Un medic din Moinesti participa la elaborarea de programe europene

Data publicării: 14-06-2008

Directorul Spitalului de urgente din Moinesti, doctorul in medicina Adrian Cotirlet, a fost cooptat de Asociatia europeana a spitalelor (HOPE) in randul celor 60 de medici care au studiat timp de cinci saptamani sistemele de sanatate din tarile Uniunii Europene.
Studiul a fost realizat atat in scopul gasirii mijloacelor de imbunatatire a calitatii serviciilor medicale, in principal prin folosirea inaltei tehnologii, cat si al aplicarii unor metode comune de urmarire a starii de sanatate a europenilor.
"Comisia Europeana doreste sa fie creat un dosar medical al fiecarui bolnav ce trece printr-o unitate medicala, care, alcatuit in tara de bastina a acestuia, sa poata fi, ulterior, usor accesat, prin mijloacele de comunicatie moderne, in orice stat european", a declarat, pentru ROMPRES, doctorul roman.
Pentru aceasta era nevoie sa se identifice dotarile spitalelor europene, capacitatea manageriala, modul de intocmire a dosarului bolnavilor si disponibilitatile autoritatilor de a se implica in realizarea acestui proiect, a adaugat Adrian Cotirlet.
Directorul Spitalului de urgenta din Moinesti a facut parte din grupul de lucru care a analizat viata medicala din zona centrala a Frantei (zona Masivului Central).
Concluziile au fost sintetizate, in aceasta saptamana, la Paris, unde cei 60 de medici europeni, din 25 de tari, s-au reunit pentru a redacta un raport ce va fi inaintat Comisiei Europene de la Bruxelles in luna august, dupa o ultima analiza a documentului.
"Este onorant ca am fost ales sa fac parte din acest grup de lucru al HOPE, dar si deosebit de important, profesional, pentru mine sa fi cunoscut starea sistemului de sanatate european si, implicit, ce am de facut in Romania", a spus doctorul Adrian Cotirlet, care va fi prezent miercuri la Quebec, Canada, la lucrarile Congresului chirurgilor din tarile francofone.
Medicul din Moinesti va vorbi celor peste 700 de medici invitati la aceasta reuniune despre "Dificultati in colicestomie si laparoscopie", comunicare bazata pe studiul a peste 3.000 de cazuri operate de el in decursul ultimilor sapte ani. Va fi cea de-a zecea lucrare stiintifica adusa la cunostinta lumii medicale internationale de doctorul Adrian Cotirlet in perioada anilor 2005-2008.
14-06-2008, Vizualizari 727
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.