Poluarea atmosferică, unul din principalii factori de risc pentru AVC (studiu)

Data publicării: 11-06-2016

Poluarea atmosferică a devenit unul din principalii factori de risc în accidentele vasculare cerebrale (AVC), îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, se arată într-un studiu apărut vineri în revista The Lancet Neurology şi preluat de AFP.

"Am fost surprinşi să descoperim că o proporţie extrem de ridicată a accidentelor vasculare cerebrale la nivel global poate fi atribuită poluării atmosferice, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare", afirmă profesorul Valery L. Feigin de la Universitatea de Tehnologie din Auckland (Australia), care a condus studiul.

Cercetarea desfăşurată în 188 de ţări între 1990 şi 2013 a trecut în revistă 17 factori de risc, oamenii de ştiinţă descoperind că circa 90% din "povara" AVC s-ar putea atribui unor factori de risc ce pot fi modificaţi - de natură comportamentală, cum ar fi fumatul, un regim alimentar nesănătos şi sedentarismul.

Circa 15 milioane de persoane suferă anual, în lume, un AVC, 6 milioane mor din această cauză şi 5 milioane supravieţuiesc, dar cu handicapuri permanente.

Se cunosc principalii factori de risc, deşi există diferenţe între ţări: hipertensiune, alimentaţie săracă în fructe şi legume, obezitate, sedentarism, fumat sau alimentaţie prea bogată în zahăr sau sare. Cercetătorii au descoperit însă că în ultimii 20 de ani rolul jucat de poluarea atmosferică a crescut semnificativ. Partea atribuită poluării a fost evaluată la 33,7% în ţările unde se înregistrează venituri mici şi mijlocii, faţă de numai 10,2% în ţările cu venituri mari în 2013, în mare creştere din 1990.

În Asia de Sud şi în Africa sub-sahariană, această parte a ajuns chiar la 40%, îndeosebi din cauza poluării aerului din interiorul caselor ca urmare a folosirii combustibililor solizi pentru încălzire sau pregătirea hranei.

În afară de poluare, mulţi alţi factori de risc joacă un rol tot mai mare în apariţia AVC la nivel mondial. Este cazul mai ales al obezităţii şi al sedentarismului.

Consumul de băuturi îndulcite a crescut şi el cu 84%, ducând la o creştere a riscului legat de acest factor cu 63%.

Controlând factorii de risc ce pot fi evitaţi, legaţi de modul de viaţă, "ar putea fi evitate aproape trei sferturi din AVC la nivel global", apreciază profesorul Feigin, care adresează guvernului un apel pentru taxarea sau legiferarea în privinţa fumatului, alcoolului, băuturilor îndulcite sau a grăsimilor saturate. "Tot ce trebuie făcut este recunoaşterea necesităţii de a îmbunătăţi prevenirea primară şi acţiunea guvernului", adaugă el.

Într-un comentariu adăugat la articol, profesorul Vladimir Hachinski de la Universitatea canadiană Western Ontario şi Mahmud Reza Azarpazhooh din Iran au considerat că "rolul jucat de poluare în apariţia AVC este foarte alarmant". "Se ştia deja că poluarea poate afecta plămânii, inima, creierul, însă amploarea acestei ameninţări pare a fi fost subestimată", adaugă ei, citaţi de AFP.
Sursa: Agerpres, 11-06-2016, Vizualizari 261
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.