ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Iasi

Grup de terapie și suport pentru obezitate

Grup de terapie și suport pentru obezitate
Autor: Psihoterapeut Antoanela Carmen Cogian
Obezitatea este descrisă ca o creștere a greutății cu mult peste valoarea normală. Ea devine cu timpul mai mult decât o problemă de aspect fizic, devine o problemă de sănătate, o problemă de adaptare socială. Persoana ajunge să experimenteze emoții negative, rușine, izolare socială, stimă de sine scăzută, stres, anxietate și din păcate, de foarte multe ori, se ajunge la stări depresive. Tulburările alimentare – obezitatea, anorexia, bulimia – debutează de obicei în copilărie sau adolescență, dar se pot manifesta la orice vârstă atât la femei cât și la bărbați.
Tulburările de comportament alimentar sunt probleme grave de sănătate, cauzele acestora fiind complexe și de cele mai multe ori necunoscute pentru persoana respectivă. Pot fi cauze biologice, genetice, caracteristici personale, istoricul familiei, stresul, traume și schimbări majore survenite la un moment dat pe parcursul vieții. Abordarea terapeutică a tulburărilor alimentare presupune o colaborare între medic, nutriționist, psiholog și grupul de suport. Consilierea psihologică și psihoterapia ajută la creșterea eficienței procesului de vindecare a tulburării de alimentație.
Te invităm în grupul nostru de suport, unde vei găsi persoane cu experiențe similare și ceea ce este cel mai important: nu vei fi singur! Sub îndrumarea psihoterapeutului vei înțelege această boală, felul cum ea te afectează și cum poți lupta împotriva ei. Vei învăța cum să iei măsuri efective de modificare a comportamentelor nesănătoase și vei înțelege cauzele care au dus la declanșarea tulburării respective. Fiecare va fi propriul terapeut și terapeutul celorlalți membri ai grupului.
Grupul de suport este un sprijin real pentru cei care se luptă cu această boală. Grupul va fi format din 8 - 10 persoane, în ordinea înscrierii și a completării grupului. Întâlnirea va fi de trei ore, săptămânal, iar costul participării este de 50 lei pentru fiecare întâlnire.

Înscrierile și informațiile le primiți la:
psiholog clinician, psihoterapeut Antoanela Cogian – 0744634463 psihologterapeutiasi@yahoo.com
Dacă doriți mai multe informații despre grupurile de suport accesați link-ul de mai jos: http://psihologterapeutiasi.ro/servicii/psihoterapie-grup/