ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Dependență & toxicologie Dependență & toxicologie Iasi

CÂND AM CURAJ SĂ FAC O SCHIMBARE?

CÂND AM CURAJ SĂ FAC O SCHIMBARE?
Autor: psihoterapeut Antoanela Carmen Cogian
Este foarte ușor să vorbesc despre schimbare... e mai greu să o fac... cel mai greu e să lucrez cu mine însămi.... Iată câteva „replici celebre” culese din timpul terapiei.
Nu de puține ori ne punem întrebarea: „Oare e nevoie să îndeplinesc niște condiții „necesare și suficiente” pentru a ști că voi reuși, că voi duce la final, cu bine, un proces terapeutic?” Păi, dacă te-ai înarmat cu răbdare și blândețe pentru tine, e bine să știi că oamenii nu-și schimbă așa ușor modul de a gândi, de a acționa, deci procesul schimbării nu se realizează „peste noapte”. Mai mult, un progres rapid de multe ori nu rezistă în timp. Bineînțeles sunt și excepții!
Durata terapiei este în funcție de amploarea schimbării și de ritmul în care persoana asimilează materialul parcurs pe durata ședințelor de terapie. Aici mai intervine și rezistența la schimbare, dar asta e altă ... poveste!

Schimbarea poate apare atunci când tu constați că:

o Hotărăști că nu mai vrei să te minți și e timpul să fii sincer cu tine însuți, cu dorințele și nevoile tale;
o Constați că a venit vremea să fii liber, să decizi singur pentru propria viață;
o Te-ai săturat să le faci tuturor pe plac și vrei să înveți cum să spui NU;
o Înțelegi că a venit vremea să spui DA doar atunci când simți cu adevărat asta;
o Vrei să îți dai voie să fii așa cum îți dorești;
o Ai curaj să descoperi intimitatea, condiție importantă și în terapie;
o Vrei să-ți recapeți puterea interioară;
o Ai curaj să pariezi mai mult pe viața ta;
o Te-ai săturat să retrăiești mereu... și mereu trecutul;
o Te-ai săturat de măști și vrei să poți fi sincer și autentic;
o Vrei să-ți dai voie să fii spontan;
o Înțelegi că nu e obligatoriu să fii trist, stresat, dominat de frică;
o Ești decis să „scormonești” inconștientul chiar dacă doare;
o Vrei să trăiești bucuria autentică;
o Vrei să știi cine ești și să faci totul pentru că vrei, nu pentru că trebuie!

Dacă te regăsești pe undeva, te aștept cu drag la terapie!

psiholog – psihoterapeut
Antoanela Cogian

Iată datele mele de contact:
psiholog – psihoterapeut Antoanela Cogian
e-mail – psihologterapeutiasi@yahoo.com
telefon – 0744634463
www.psihologterapeutiasi.ro