Cu relația de cuplu la psiholog
” Eu sunt eu
Și tu ești tu
Nu trăiesc în această lume pentru a mă ridica la înalțimea așteptărilor tale,
Și nici tu nu ești aici pentru a satisface așteptările mele.”
Nu de puține ori auzim că soțul sau soția își dorește ca partenerul de cuplu să corespundă așteptărilor sale, iar dacă relația nu merge conform așteptărilor, soluția ar fi că celălalt să se schimbe. Din păcate, acest lucru nu merge, nu duce nicăieri în relația de cuplu. Un studiu celebru arată că ” pentru majoritatea adulților fericirea depinde de a avea o căsnicie fericită mai mult decât orice altceva” (Glen & Weaver, 1981).
Studiile psihologice au demonstrat faptul că relațiile intime bazate pe încredere și apropiere sunt ” puternic mediator ” între situațiile greu încercate din viață și instalarea unei afecțiuni psihiatrice sau a depresiei în particular. Existența unei relații apropiate este deosebit de importantă pentru sănătatea emoțională. Securitatea și iubirea din interiorul unei relații apropiate sunt unice prin potențialul lor de a oferi o atmosferă pentru procesarea experienței noastre în lume și a ne permite creşterea în relaţie pe măsură ce viețile noastre evoluează.
În cuplurile în care ambii parteneri au experimentat un puternic sentiment de securitate emoțională, partenerilor le face plăcere să fie împreună și își pot mărturisi cele mai adânci sentimente și griji, se gândesc unul la celălalt ca la cel mai bun prieten, sunt afectuoși unul cu celălalt. Studiile au arătat că aceştia aveau aptitudini bune de rezolvare a problemelor, astfel încât puteau face față mai bine încercărilor vieții. Potrivit acestor date, nu este surprinzător faptul că un studiu efectuat pe persoane aflate în ultimele etape ale vieții a demostrat că subiecții cei mai fericiți și mai sănătoși erau aceia care fuseseră implicați în relații apropiate. (Lowenthal & Haven).
La polul opus, în cuplurile în care acest sentiment de securitate emoţională nu există, partenerii se ceartă, nu reuşesc să ajungă la o soluţie benefică pentru amândoi, pare că sunt în tabere diferite. Lipsa intimității în cuplu a fost demult corelată cu dificultăți personale, cum ar fi simptomele psihosomatice (Waring, 1980), afecțiuni emoționale non- psihotice (Browen & Harris, Hames & Waring, 1980), afecţiuni şi dizabilităţi cronice şi structuri rigide ale familiei (Waring & Russel, 1980).
Toate acestea sunt în acord cu ceea ce arată cercetarea neurobiologică - faptul că suntem construiţi pentru acordajul afectiv (Stern, 2003) şi că relaţia joacă un rol principal în dezvoltarea continuă a creierului.
Lowenthal şi Weiss au studiat intimitatea pe parcursul mai multor ani şi au rezumat poate cel mai bine importanţa intimităţii în cuplu: “ Căutarea intimităţii personale … pe lângă necesităţile vieţii este poate nevoia fundamentală umană .... în absenţa unei provocări externe sufocante, majoritatea bărbaţilor şi femeilor găsesc energia şi motivaţia de a trăi ... vieţi satisfăcătoare prin apartenenţa la una sau mai multe relaţii intime mutual suportive .”
Din păcate, de cele mai multe ori cuplurile ajung la terapie când este prea târziu, când deja relația este extrem de afectată. Este bine ca atunci când se fac simțite problemele, certurile și neînțelegerile în cuplu, să se apeleze la ajutor specializat din timp, pentru a putea reînsănătoși relația de cuplu.
Psihoterapia de cuplu ajută cuplurile să navigheze prin încurcăturile ascunse care le blochează încercările de a se conecta unul la celălalt. Important în terapia de cuplu este ca fiecare dintre parteneri să conștientizeze ideea fundamentală că celălalt vede lumea și acționează din propriul sistem de constructe, unul independent. ” Lumea așa cum o vedem noi este mereu exact asta: lumea așa cum o vedem noi.”
