ROmedic Cabinete medicale Buzau Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Buzau

7 metode sănătoase de a disciplina copilul

7 metode sănătoase de a disciplina copilul
Disciplina este un subiect extrem de delicat in ziua de azi, iar mamele se simt derutate de opiniile contradictorii emise in acest sens. Pe piață se găsesc o mulțime de cărți care dau sfaturi legate de disciplina copiilor uneori contradictorii. Şi părerile vecinelor sau bunicilor sunt contradictorii. O mamă ajunge să se întrebe dacă este prea severă sau prea indulgentă cu copilul.
Să vedem mai întâi ce înţelegem prin cuvântul “ disciplină”? Dicţionarul o defineşte astfel: “(1) a instrui, a educa sau a antrena şi (2) a pedepsi .” Dacă ar fi întrebate, probabil că majoritatea mamelor ar răspunde că disciplina este un set de reguli care au ca rezultat o conduită convenabilă din partea copilului. Pentru mulți dintre noi, disciplina este sinonimă cu a pedepsi, ca mijloc de a face un copil să se poarte bine. O altă definiție ar mai fi: “ Antrenament” . Cand disciplinaţi un copil îl antrenaţi în a deveni discipolul dumneavoastră, iar sarcina vă este de a-i fi profesor. În calitate de părinţi, ne putem întreba: “ Ce scop urmărim prin tot acest antrenament pe care il aplicăm copiilor noştri?” Dacă ne gândim serios la această întrebare, marea majoritate va răspunde că scopul este de a forma un adult care a învăţat să se stăpânească, să facă propriile alegeri, să îşi regleze conduita, să-şi exercite libertatea ca un individ responsabil.
Scopul nostru final, atunci când disciplinăm un copil, este de a-l ajuta să devină un individ care se poate controla. Psihologii au demonstrat că există o legătură între un conceptul despre sine puternic și capacitatea de autodisciplină la maturitate. Va reuşi atât la şcoală cât şi în viaţă dacă va avea un concept despre sine puternic şi pozitiv.
Ce puteţi face în calitate de părinţi pentru a-l ajuta pe copil să-şi întărească acest concept despre sine, adică acea imagine mentală pe care o are despre el însuşi? Iată 7 metode de antrenare care sunt specifice copiilor şi au caracteristică comună întărirea conceptului despre sine al copilului:
1) A ne apleca asupra universului zilnic al copilului şi a-l controla ne poate permite să nu mai avem nevoie de alte metode de disciplină.
Să presupunem că vizitaţi o grădiniţă şi că acolo găsiţi o clasă goală, fără nici un echipament educativ sau recreativ. Fără cuburi, fără camione, acuarele, hartie sau plastelină. Nimic cu are să se poată juca un copil. Dacă o educatoare ar incerca să aducă copii într-un decor atat de gol, atât de puţin propice, ar avea de înfruntat probleme serioase de disciplină. Aruncaţi un ochi la dumneavoastră acasă. Este casa dumneavoastră un loc cu puţin material educativ, dar plină de obiecte pentru adulţi, pe care copilul nu are voie să le atingă? Dacă da, aveţi toate şansele să întampinaţi multe probleme de disciplină. Dar dacă din contră, casa dumneavoastră oferă un univers de lucruri interesante şi stimulante, veţi putea evita aceste probleme controlând universul zilnic al copilului.
Gândiţi-vă la drumurile lungi cu maşina. Pentru mulți părinţi aceste călătorii sunt adevărate coşmaruri, numai datorită faptului că nu ştiu să dea o ocupaţie copilului pe parcursul drumului. Cu cat mai mult organizaţi un mediu adecvat, cu atat mai puţine probleme veţi avea.
2) Un contact personalizat cu fiecare copil favorizează dezvoltarea unui concept despre sine sănătos.
