Calendarul evenimentelor interne 8 - 10 iunie 2016
Data publicării: 08-06-2016
- Întâlnirea săptămânală a prim-ministrului Dacian Cioloş cu preşedintele României, Klaus Iohannis. (ora 15.00)
- În perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, susţine o conferinţă publică intitulată "NATO in the 21st century" la Universitatea din Bucureşti. (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Campusul Panduri, Şos. Panduri nr. 90, ora 14.00)
- Conferinţă de presă la Ambasada Belgiei, în prezenţa ambasadorului Belgiei, Thomas Baekelandt, şi a ambasadorului Elveţiei, Jean-Hubert Lebet, în cadrul căreia este prezentată iniţiativa recentă a Fundaţiei Româno-Belgiene The Open Network for Community Development (TON) în domeniul sănătăţii din România. (Reşedinţa Ambasadorului Belgiei, Bd. Dacia nr. 58, orele 12.00-14.00)
- Elevii de clasa a II-a susţin proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale.
- Conferinţă de presă susţinută de Claudiu Adrian Pop, prefectul judeţului Bihor. (sala mare a Instituţiei Prefectului Judeţul Bihor, ora 10.00)
- Conferinţa Internaţională "De la cunoaştere la intervenţie în psihologie", organizată de Asociaţia Română pentru Cunoaştere şi Intervenţie Psihologică, în parteneriat cu Universitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa. (Staţiunea Venus, jud. Constanţa, Hotel Afrodita, 8-12)
- Întâlnirea de constituire a Consiliului Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi lucrările primului Forum ale acestui Consiliu. (Bucureşti, Hotel Epoque, ora 9.00)
- Masă rotundă despre două noi proiecte educaţionale marca BT Club, dedicate IMM-urilor şi start-up-urilor (Hotel Marriott, ora 11.30)
- Eveniment dedicat alianţei Red Hat şi Microsoft - Produsele Red Hat în mediul Azur. (Bucureşti, Grand Hotel Continental, orele 9.00-13.00)
- Conferinţă de presă a Platformei Acţiunea Civică a Tinerilor (sediul PACT, Str. Stanislav Cihoschi nr. 7, ora 11.00)
- Sindicatul Politiştilor "Pro Lex" organizează mitinguri de protest în Bucureşti şi în ţară, ca reacţie la decizia Ministerului Muncii de a reduce la jumătate majorările salariale prevăzute iniţial pentru a fi acordate poliţiştilor şi militarilor prin Ordonanţă de Urgenţă în şedinţa de Guvern din 8 iunie a.c. (orele 10.00-12.00)
- Pichete de protest organizate de Federaţia Naţională "Solidaritatea" a Pensionarilor din România - FNSPR. (Bucureşti, sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - ora 10.00, şi sediul Guvernului - ora 12.00; 8-10)
- "100 de ani de la ''Marele Război" - cea de-a XVIII-a ediţie a Colocviului de Istorie, manifestare culturală de tradiţie a Muzeului Naţional Cotroceni. (ora 10.00)
- Conferinţă de presă, susţinută de Filarmonica de Stat Sibiu, pentru a prezenta bilanţul stagiunii 2015-2016 şi evenimentele din cadrul proiectului "Concerte Estivale - Zilele Muzicale Româno-Americane". (Sibiu, Sala Thalia, ora 11.30)
- Conferinţa de presă organizată de Asociaţia de Tineret Become, cu ocazia deschiderii celei de-a XI-a ediţii a Sibiu International Fringe Festival. (Sibiu, Hotel Continental Forum, ora 10.00)
- Premiera "Fraţi de cruce", în regia lui Liviu Lucaci. (Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara, ora 19.00)
- Organizaţia Salvaţi Copiii donează Maternităţii Giuleşti un incubator de transport performant, achiziţionat în urma participării organizaţiei la Semi-maratonul Bucureşti. (amfiteatrul maternităţii, ora 11.00)
- Conferinţă de presă în cadrul căreia este prezentat noul selecţioner al naţionalei de handbal masculin a României, spaniolul Xavier Pascual Fuertes. (Bucureşti, sediul Federaţiei Române de Handbal, ora 11.00)
- Cupa Dobrogei la yachting, ediţia a V-a, eveniment format din Regata Internaţională Cupa Dobrogei la clasele Centreboards şi Regatta Internaţională Poseidon - Balchik, dedicată yachturilor din clasa Keelboats. (Eforie Nord, 8-11)
PREZENŢE ROMÂNEŞTI ÎN STRĂINĂTATE
- Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, participă la a VIII-a Conferinţă ministerială de Mediu pentru Europa. (Batumi, Georgia, 8-10)
JOI, 9 IUNIE
- Sărbătoarea Înălţării Domnului (Ziua Eroilor)
- Manifestări prilejuite de Ziua Eroilor - 9 iunie 2016, în capitală, în ţară şi în străinătate.
