta, umilindu-te,
- îi întorci celuilalt un compliment, considerând ca esti nedemn sa îl primesti si, mai ales, ca celalalt este mai demn, îl merita mai mult decât tine,
- faci totul pentru a parea impecabil în ochii lui Dumnezeu,
- crezi ca trebuie sa alini suferinta celorlalti, a întregii umanitati,
- îi consideri pe ceitalti mai importanti decât tine, crezând ca acestia sufera mai mult,
- te abtii de la placerea fizica, de teama ca vei fi considerata o femeie usoara, de exemplu
- nu îti realizezi o placere fizica, de teama ca vei fi considerat egoist.
Boli de care poate suferi: dureri de spate, senzaţii de greutate în umeri, probleme respiratorii, probleme la picioare (varice, entorse, fracturi), probleme cu ficatul, dureri de gât, angina, laringite, probleme cu glanda tiroidă, urticarie, funcţionare proastă a pancreasului, probleme cardiace, intervenţii chirurgicale.
Rana de umilire este pe cale să se vindece atunci când veţi avea timp să vă ascultaţi mai întâi propriile nevoi înainte de a spune da celorlalţi. Când veţi prelua mai puţine responsabilităţi şi vă veţi simţi mai liber. Când veţi fi capabili să vă exprimaţi cererile fără să vi se mai pară că sunteţi enervant şi că îi deranjaţi pe ceilalţi.
În spatele acestei măşti se află o fiinţă îndrăzneaţă, aventurieră, cu multe talente în diverse domenii, care îşi cunoaşte nevoile şi le respectă, care este sensibilă la nevoile altora; capabilă să respecte libertatea fiecăruia; mediator bun, conciliant, care reuşeşte să aducă la normal situaţiile dramatice; căreia îi place să se bucure şi îi face pe ceilalţi să se simtă în largul lor; care este de natură generoasă, altruistă, jovială; care are talent organizatoric şi ştie să recunoască talentele; senzuală, care ştie să se bucure în iubire; care este foarte demnă.
 
Programare