FMI acceptă majorarea pensiilor cu 5%, doar dacă sunt identificate resursele bugetare necesare (pensionari)

Data publicării: 04-05-2012

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de acord ca pensiile să fie majorate cu un procentaj de 5% începând cu 1 iulie a.c., însă măsura ar putea fi pusă în practică numai în condiţiile identificării resurselor bugetare necesare, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, Dumitru Cojanu, Preşedintele Federaţiei Naţionale Unirea a Pensionarilor din România.
"Întâlnirea pe care am avut-o astăzi (miercuri n.r.) cu Fondul Monetar Internaţional constituie o premieră la nivel naţional, deoarece este prima reuniune care are loc în ultimii ani între reprezentanţii pensionarilor şi cei ai FMI. În urma discuţiilor purtate, domniile lor au fost de acord ca pensiile să fie majorate cu un procentaj de aproximativ 5% începând cu data de 1 iulie a acestui an şi au promis că vor prezenta această chestiune în cadrul întâlnirilor pe care le vor avea cu Executivul. O eventuală decizie de creştere a pensiilor va putea fi însă luată numai în cazul în care vor fi identificate resursele bugetare necesare pentru acoperirea acestor sume", a afirmat Dumitru Cojanu.
Acesta a precizat, totodată, că reprezentanţii FMI au promis că vor ridica - la nivelul întâlnirilor cu Guvernul - şi problema restituirii contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate, încasată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 107/2010.
"Este vorba de restituirea sumelor reţinute abuziv din pensie de la data de 1 ianuarie 2011 şi până în prezent, în cazul a 2,2 milioane de pensionari. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/13 martie 2012, s-a decis că pensionarii cu pensii mai mari de 740 lei nu vor mai plăti contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate calculată la nivelul întregii pensii, ci doar pentru diferenţa de bani care depăşeşte plafonul minim", a mai spus preşedintele Federaţiei Pensionarilor Unirea.
Pensia medie în România este de 750 lei, respectiv 175 de euro, fiind cea mai mică din Uniunea Europeană. Conform ultimelor sondaje, din cei 5,5 milioane de pensionari din ţara noastră, 3,5 milioane trăiesc sub pragul de sărăcie.
Sursa: Agerpres, 04-05-2012, Vizualizari 143
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.