- Elevii de clasa a II-a susţin proba la Limba maternă (scris) din cadrul Evaluării Naţionale.
- Conferinţa Think Education; participă Dragoş Pâslaru, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, şi Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.(Hotel Intercontinental, ora 9.30)
- "Şansa relansării social-economice a României prin aplicarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării", eveniment desfăşurat sub auspiciile Ministerului Fondurilor Europene. (Ministerul Fondurilor Europene, orele 9.00-14.00)
- Festivitate ocazionată de evocarea unui moment important din istoria Cehiei şi a Cehoslovaciei - tragedia satului Lidice şi prezentarea în premieră a unor fragmente din cartea "Cazul Mariei Navarová" de Arnot Lustig (21 dec. 1926-26 febr. 2011); evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Cehe în România. (Ambasada Republicii Cehe, ora 17.00)
- Conferinţă de presă organizată cu ocazia venirii în România a renumitei trupe de teatru tradiţional japonez YAMAMOTO NOH THEATRE. (reşedinţa Ambasadorul Japoniei, Intrarea Armaşului nr. 14, ora 11.00)
- Expo-Conferinţa Specializată de "Electromobilitate şi Conectivitate - SCoR Auto", organizată de Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate, Organizaţia Română pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport, Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei şi ITS Events Management. (Universitatea Politehnică din Bucureşti)
- Cea de-a III-a ediţie a evenimentului DevTalks Bucureşti. (Romexpo, pavilionul C1 şi C2)
- Conferinţă de presă susţinută de Joris Evers, vicepreşedinte Netflix şi director de comunicare pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. (Grand Cinema & More / Mall Băneasa, ora 11.30)
- Prezentarea proiectului Şcoala de Mers pe Munte. (Impact Hub Bucureşti, ora 19.00)
- Premiera spectacolului "Idolul şi Ion Anapoda" după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărăşan, produs de ARCUB - Centrul de Cultural al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia GOONG Bucureşti. (ARCUB, ora 19.00)
- Expoziţie-şantier "IMAGINEA-MARTOR") la "[DEZ]ARHIVARE: performăns", un spectacol în regia lui Alexandru Nagy.(9, 12) (Sala Librărie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ora 20.00)
- A IV-a ediţie a Raliul Delta Dunării. (Tulcea, 9-11)
- A patra etapă a Cupei Dacia, întrecerea monomarcă organizată în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop. (Tulcea, 9-11)
PREZENŢE ROMÂNEŞTI ÎN STRĂINĂTATE
- Vizita prim-ministrului Dacian Cioloş în Franţa, unde, printre altele, are o întrevedere cu omologul său francez, Manuel Valls, o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, şi participă la ceremonia de deschidere a Euro2016 şi la vizionarea meciului Franţa-România. (Paris, 9-10)
VINERI, 10 IUNIE
- Elevii de clasa a II-a susţin proba la Limba maternă (citit) din cadrul Evaluării Naţionale.
- Festivalul de teatru independent Sibiu Fringe Festival. (10-19)
- Prima ediţie a Audience Award Film Festival, un proiect al Asociaţiei Cinemascop. (în curtea TIAB, Str. Arthur Verona nr. 17 şi la Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia nr. 77, 10-12)
- A II-a ediţie a Corporate Fishing Cup 2016, adresat pescarilor de crap. (Balta Moara Vlăsiei 2, 10-12)
Sursa: Agerpres,
08-06-2016, Vizualizari 542