În procesul terapeutic este importantă sprijinirea partenerilor să-și comunice sensurile comportamentelor lor. Conștientizarea faptului că celălalt – ca și propria persoană are propriile gânduri, păreri și sentimente care pot fi sau nu în concordanță cu ale partenerului și că celălalt înțelege lumea și acționează pornind de la sistemul său independent de constructe.
Un lucru desigur nu e secret : femeile tind să creeze sensuri diferite faţă de bărbaţi. Aceasta se întâmplă deoarece ” Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus ” ( vă recomand să citiți celebra carte a lui Gray, 1992). Atunci când relaţia trece printr-o fază de distanţă majoră sau chiar de criză între parteneri, foarte adesea impactul diferenţelor specifice genului asupra partenerilor creşte simţitor. Realitatea este construită continuu într-un mod care confirmă constructele despre partener. Dacă unul nu poate schimba partenerul după propriile idei, încearcă să-şi protejeze stima de sine prezentându-se pe sine ca victima partenerului (Willli, 199).
Ceea ce rămâne este un lanţ nesfârşit de reproşuri şi acuzaţii reciproce, ambii parteneri făcând mari eforturi să-şi rezerve pentru el sau pentru ea rolul aparent preferabil al victimei şi să pună partenerul în situaţia de persecutor (din cauza ta se întâmplă asta!), asta dacă nu se retrag cu resemnare şi evită contactul cu totul. Fiecare crede că celălalt greşeşte.
În cadrul terapiei de cuplu, terapeutul va accentua focusul pe relaţie şi pe interacţiunea din cuplu, utilizând tehnici și intervenții psihoterapeutice specifice psihoterapiei de cuplu și familie.
Oana Șerbu
Psiholog. Psihoterapeut
Psihoterapie integrativă
Și tu ești tu
Nu trăiesc în această lume pentru a mă ridica la înalțimea așteptărilor tale,
Și nici tu nu ești aici pentru a satisface așteptările mele.”
Nu de puține ori auzim că soțul sau soția își dorește ca partenerul de cuplu să corespundă așteptărilor sale, iar dacă relația nu merge conform așteptărilor, soluția ar fi că celălalt să se schimbe. Din păcate, acest lucru nu merge, nu duce nicăieri în relația de cuplu. Un studiu celebru arată că ” pentru majoritatea adulților fericirea depinde de a avea o căsnicie fericită mai mult decât orice altceva” (Glen & Weaver, 1981).
Studiile psihologice au demonstrat faptul că relațiile intime bazate pe încredere și apropiere sunt ” puternic mediator ” între situațiile greu încercate din viață și instalarea unei afecțiuni psihiatrice sau a depresiei în particular. Existența unei relații apropiate este deosebit de importantă pentru sănătatea emoțională. Securitatea și iubirea din interiorul unei relații apropiate sunt unice prin potențialul lor de a oferi o atmosferă pentru procesarea experienței noastre în lume și a ne permite creşterea în relaţie pe măsură ce viețile noastre evoluează.
În cuplurile în care ambii parteneri au experimentat un puternic sentiment de securitate emoțională, partenerilor le face plăcere să fie împreună și își pot mărturisi cele mai adânci sentimente și griji, se gândesc unul la celălalt ca la cel mai bun prieten, sunt afectuoși unul cu celălalt. Studiile au arătat că aceştia aveau aptitudini bune de rezolvare a problemelor, astfel încât puteau face față mai bine încercărilor vieții. Potrivit acestor date, nu este surprinzător faptul că un studiu efectuat pe persoane aflate în ultimele etape ale vieții a demostrat că subiecții cei mai fericiți și mai sănătoși erau aceia care fuseseră implicați în relații apropiate. (Lowenthal & Haven).
