ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Medicină alternativă și naturistă Medicină alternativă și naturistă Constanta

Rana de nedreptate

Rana de nedreptate
Voi încheia cu rana de nedreptate, care este traita de catre cei care sunt perfectionisti si care se acuza foarte usor. Urmatoarele mijloace de control sunt folosite fata de sine însusi si fata de persoanele de acelasi sex. Acestea sunt comportamentele pe care le ai atunci când îti este teama ca cineva va fi nedrept fata de tine sau ca tu vei fi nedrept (sau imperfect) fata de cineva sau fata de tine însuti.
O persoană care suferă de “rana de nedreptate” este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, nu se simte respectată sau crede că nu primeşte ceea ce merită. Cineva poate, de asemenea, să sufere de rana de nedreptate şi când primeşte mai mult decât consideră că merită.
Copilul foarte mic, care s-a simţit respins dintr-un motiv sau altul, va încerca să nu mai fie respins, fiind cât mai aproape de perfecţiune. Copilul trăieşte această rană mai ales în relaţia cu părintele de acelaşi sex. După câţiva ani, în ciuda eforturilor lui de a fi perfect, nu se simte iubit şi consideră acest lucru ca fiind nedrept. În consecinţă, ia hotărârea de a se controla începând din acel moment şi de a deveni perfect, astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. Astfel îşi blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins.
Dintre cele cinci caractere, aceasta persoana are cel mai des tendinţa de a-şi încrucişa braţele şi astfel îşi blochează energetic regiunea plexului solar. Când un rigid devine emoţionat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii, care devine sec şi inflexibil. Când este întrebat ce mai face, va răspunde invariabil: foarte bine! Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ. Devenind un perfecţionist, caută mereu să fie corect. Pentru el este foarte greu să înţeleagă că, acţionând într-un mod perfect, conform propriilor criterii, poate fi în acelaşi timp nedrept.
Cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el şi care, în opinia lui, nu merită. De asemenea, poate fi convins că ceilalţi îl invidiază când el are mai mult decât ei. Vrea să se asigure că este demn de ceea ce primeşte. Gelozia este trăită mai mult de către fiinţele din tipologia dependent sau dominator. Religia poate avea un efect mai mare asupra unui rigid decât asupra celor care prezintă celelalte răni. Binele şi răul, corect-incorect, sunt noţiuni importante pentru el. Aceste sunt şi principiile după care îşi ghidează viaţa.
Caracteristici:
- nu îti respecti limitele si ceri prea mult de la tine,
- te prefaci ca totul este bine, desi nu este asa,
- te justifici, deformând adeseori realitatea,
- refuzi sa primesti ajutor, crezând ca te vei descurca mai bine singur,
- nu vrei sa îti dezvalui sentimentele,
- îti refulezi lacrimile si îti ascunzi plânsul,
- îl judeci pe celalalt ca fiind prea sensibil,
- revizuiesti de mai multe ori ceea ce ai facut,
- începi de mai multe ori acelasi lucru,
- îl întrerupi pe celalalt, considerând ca ideile lui nu sunt corecte,
- vrei ca ceilalti sa îti spuna ca ceea ce faci tu este perfect,
- vrei sa ai o solutie rapida, imediata, la o anumita problema, înainte sa ai timpul necesar de a o analiza sau a gasi cauza acelei probleme,
- îl judeci sau îl acuzi pe celalalt ca a actionat nepotrivit,
- vrei sa ai dreptate, crezând ca tu detii raspunsul corect,
- devii furios, într-o situatie pe care o consideri nejustificata,
- te critici foarte sever, crezând ca astfel lucrurile se vor ameliora,
- te autodistrugi sau te subestimezi atunci când realizezi ceva,
- nu vrei sa primesti nimic din partea celuilalt, de teama ca vei ramâne dator acelei persoane,
- spui da, desi vrei sa spui nu, de teama sa nu fi nedrept, insensibil,
- te privezi de o placere, crezând ca nu o meriti,
- te fortezi sa zâmbesti sau sa râzi,
- nu vrei sa te opresti din munca, de teama ca vei fi considerat lenes,
- îti dai dreptate, desi de fapt tu vrei altceva si nu îti asculti inima,
- îl culpabilizezipe celalalt ca nu este responsabil,
- te abtii sa îti arati furia,
- nu îti acorzi dreptul ,de a fi fericit, daca cineva apropiat nu este fericit.
În cazul ultimelor doua rani este posibil sa fie mai dificil sa recunoastem comportamentele de control, deoarece ego-ul persoanelor dominante sau rigide este mai puternic. Este vorba despre doua tipuri de rani puternice, care determina reactii mai rapide si mai intense. Cu cât ego-ul nostru este mai puternic, cu atât puterea lui este mai mare în a ne face sa credem ceea ce vrea el, ca de exemplu, sa ne faca sa credem ca noi avem dreptate si nu ceilalti.
Bolile de care poate suferi o astfel de persoană: anchilozare, tensiuni musculare, epuizare fizica şi mentală, tendinite, artrite, bursite, torticolis, constipaţie, hemoroizi, crampe, probleme ale circulaţiei sângelui, varice, piele uscată, acnee, psoriazis, probleme hepatice, nervozitate, insomnie, probleme de vedere.
Rana de nedreptate este pe cale să fie vindecată dacă vă permiteţi să fiţi mai puţin perfecţionişti, să faceţi greşeli fără să fiţi furioşi sau critici. Dacă vă acordaţi dreptul de a vă arăta sensibilitatea, de a plânge în faţa celorlalţi fără să vă pierdeţi controlul şi fără să vă fie teamă de judecata celorlalţi.
În spatele rigidului se ascunde o persoană creativă, care are multă energie şi o mare capacitate de muncă. Această persoană este ordonată şi excelentă pentru o muncă ce necesită precizie; este atentă, foarte dotată pentru a se ocupa de detalii; are capacitatea de a simplifica, de a explica foarte clar când predă altora; este foarte sensibilă, ştie ce simt ceilalţi, verificându-şi propriile sentimente. Ştie ce trebuie să cunoască la momentul oportun. Găseşte persoana potrivită pentru o anumită sarcină şi cuvintele potrivite când are de comunicat ceva. Este plină de entuziasm, de viaţă, dinamică. Nu are nevoie de alţii pentru a se simţi bine. La fel ca şi fugarul, în caz de urgenţă ştie ce să facă şi face acel lucru singură. Reuşeşte să facă faţă situaţiilor dificile.
 
Programare