Japonia: Spital condamnat să despăgubească un bărbat care a dus o viaţă grea după ce a fost încurcat la maternitate

Data publicării: 28-11-2013

Un tribunal din Tokyo a obligat, marţi, un spital nipon să plătească despăgubiri în valoare de 38 de milioane de yeni /circa 277.000 de euro/ unui bărbat care a dus o viaţă grea din cauză că la maternitate a fost încurcat cu alt bebeluş şi, prin urmare, a trăit într-o familie săracă, relatează agenţia niponă de presă Kyodo.

Bărbatul, care are în prezent 60 de ani, şi-a pierdut tatăl ne-biologic la numai 2 ani şi a fost nevoit să-şi termine liceul la seral, lucrând în acelaşi timp la o fabrică, după care s-a angajat la o companie de transport, a precizat curtea în decizia sa de marţi.

În schimb, celălalt bărbat, cel cu care a fost încurcat la spital în 1953, şi-a continuat studiile şi a absolvit o facultate. Dar cei trei fraţi ai săi mai mici au avut o bănuială, iar o serie de teste de ADN au confirmat în 2009 că între ei şi primul nu există legături de sânge. Analizând registrele spitalului, cei trei fraţi şi-au găsit adevăratul frate în 2012. Împreună cu acesta au dat spitalul în judecată, cerând despăgubiri de 250 de milioane de yeni /peste 1.800.000 de euro/.

Deşi a decis să scadă valoarea compensaţiilor acordate, judecătorul Masatoshi Miyasaka a subliniat că reclamantul a pierdut şansa de a merge la universitate şi a suferit 'dureri emoţionale'. 'Reclamantul nu a avut multă vreme contact cu adevărata sa familie şi nu a avut posibilitatea de a-şi cunoaşte adevăraţii părinţi, care între timp au decedat. Îl compătimesc pentru această mare dezamăgire', a declarat judecătorul, potrivit Kyodo.

Sursa: Agerpres, 28-11-2013, Vizualizari 202
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.