Iaşi: Medicii au transplantat un rinichi de la un copil de 7 ani la unul de 5 ani

Data publicarii: 10-11-2017

O echipă de medici a efectuat, pentru prima oară la Iaşi, un transplant renal de la un copil de 7 ani, aflat în moarte cerebrală după ce a suferit un accident rutier, la un copil de 5 ani.

Băiatul din judeţul Botoşani depindea de dializă de la o săptămână după naştere.

"De la trei săptămâni face dializă. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să facem acest transplant. E foarte greu. Suntem şi bucuroşi în acelaşi timp. În ultimii trei ani veneam de trei ori pe săptămână de la Botoşani la Iaşi. Am aşteptat, iar aşteptarea nu a fost în zadar. Am avut credinţă. Mulţumesc părinţilor care au fost de acord să doneze aceste organe. Sperăm ca şi pe viitor să se facă astfel de donaţii. Sunt foarte mulţi oameni necăjiţi care au nevoie de astfel de donaţii", a spus Petronela Şuşter, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal.

Medicul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului I.C. Parhon, a declarat presei că după ce donatorul a fost declarat în moarte cerebrală, părinţii acestuia şi-au dat acordul ca în cursul nopţii o echipă de medici să intre în blocul operator pentru a preleva rinichii, ficatul şi corneea.

Conform acestuia, în prezent aproximativ 250 de pacienţi sunt pe lista de aşteptare pentru transplant de organe, lista fiind în continuă schimbare.

"Rinichiul recoltat de la copilul de 7 ani a fost transplantat unui alt copil, băiat, de 5 ani, aflat în evidenţa secţiei de nefrologie pediatrică de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi şi care făcea dializă din prima săptămână de viaţă, primii doi ani din viaţă a făcut dializă peritoneală, ulterior până la vârsta de 5 ani, adică până în prezent, a efectuat trei şedinţe de dializă pe săptămână. La nivel naţional este extrem de rar transplantul la copii cu vârstă atât de mică. În total, la nivel naţional au fost efectuate doar patru intervenţii de transplant la copii cu vârstă mai mică de 5 ani. La Iaşi, este primul transplant efectuat unui copil cu o vârstă atât de mică", a declarat dr Ionuţ Nistor.

 Echipa multidisciplinară de chirurgi de la mai multe spitale din Iaşi care a realizat intervenţia de transplant de rinichi a fost coordonată de chirurgul vascular Corneliu Moroşanu. Acestuia i s-au alăturat medici urologi care realizează în mod curent operaţia de transplant dar şi cardiologi, anestezişti şi chirurgi pediatri.

"Nu prea des întâlnim un donator copil. Toate lucrurile au decurs conform planului dinainte stabilit. Nu au fost incidente deosebite. La copii intervenţiile sunt mai deosebite decât la adulţi. Copilul beneficiar este un îngeraş care cred că are o steluţă păzitoare, pentru că pentru el înseamnă mult. Înseamnă speranţe de viaţă şi calitatea vieţii. E greu pentru un adult să facă dializă, mai ales pentru un copil de 5 ani care face astfel de proceduri de la naştere", a declarat medicul urolog Adelina Miron, care a făcut parte din echipa medicală.
Sursa: Agerpres, 10-11-2017, Vizualizari 30
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK