Rusia: Alcoolul va face multe victime in perioada sarbatorilor de iarna

Data publicării: 11-12-2009

In fiecare an, in Rusia, in perioada sarbatorilor de Anul Nou si de Craciun, se inregistreaza o crestere a numarului de decese din cauza consumului ridicat de alcool, iar in acest an, avand in vedere ca rusii vor avea 10 zile libere, se asteapta ca vodca si alte bauturi alcoolice sa faca multe victime, scrie vineri gazeta.ru.
Potrivit specialistilor rusi, in zilele de 5, 6 si 7 ianuarie /inainte si in ziua Craciunului, sarbatorit in Rusia la 7 ianuarie, pe stil vechi/ se inregistreaza o crestere a cazurilor de psihoza alcoolica. 'Dintre cei care vor muri /in timpul sarbatorilor din acest an/ de coma alcoolica, cei mai multi vor fi barbati cu varste cuprinse intre 30 si 54 de ani', a prezis profesorul Aleksandr Nemtov, de la Institutul de psihiatrie din Moscova, in cadrul unei conferinte de presa consacrate problemelor politicii alcoolice in Rusia.
Profesorul rus a criticat guvernul rus, afirmand ca declaratiile sale despre actiunile pentru combaterea alcoolismului au ramas numai vorbe goale, in timp ce campania antialcoolica din 1985 a salvat, potrivit lui, un milion de vieti omenesti.
Aleksandr Nemtov a atras atentia in continuare asupra faptului ca un factor important in cresterea mortalitatii in randul barbatilor rusi il reprezinta nu atat cantitatile mari de alcool consumate deodata, cat bauturile de vodca si spirt contrafacute.
In august a.c., presedintele rus Dmitri Medvedev declara ca masurile luate in ultimii ani de catre statul rus in vederea scaderii consumului de alcool in Rusia nu au schimbat cu nimic situatia, calificand rezultatul ca fiind 'nul'. 'Alcoolismul in tara noastra este un flagel national', atragea atentia seful statului rus, amintind de statisticile Ministerului rus al Sanatatii si Dezvoltarii Sociale, potrivit carora peste 18 litri de alcool pur sunt consumati pe an pe cap de locuitor in Rusia.
'Puteti sa transformati aceasta cantitate in sticle de vodca. Cred ca vi se taie respiratia!', lansa Medvedev la acea vreme, amintind ca acest volum depaseste de doua ori si mai bine nivelul de consum de alcool considerat periculos pentru viata si sanatatea omului de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Potrivit unui raport oficial publicat in iunie, abuzul de bauturi alcoolice ucide o jumatate de milion de persoane in fiecare an in Rusia, ducand la scaderea sperantei de viata, inferioara celei din tari sarace precum Bangladesh sau Honduras.
Sursa: Agerpres, 11-12-2009, Vizualizari 672
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.