Teoretic, părinţii ştiu că micuţii lor sunt unici, dar în practică, încearcă deseori să folosească aceleaşi metode de disciplinare pentru toţi, ca şi cum ar fi identici. Evident că nu sunt. Fiecare provine dintr-o combinaţie diferită de gene. Din punct de vedere biologic, unul dintre copii poate fi mai dur, iar un altul mai maleabil. De aceea aveţi nevoie de metode educative diferite pentru fiecare in parte. Un copil tensionat şi ingrijorat nu va putea fi tratat ca un copil vesel şi destins. Din păcate, marea majoritate a părinţilor nu ţin cont de acest lucru. Este curios de constatat, că singurele metode universale care “merg” la toţi copiii sunt metodele negative, care antrenează un concept despre sine deficitar la toţi copiii, oricare ar fi personalitatea lor. Dar cand avem de-a face cu metode pozitive care favorizează dezvoltarea egoului, acestea trebuie personalizate. Adică, trebuie să găsim timpul necesar pentru a studia caracteristicile individuale şi tendinţele fiecărui copil, fie ei introvertiţi sau extravertiţi, sau serioşi şi introvertiţi.
3) A da copilului libertatea de a explora mediul său şi a-şi asuma autodisciplina imediat ce este posibil, la fiecare etapă a dezvoltării, favorizează edificarea unui ego pozitiv.
Prima oară cand observă linguriţa şi vă arată că doreşte să mănance singur, lăsaţi -l să incerce. Mai puţină sau mai multă mizerie, la această varstă, conteză prea puţin, deoarece este pe cale să înveţe să se disciplineze şi să se controleze. Ceea ce presupune, bineînţeles, răbdare. Fără nici o îndoială, nouă ne este mult mai uşor să il hrănim sau să il spălăm. Dar acest lucru nu este deloc benefic pentru el. A permite unui copil să acţioneze singur, presupune din partea noastră că suntem hotăraţi ca acesta să crească. Putem aduce multe lucruri bune copiilor dacă le respectăm dorinţa instinctivă de libertate şi dacă le lăsăm posibilitatea de a se dezvolta.
4) A trata sentimentele în mod diferit faţă de acţiuni, favorizează in cazul copiilor, identificarea unui ego pozitiv . Prin sentimente, înţelegem emoţiile interioare ale unui copil: un copil poate fi fericit sau enervat, poate să-i fie teamă, să experimenteze timiditate sau afecţiune. Este foarte important ca părinţii să facă această deosebire între sentimente şi acţiuni, deoarece un copil poate învăţa să-şi controleze acţiunile; nu poate în schimb să -şi controleze sentimentele.
Sentimentele unui copil, cum ar fi gândurile sale, parvin în mod spontan spiritului său. Nu poate controla nici momentul în care acestea apar, nici modul în care le simte. Să luăm ca exemplu mânia: un copil nu se poate împiedica să se enerveze din când în cănd. Ce putem spera însă, este că va învăţa să-şi controleze acţiunile asociate acestui sentiment: să muşte sau să lovească.Primul lucru care trebuie făcut cu un copil este de a -l ajuta să impună limite rezonabile acţiunilor sale. Din nefericire, mulţi părinţi au înţeles greşit psihologia modernă, crezând că impunând limite unui copil echivalează întotdeauna cu a-l traumatiza sau a restrânge dezvoltarea personalităţii sale.
5) A ne increde in forţa imitaţiei inconştiente este un element decisiv in formarea unui concept despre sine pozitiv la copil. Copiii sunt imitatori extraordinari. Datorită acestui dar avem la indemană un instrument educativ foarte eficient. Dacă putem oferi modele vii ale unei personalităţi cu trăsături pozitive, copiii noştri vor invăţa printr-o imitare inconştientă. Dacă inţelegem acest concept, el ne va scuti de conflicte inutile cu copilul. Dacă le arătăm bunele maniere la masă, oferind propriul exemplu, mai tarziu ne vor imita. Dacă dorim ca ei să respecte drepturile altora, ar trebui să incepem prin a le respecta noi pe ale lor. Bunul exemplu este cea mai eficientă formă de invăţare pe care le-o putem oferi; dacă il certăm pentru faptul că nu respectă sentimentele celorlalţi, prin aceasta îi arătăm că noi nu le respectăm pe ale sale. Acţiunile noastre reprezintă un mijloc educativ mult mai vast decat cuvintele noastre. Copiii fac ceea ce văd făcandu -se!
