Un medic acuzat de malpraxis este directorul de campanie al primarului din Barlad

Data publicării: 17-04-2008

Medicul Constantin Teodorescu, acuzat de o femeie din localitatea Nicoresti ca din cauza lui a trait cu un pansament sanitar in burta, dupa ce in urma cu aproape trei ani a operat-o de apendicita, este directorul de campanie al primarului de Barlad, transmite corespondentul ROMPRES.
Din anul 2004, Teodorescu este consilier local din partea PSD Barlad si un apropiat al primarului din Barlad, Constantin Constantinescu, care l-a si desemnat director de campanie pentru alegerile locale din acest an, medicul insusi fiind pe locul trei pe lista de consilieri locali ai PSD Barlad.
Medicul a condus sectia Chirurgie a Spitalului de Adulti Barlad pana la revolutia din 1989, cand a fost dat afara din spital de cadrele medicale. Imediat dupa eveniment, s-a transferat ca specialist chirurg la Spitalul Municipal din Tecuci, pensionandu-se in ianuarie 2008.
Victima doctorului, Gina Balica, de 32 ani, a suferit acum trei ani, la Spitalul din Tecuci, o interventie chirurgicala prin care i s-a scos apendicele.
Dupa operatie, timp de aproape trei ani, femeia a batut drumul cabinetelor medicale pentru ca simtea un corp strain in zona abdomenului, dar de fiecare data i se spunea ori ca este gravida, ori ca are un fibrom.
A aflat adevarul, miercuri seara, cand in timp ce isi dezinfecta plaga a observat ca din ea iese o bucata de pansament.
A fost transportata cu ambulanta la Spitalul Anton Cincu din Tecuci, unde personalul sanitar a constatat cu stupoare ca un coleg de breasla a uitat in corpul femeii un pansament de 10 cm, dupa operatia de apendicita.
Femeia pare a fi in afara pericolului de generalizare a infectiei, dar va ramane internata in spitalul din Tecuci, sub supraveghere.
Constantin Teodorescu, medicul acuzat de femeie, a fost pensionat la sfarsitul lunii ianuarie si era de negasit, pana cand a fost descoperit la Barlad. Mai mult, acesta nu mai poate fi tras la raspundere de Colegiul Medicilor, ci doar de familia victimei, care sustine ca nu isi permite financiar sa inainteze o actiune in instanta.
Conducerea spitalului a demarat o ancheta interna, cu toate ca victima nu a depus inca plangere impotriva medicului.
17-04-2008, Vizualizari 577
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.