SIDA a ajuns in SUA inca din 1969, purtata de un imigrant haitian

Data publicării: 30-11--0001

Virusul HIV, aflat la originea dezvoltarii maladiei SIDA a ajuns in SUA inca din anul 1969, cel mai probabil purtat fiind de un singur imigrant infectat, se arata intr-un studiu al unor cercetatori americani, publicat in jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences si preluat marti de AFP si Reuters.
    Potrivit studiului lui Michael Worobey, biolog specializat pe probleme de evolutie de la Universitatea din Arizona, primele cazuri de infectie cu HIV au aparut in SUA cu aproape 12 ani inainte ca oamenii de stiinta sa fi recunoscut SIDA (sindromul deficientei imunitare autodobandite) drept maladie, in 1981; pana atunci, murisera deja multi oameni.
    ”Ne trec un pic fiorii sa stim ca virusul era probabil de atata vreme sub nasul nostru”, a declarat Worobey intr-un interviu telefonic, relateaza Reuters.
    Cercetatorii au facut o analiza genetica pe mostrele de sange provenit de la primii pacienti infectati cu SIDA, de unde a rezultat ca HIV a fost adus in Haiti din Africa centrala de catre o persoana infectata prin anul 1966, si ca a ajuns in SUA in 1969, cu mai mult de un deceniu inainte ca infectia sa inceapa sa se raspandeasca.
    Un singur haitian necunoscut infectat ar fi ajuns intr-un oras mare ca Miami sau New York: virusul a circulat astfel vreme de ani de zile - mai intai in randurile populatiei americane si apoi la alte natiuni, in Canada, Europa, Australia si Japonia. Studiul infirma deci mai cunoscuta teorie a pacientului zero, care potrivit unor cercetatori ar fi fost un steward homosexual din Quebec, pe nume Gaetan Dugas, noteaza AFP.
    Infectia s-a raspandit repede, spune Worobey, adaugand ca ”in doar cativa ani au existat ceva mai putin de o suta de oameni infectati, epidemia a transformat apoi cele 100 de victime in 200, dupa care s-a ajuns la mii, zeci de mii, la sute de mii de victime - care existau probabil inainte ca SIDA sa fie recunoscuta oficial, la inceputul anilor 1980”, a mai declarat el pentru Reuters.
    Pentru a determina cu precizie cand a ajuns virusul HIV in SUA, cercetatorii au analizat mostrele de sange a cinci imigranti din Haiti, care dateaza din anii 1982-1983 si au analizat datele genetice a peste 117 dintre primii bolnavi de SIDA din toata lumea. Cercetatorii au exclus si posibilitatea ca HIV sa fi venit direct in SUA din Africa, probabilitatea ca Haiti sa fi fost focarul unde acesta a inceput fiind de 99,8%. La inceputul epidemiei declansate in SUA, rata de infectie a imigrantilor din Haiti era de 27 de ori mai mare decat la restul populatiei, noteaza AFP.
    Studiile sugereaza ca virusul a ajuns la oameni prin anii 30 in Africa centrala (in special din Republica Democrata Congo, fostul Zair, unde lucrau si multi haitieni), probabil atunci cand oamenii au inceput sa omoare maimutele si sa le consume carnea. Maimutele sunt infectate cu o derivatie a virusului HIV, fara sa dezvolte insa SIDA.
    Maladia SIDA a ucis peste 25 de milioane de oameni si aproape 40 de milioane de persoane sunt in prezent infectate cu virusul HIV; in fiecare an mor 5 milioane de bolnavi infectati cu HIV. Autoritatile sanitare ale SUA nu au realizat decat la inceputul anilor 80 faptul ca se confruntau cu o epidemie, de vreme ce primele cazuri au fost raportate in comunitatea homosexualilor din Los Angeles in 1981. Aceasta si datorita faptului ca SIDA poate fi dezvoltata de o persoana abia la cativa ani din momentul in care aceasta a fost infectata.
Sursa: Rompres, Vizualizari 2431
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.