FRICA DE PSIHOTERAPIE
Autor: psihoterapeut Antoanela Carmen Cogian
Nu degeaba se spune că ajung la psihiatrie cei care au amânat psihoterapia. Dar oare de ce ne e frică de psihoterapie, de ce o amânăm la nesfârșit până simțim că nu mai putem? O mare parte dintre cei care trec cu curaj pragul unui cabinet de psihoterapie, deși realizează că au nevoie de schimbare, de echilibru emoțional, sfârșesc renunțând doar după câteva ședințe, când de fapt atunci se ajunge la „miezul problemei”. Unii dintre cei care înțeleg că au nevoie de psihoterapie sunt într-un continuu „proces de programare”. Programează ședițe, le anulează sub diverse motive, deși ei singuri recunosc că nimic nu e mai important la acel moment și de nimic nu au nevoie mai mult decât de psihoterapie. Mai mult, o parte, chiar după prima ședință, după ce abia au făcut cunoștință cu psihoterapeutul, văd în el un dușman cu care încep o luptă de putere, anulând terapia pe motiv că terapeutul e....
La prima vedere pare un comportament imatur și primul impuls e să judeci persoana. Oare e un comportament conștient? Iată câteva cauze identificate de psihoterapeuți, care îi determină pe oameni să se comporte astfel:
1. Minimalizarea sau chiar negarea problemei – negarea, faptul de a ne minți singuri, este cea mai puternică barieră dintre om și vindecarea sa. A recunoaște că ai o problemă este prima condiție de a demara un proces de rezolvare a problemei. Nu poți rezolva ceva ce nu există, nu? Din păcate oamenii, din orgoliu, din frică, ajung să se învețe să trăiască cu nemulțumirile lor, punând pe seama timpului rezolvarea problemelor. Astfel ajungem să devenim deținuți în propriile noastre închisori.
2. Evitarea problemei – oamenii consideră că evitarea sau amânarea confruntării cu propriile probleme interioare va duce, în final, la o rezolvare de la sine a situației. Acest mecanism va determina o acumulare în timp, din ce în ce mai presantă, a emoțiilor negative, nocive pentru sănătatea fizică și psihică. Rezolvarea problemei presupune confruntarea directă cu aceasta.
3. Fricile – frica de a fi judecat, criticat, respins, condamnat și nu în ultimă instanță frica irațională că și terapetul va face același lucru ca și persoanele cu care a avut contact până atunci. Psihoterapeutul te va înțelege, nu te va judeca, te va susține în deciziile tale. Mai mult, toate informațiile primite în timpul procesului terapeutic sunt strict confidențiale.
4. Neasumarea responsabilității – persoana are convingerea că problema nu e la el ci la „restul lumii”, fără să cunoască mecanismul conform căruia „schimbarea începe de la tine”. Nimeni, niciodată, nu va putea schimba pe cineva! Doar schimbarea noastră poate declanșa schimbarea în ceilalți! Am probleme pentru că eu am permis asta!
5. Frica de travaliul psihoterapeutic – fiecare are în sufletul său adunate suferințe, traume, sentimente de furie, iar acestea scoase la lumină pot produce frică că nu vor putea fi gestionate. Alături de terapeut vei găsi resursele necesare, puterea, curajul de a produce o schimbare majoră în viața ta!
6. Beneficiile rolului de victimă – atunci când îți asumi rolul de victimă vei primi din partea celorlalți atenție, grijă, compătimire, acest rol devenind un instrument de manipulare a celor din jur. Ajungi să-ți iubești atât de mult rolul, devine în timp atât de convenabil, încât terapia nici nu e luată în calcul.
7. Nevoia de despăgubire – oameni care trăind nefericirea proprie simt nevoia de a le face și altora ceea ce au trăit ei sau de ai găsi vinovați pe cei din jur de propriile trăiri. Astfel își creează propria nefericire, pas cu pas, găsind vinovați pentru asta, și răzbunându-se atât pe ei cât și pe cei apropiați.
