Ministrul Gabriel Oprea a aprobat efectuarea unui transport umanitar de la Satu Mare la Bucuresti

Data publicării: 08-12-2011

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a aprobat marţi seara efectuarea unui transport umanitar de la Satu Mare la Bucureşti, pentru salvarea vieţii a două persoane, cu o aeronavă militară C-27J Spartan, informează MApN într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pacienţii, în vârstă de 44 ani şi 53 ani, care au suferit arsuri grave, vor fi asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD, misiunea fiind aprobată în urma solicitării subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat.
Echipajul aeronavei C-27J Spartan, din cadrul Flotilei 90 Transport Aerian, este condus de căpitan-comandorul Ion Stăiculescu.
Aeronava militară a decolat de la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni către Satu Mare, la ora 20.35.
Doi sătmăreni, soţ şi soţie, se află în stare critică la Spitalul Judeţean Satu Mare, după ce în locuinţa lor s-a produs o explozie, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat marţi pentru AGERPRES că starea celor două persoane este foarte gravă, având şanse minime de supravieţuire - bărbatul are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, iar soţia sa are arsuri pe 30% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţei Judeţean Satu Mare, Roxana Cristea, cel mai probabil deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.
Sursa: Agerpres, 08-12-2011, Vizualizari 191
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.