Mental Wellness este un concept definit ca o stare de bine – atât din punct de vedere psihologic, cât și emoțional – în care persoana este capabilă să-și folosească la maxim abilitățile cognitive și emoționale, să funcționeze pe plan social și să facă fată cerințelor uzuale ale vieții de zi cu zi.
Uneori, pentru mulţi dintre noi, acest echilibru nu este uşor de atins sau de menţinut. Presiunile la care suntem supuşi în viaţa de zi cu zi sau anumite situaţii excepţionale traumatice pot provoca o arie largă de probleme: stres, anxietate, depresie, sindrom post-traumatic, sindromul burn-out.
Aceste probleme, neadresate şi netratate, pot duce la accentuarea simptomatologiei și, în final, la incapacitatea de a funcţiona normal. De asemenea, anii adolescenţei pot fi încărcaţi de presiuni, de nesiguranţă şi plini de schimbări şi este normal să ne simţim îngrijoraţi. Însă nimeni nu trebuie să se simtă în permanenţă fără speranţă şi lipsit de valoare.
Dacă crezi că te putem ajuta, te aşteptăm pentru a discuta problema cu care te confrunţi și vom încerca împreună să găsim soluţia cea mai potrivită pentru tine. Îţi garantam confidenţialitate, profesionalism, competenţă şi securitate emoţională.
Ultimele recomandări de la pacienți:
Părerea generală: Foarte mulțumit
Părerea generală: Foarte mulțumit
Sunt foarte mulțumită de serviciile oferite la cabinetul D-nei Szabo. Am fost programata rapid și sesiunile m-au ajutat enorm. Recomand cu mare încredere.
Părerea generală: Mulțumit
Promptitudine,profesionalism,seriozitate. Recomand cu incredere.
Toate recomandările
Sunteți sau ați fost pacientul nostru și considerați că serviciile noastre merită recomandate?
Atunci oferiți-ne o recomandare!