Dacia Plant a dezvoltat peste 250 de produse naturale în 15 ani de activitate (profil de firmă)

Data publicării: 27-06-2017

Dacia Plant, producător român de suplimente alimentare naturale, sărbătoreşte în această lună 15 ani de activitate, timp în care a dezvoltat peste 250 de produse naturale, împărţite în branduri destinate tuturor membrilor familiei.

'De 15 ani, Dacia Plant practică un model de business transparent, bazat pe comunicare continuă către consumatorii săi, atenţie la dorinţele acestora, relaţii de colaborare solide şi respectarea tuturor promisiunilor de calitate şi eficienţă. Compania a reuşit să recreeze în mintea şi obiceiurile românilor legătura cu sănătatea inspirată din natură şi a reînviat zeci ce reţete tradiţionale, testate după descoperirile de astăzi din medicină şi farmacie şi a creat alte zeci de noi produse, conform cu cele mai noi studii ştiinţifice', se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Printre brandurile create de specialiştii companiei se numără Îngeraşul, Dacia Plant, Specialiştii Plantelor, Sublima sau Alfa. Produsele Dacia Plant oferă un aport suplimentar de vitamine, minerale şi substanţe nutritive care ajută la prevenţia bolilor, reprezentând totodată un adjuvant în tratamentul anumitor afecţiuni.

Pentru a marca 15 ani de activitate, compania va organiza, pe 2 iulie a.c., în Piaţa Sfatului din Braşov un concert extraordinar cu formaţia Phoenix.

Toate produsele Dacia Plant nu conţin aditivi, conservanţi, coloranţi sau îndulcitori artificiali. În fabrica de la Bod-Braşov, Dacia Plant produce comprimate, tincturi, pulberi şi siropuri bazate pe plante atent selecţionate şi pe extracte standardizate.
Sursa: Agerpres, 27-06-2017, Vizualizari 195
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.