Nu numai că micuţul imită în mod inconştient comportamentul părinţilor săi, dar impregnează şi atmosfera din casă: amicală şi cooperantă, ostilă, sau de convenienţă. Atmosfera căminului este baza a tot ceea ce încercăm să-l invăţăm prin disciplină. Este sarcina părinţilor să supravegheze această ambianţă, cat şi modelele specifice pe care le furnizează.
6) Susţinerea afectivă a părinţilor ajută copilul să învingă sentimentul de inadaptare şi să –şi construiască un ego solid. Toţi copiii se simt inadaptaţi din cauza lipsei de experienţă in contactul lor cu lumea. Mulţi adulţi minimizează aceşti factori şi sentimentele care decurg din ei. Copiii sunt mici, neputincioşi şi inferiori părinţilor şi altor adulţi in infruntarea cu lumea inconjurătoare.
Putem oferi acest tip de ajutor copilului prin tehnica reflectării sentimentelor, arătandu-i că înţelegem intr-adevăr ceea ce simt. Este singurul gest pe care il putem face pentru a indepărta acest sentiment. Faptul că un adult îi arată că înţelege ceea ce simte il face intr -un mod surprinzător să se simtă mai sigur.
Din păcate, mulţi adulţi işi imaginează copilăria ca pe o perioadă fără griji. Avem deci tendinţa de a minimiza importanţa acestui sentiment de insecuritate şi teamă. Avem tendinţa de a-l include printre problemele de mică importanţă care ii tulbură pe copiii noştri, comparativ cu adevăratele probleme cu care ne confruntăm in viaţa adultă.
Cand un copil este confruntat cu o sarcină nouă care antrenează un sentiment de inadaptare, putem să il facem să inţeleagă că suntem conştienţi şi că inţelegem foarte bine acest lucru. Ii putem acorda un ajutor afectiv arătandu-i că avem incredere in el şi suntem aliaţii lui. Cel mai important este să inţeleagă că nu este singur. Părinţii pot oferii un sprijin afectiv prin demonstrarea tangibilă a tandreţei lor. Copiii nu pierd niciodată, crescand, această nevoie a semnelor de dragoste. O mangaiere, un pupic, un braţ in jurul umerilor, sunt manifestări tăcute şi esenţiale prin care arătăm unui copil că “suntem acolo”, alături de el, de fiecare dată cand are nevoie de noi. Părinţii neglijază deseori acele cuvinte magice incărcate de conţinut afectiv: te iubesc. Işi spun de multe ori că dragostea lor este exprimată prin fapte, aşa că ce nevoie mai este şi de cuvinte?
7) Dacă lăsaţi copilul să inveţe din consecinţele naturale ale faptelor sale, il ajutaţi să-şi intărească Egoul. Aceasta este una dintre cele mai preţioase unelte pe care le avem la dispoziţie. Din păcate, puţini părinţi o folosesc. De exemplu, când un copil nu mănancă ceea ce are in farfurie la micul-dejun, se joacă cu mancarea, mama nu se enervează şi nu il ameninţă că il va pedepsi. Ia doar mancarea de pe masă la sfarşit şi lasă să acţioneze consecinţele naturale. La puţin timp după aceasta copilul va dori probabil ceva de ronţăit, iar mama îi va spune că îi pare rău, dar va mânca la masa urmatoare. Dacă aceste consecinţe naturale sunt dezagreabile, copilul va simţi nevoia de a-şi schimba comportamentul, numai dacă părinţii nu se interpun pentru a-l proteja. Din păcate acest lucru se intamplă cel mai des. Cand părinţii intervin pentru a feri copilul de a suporta conseci nţele neplăcute ale acţiunilor sale, acesta nu poate profita de valoarea lor educativă la momentul propice. Ar fi ideal să ne putem baza in intregime pe acest concept al consecinţelor naturale ale comportamentului pentru a disciplina un copil. Din păcate aceste nu sunt intotdeauna suficiente. Uneori trebuie să creăm şi consecinţe artificiale pentru a sancţiona conduita copilului.
Învățând să aplicăm aceste metode, cu siguranță ne vor ajuta să creștem copii mai fericiţi şi mai încrezători în ei înşişi, care să aiba la maturitate capacitatea să se autodiciplineze.

Psiholog. Psihoterapeut Oana Șerbu
 
Programare