8. Instinctul de autodistrugere – este vorba de tendința la repetiție, termen introdus de Freud. O persoană care a trăit o traumă, un abuz, dacă aceasta nu este vindecată, el va avea mereu tendința de a retrăi situația, în speranța vindecării. Astfel poate deveni propriul lui persecutor, rămânând în aceeași stare. Vindecarea apare doar în momentul în care persoana devine conștientă și acceptă situația urmând un travaliu terapeutic.
Psiholog – psihoterapeut
Antoanela Cogian
La prima vedere pare un comportament imatur și primul impuls e să judeci persoana. Oare e un comportament conștient? Iată câteva cauze identificate de psihoterapeuți, care îi determină pe oameni să se comporte astfel:
1. Minimalizarea sau chiar negarea problemei – negarea, faptul de a ne minți singuri, este cea mai puternică barieră dintre om și vindecarea sa. A recunoaște că ai o problemă este prima condiție de a demara un proces de rezolvare a problemei. Nu poți rezolva ceva ce nu există, nu? Din păcate oamenii, din orgoliu, din frică, ajung să se învețe să trăiască cu nemulțumirile lor, punând pe seama timpului rezolvarea problemelor. Astfel ajungem să devenim deținuți în propriile noastre închisori.
2. Evitarea problemei – oamenii consideră că evitarea sau amânarea confruntării cu propriile probleme interioare va duce, în final, la o rezolvare de la sine a situației. Acest mecanism va determina o acumulare în timp, din ce în ce mai presantă, a emoțiilor negative, nocive pentru sănătatea fizică și psihică. Rezolvarea problemei presupune confruntarea directă cu aceasta.
3. Fricile – frica de a fi judecat, criticat, respins, condamnat și nu în ultimă instanță frica irațională că și terapetul va face același lucru ca și persoanele cu care a avut contact până atunci. Psihoterapeutul te va înțelege, nu te va judeca, te va susține în deciziile tale. Mai mult, toate informațiile primite în timpul procesului terapeutic sunt strict confidențiale.
4. Neasumarea responsabilității – persoana are convingerea că problema nu e la el ci la „restul lumii”, fără să cunoască mecanismul conform căruia „schimbarea începe de la tine”. Nimeni, niciodată, nu va putea schimba pe cineva! Doar schimbarea noastră poate declanșa schimbarea în ceilalți! Am probleme pentru că eu am permis asta!
5. Frica de travaliul psihoterapeutic – fiecare are în sufletul său adunate suferințe, traume, sentimente de furie, iar acestea scoase la lumină pot produce frică că nu vor putea fi gestionate. Alături de terapeut vei găsi resursele necesare, puterea, curajul de a produce o schimbare majoră în viața ta!
6. Beneficiile rolului de victimă – atunci când îți asumi rolul de victimă vei primi din partea celorlalți atenție, grijă, compătimire, acest rol devenind un instrument de manipulare a celor din jur. Ajungi să-ți iubești atât de mult rolul, devine în timp atât de convenabil, încât terapia nici nu e luată în calcul.
7. Nevoia de despăgubire – oameni care trăind nefericirea proprie simt nevoia de a le face și altora ceea ce au trăit ei sau de ai găsi vinovați pe cei din jur de propriile trăiri. Astfel își creează propria nefericire, pas cu pas, găsind vinovați pentru asta, și răzbunându-se atât pe ei cât și pe cei apropiați.
8. Instinctul de autodistrugere – este vorba de tendința la repetiție, termen introdus de Freud. O persoană care a trăit o traumă, un abuz, dacă aceasta nu este vindecată, el va avea mereu tendința de a retrăi situația, în speranța vindecării. Astfel poate deveni propriul lui persecutor, rămânând în aceeași stare. Vindecarea apare doar în momentul în care persoana devine conștientă și acceptă situația urmând un travaliu terapeutic.
Psiholog – psihoterapeut
Antoanela Cogian