Logopedia in sprijinul copiilor si adultilor
Autor: Monica Purice, logoped - psihopedagog
Potrivit specialiştilor, interesul asupra logopediei a crescut, în ultimii ani, direct proporţional cu conştientizarea tulburărilor de vorbire şi, mai ales, cu conştientizarea posibilităţii corijării acestora. Cele mai frecvente tulburări de limbaj sunt dislalia şi bâlbâiala şi se observă la copiii aflaţi la vârsta preşcolară şi şcolară mică. "Dislalia se manifestă prin deformarea, omiterea sau substituirea, înlocuirea şi inversarea unor sunete (cele mai afectate fiind r, s, s, c, g şi grupurile de sunete: ce, ci, ge, gi ). În cazurile grave sunt afectate silabele sau chiar cuvintele. Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unui sunet, silabă, cuvânt sau mai multe; aceasta este deseori acompaniată de grimase, spasme şi se poate observa chinul prin care trece copilul în încercarea de a învinge tulburarea. Unele tulburări uşoare dispar odată cu înaintarea în vârstă a copilului, ca urmare a maturizării sistemelor cerebrale şi a aparatului fono-articulator. Cele care nu dispar au o tendinţă de a se consolida în deprinderi negative de articulaţie la vârsta tinereţii".
Se poate considera existenţa unei dislalii cu semnificaţie defectologică după vârsta de trei-patru ani, până la această vârstă ea fiind de natură fiziologică, ceea ce înseamnă că există o insufi-cientă dezvoltare a aparatului fono-articulator sau a sistemelor cerebrale implicate în procesul vorbirii.
Dacă la început aceste tulburări se prezintă în formele uşoare, de exemplu dislalie monomorfă, care afectează uşor un sunet, ele se complică dacă nu sunt corectate la timp, transformându-se în handicapuri tot mai complexe nu numai ca simptomatologie, dar şi pentru strategiile şi efectele terapeutice.
Chiar şi în urma observaţiilor curente, se poate constata că nu numai copiii suferă de tulburări de vorbire. În cazul adulţilor, acestea sunt "fie reminiscenţe ale tulburărilor din copilărie, netratate şi agravate, fie survin ca urmare a unor accidente, cel mai întâlnit fiind accidentul cerebral-vascular, sau boli". "Trebuie să luăm în consideraţie că, atât la adulţi, cât şi la copii, pot apărea tulburări de vorbire datorate unor probleme psihologice (conflicte în sau cu familia, conflicte în interiorul propriei persoane, perioade în care solicitările depăşesc capacităţile de adaptare ale individului). Tratarea acestui tip de tulburări nu mai intră în com-petenţele logopedului, ci subiecţii trebuie îndrumaţi către psiho-terapeut".
Însă la logoped nu trebuie să mergem numai când suferim de vreo tulburare; putem să ne adresăm specialistului şi din dorinţa de a pronunţa mai clar cuvintele, de a avea o vorbire mai fluentă, mai bogată, mai expresivă.
Totuşi, este neapărat necesar să se adreseze logopedului cei cu dificultăţi de pronunţie, de intelegere, de invatare,de auz, musculatură slăbită a gurii, autism, dificultati respiratorii, probleme la înghiţire, anomalii ale aparatului fonoarticulator.
Monica Purice, psihopedagog-logoped
Mai multe detalii gasiti accesand www.asociatiapeca.ro
Se poate considera existenţa unei dislalii cu semnificaţie defectologică după vârsta de trei-patru ani, până la această vârstă ea fiind de natură fiziologică, ceea ce înseamnă că există o insufi-cientă dezvoltare a aparatului fono-articulator sau a sistemelor cerebrale implicate în procesul vorbirii.
Dacă la început aceste tulburări se prezintă în formele uşoare, de exemplu dislalie monomorfă, care afectează uşor un sunet, ele se complică dacă nu sunt corectate la timp, transformându-se în handicapuri tot mai complexe nu numai ca simptomatologie, dar şi pentru strategiile şi efectele terapeutice.
Chiar şi în urma observaţiilor curente, se poate constata că nu numai copiii suferă de tulburări de vorbire. În cazul adulţilor, acestea sunt "fie reminiscenţe ale tulburărilor din copilărie, netratate şi agravate, fie survin ca urmare a unor accidente, cel mai întâlnit fiind accidentul cerebral-vascular, sau boli". "Trebuie să luăm în consideraţie că, atât la adulţi, cât şi la copii, pot apărea tulburări de vorbire datorate unor probleme psihologice (conflicte în sau cu familia, conflicte în interiorul propriei persoane, perioade în care solicitările depăşesc capacităţile de adaptare ale individului). Tratarea acestui tip de tulburări nu mai intră în com-petenţele logopedului, ci subiecţii trebuie îndrumaţi către psiho-terapeut".
Însă la logoped nu trebuie să mergem numai când suferim de vreo tulburare; putem să ne adresăm specialistului şi din dorinţa de a pronunţa mai clar cuvintele, de a avea o vorbire mai fluentă, mai bogată, mai expresivă.
Totuşi, este neapărat necesar să se adreseze logopedului cei cu dificultăţi de pronunţie, de intelegere, de invatare,de auz, musculatură slăbită a gurii, autism, dificultati respiratorii, probleme la înghiţire, anomalii ale aparatului fonoarticulator.
Monica Purice, psihopedagog-logoped
Mai multe detalii gasiti accesand www.asociatiapeca.ro