A fost lansat proiectul 'Help Autism Connect - implicarea comunităţii în sprijinul copiilor cu TSA'

Data publicării: 15-07-2015

Asociaţia Help Autism în parteneriat cu Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată lansează proiectul "Help Autism Connect - implicarea comunităţii în sprijinul copiilor cu TSA".

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, proiectul îşi propune ca în cele 8 luni de implementare să aplice modelul şi bunele practici născute din experienţa vastă a celor două asociaţii partenere la o scară cât mai largă pentru a veni în sprijinul copiilor cu TSA şi al familiilor acestora.

Proiectul are ca obiective creşterea numărului de beneficiari ai Asociaţiei Help Autism cu 50 de membri noi, care vor fi implicaţi activ în luarea deciziilor la nivel de organizaţie pe o perioadă de 7 luni, atragerea a 50 de noi voluntari care, alături de cei 350 de voluntari pe care asociaţia Help Autism se bazează deja, vor fi implicaţi în activităţi de strângere de fonduri, terapie şi administrativ, precum şi dezvoltarea unui portal online, ca instrument de informare şi interconectare a familiilor copiilor cu TSA cu specialiştii din domeniu, cu furnizorii de servicii sociale, educaţionale şi medicale.

"Proiectul portalului online s-a născut în urmă unor consultări în 3 focus-grup-uri cu voluntarii organizaţiilor, cadre didactice, părinţi şi specialişti, din care au rezultat o serie de nevoi în domeniul serviciilor sociale de recuperare şi incluziune socială. Identificarea acestor nevoi ne-a determinat să propunem crearea acestui portal, care se doreşte a fi un instrument de sprijin pentru întreaga comunitate, atât la nivel informaţional, cât şi de îndrumare şi consultanţă. Prin această platformă vor fi aduşi în contact părinţii copiilor cu TSA pe de o parte, ONG-urile şi specialiştii din domeniu pe cealaltă parte", a afirmat, marţi, Mariana Hanganu, managerul proiectului, în cadrul Conferinţei de lansare a acestuia, potrivit comunicatului de presă.

La evenimentul de lansare a proiectului au participat, alături de reprezentanţii celor două asociaţii partenere, părinţi beneficiari, voluntari, reprezentanţi ai unor instituţii din domeniu.

În România, conform Ministerului Sănătăţii, în 2013 au fost înregistraţi 4.145 de copii diagnosticaţi cu tulburare pervazivă de dezvoltare (TSA, autism infantil, sindrom Asperger, sindrom Rett, boală dezintegrativă). Anual, în Bucureşti, peste 4.000 de familii se adresează specialiştilor pentru diagnosticul copilului lor. Pentru creşterea şanselor de recuperare a unui copil cu autism, intervenţia terapeutică trebuie să fie zilnică şi în regim susţinut, iar principiile trebuie însuşite şi aplicate şi acasă, de către familie. Lipsa stimulării prin terapie a copilului cu TSA îl poate transforma într-un adult neintegrat şi de cele mai multe ori instituţionalizat, se mai arată în comunicatul de presă.

Proiectul "Help Autism Connect - implicarea comunităţii în sprijinul copiilor cu TSA" este finanţat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu o durată de 8 luni. Proiectul are o valoare eligibilă totală de 40.509 euro şi este implementat în Bucureşti în perioada 15 iunie 2015 - 14 februarie 2016.

Asociaţia Help Autism se implică de peste cinci ani în derularea de programe de conştientizare a autismului, diagnostic precoce şi intervenţie timpurie pentru copiii cu autism.

Sursa: Agerpres, 15-07-2015, Vizualizari 1071
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.