La polul opus, în cuplurile în care acest sentiment de securitate emoţională nu există, partenerii se ceartă, nu reuşesc să ajungă la o soluţie benefică pentru amândoi, pare că sunt în tabere diferite. Lipsa intimității în cuplu a fost demult corelată cu dificultăți personale, cum ar fi simptomele psihosomatice (Waring, 1980), afecțiuni emoționale non- psihotice (Browen & Harris, Hames & Waring, 1980), afecţiuni şi dizabilităţi cronice şi structuri rigide ale familiei (Waring & Russel, 1980).
Toate acestea sunt în acord cu ceea ce arată cercetarea neurobiologică - faptul că suntem construiţi pentru acordajul afectiv (Stern, 2003) şi că relaţia joacă un rol principal în dezvoltarea continuă a creierului.
Lowenthal şi Weiss au studiat intimitatea pe parcursul mai multor ani şi au rezumat poate cel mai bine importanţa intimităţii în cuplu: “ Căutarea intimităţii personale … pe lângă necesităţile vieţii este poate nevoia fundamentală umană .... în absenţa unei provocări externe sufocante, majoritatea bărbaţilor şi femeilor găsesc energia şi motivaţia de a trăi ... vieţi satisfăcătoare prin apartenenţa la una sau mai multe relaţii intime mutual suportive .”
Din păcate, de cele mai multe ori cuplurile ajung la terapie când este prea târziu, când deja relația este extrem de afectată. Este bine ca atunci când se fac simțite problemele, certurile și neînțelegerile în cuplu, să se apeleze la ajutor specializat din timp, pentru a putea reînsănătoși relația de cuplu.
Psihoterapia de cuplu ajută cuplurile să navigheze prin încurcăturile ascunse care le blochează încercările de a se conecta unul la celălalt. Important în terapia de cuplu este ca fiecare dintre parteneri să conștientizeze ideea fundamentală că celălalt vede lumea și acționează din propriul sistem de constructe, unul independent. ” Lumea așa cum o vedem noi este mereu exact asta: lumea așa cum o vedem noi.”
În procesul terapeutic este importantă sprijinirea partenerilor să-și comunice sensurile comportamentelor lor. Conștientizarea faptului că celălalt – ca și propria persoană are propriile gânduri, păreri și sentimente care pot fi sau nu în concordanță cu ale partenerului și că celălalt înțelege lumea și acționează pornind de la sistemul său independent de constructe.
Un lucru desigur nu e secret : femeile tind să creeze sensuri diferite faţă de bărbaţi. Aceasta se întâmplă deoarece ” Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus ” ( vă recomand să citiți celebra carte a lui Gray, 1992). Atunci când relaţia trece printr-o fază de distanţă majoră sau chiar de criză între parteneri, foarte adesea impactul diferenţelor specifice genului asupra partenerilor creşte simţitor. Realitatea este construită continuu într-un mod care confirmă constructele despre partener. Dacă unul nu poate schimba partenerul după propriile idei, încearcă să-şi protejeze stima de sine prezentându-se pe sine ca victima partenerului (Willli, 199).
Ceea ce rămâne este un lanţ nesfârşit de reproşuri şi acuzaţii reciproce, ambii parteneri făcând mari eforturi să-şi rezerve pentru el sau pentru ea rolul aparent preferabil al victimei şi să pună partenerul în situaţia de persecutor (din cauza ta se întâmplă asta!), asta dacă nu se retrag cu resemnare şi evită contactul cu totul. Fiecare crede că celălalt greşeşte.
În cadrul terapiei de cuplu, terapeutul va accentua focusul pe relaţie şi pe interacţiunea din cuplu, utilizând tehnici și intervenții psihoterapeutice specifice psihoterapiei de cuplu și familie.
Oana Șerbu
Psiholog. Psihoterapeut
Psihoterapie integrativă