Vasile Cepoi: Colectarea fondurilor pentru sănătate la CNAS nu e, cel puţin momentan, o prioritate

Data publicării: 30-03-2012

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că soluţia de a trece colectarea fondurilor la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cel puţin pentru moment, nu este o prioritate, deoarece a crea o altă structură presupune timp şi bani.
"A crea o altă structură presupune timp şi bani. Infrastructura Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de colectare s-a desfiinţat când s-a trecut colectarea la ANAF. Cred că soluţia de a trece colectarea la CNAS, cel puţin pentru moment, nu este o prioritate. Ce se poate face însă, este să se reintroducă acel sistem de declarare a plăţilor la casele de asigurări, pentru a putea avea o cheie de control cu privire la colectare şi a evita suspiciunea că banii colectaţi pentru Sănătate nu ajung la Sănătate", a opinat Cepoi.
În ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate, dr. Cepoi a afirmat că ideea este de a se introduce competiţia între sistemul public şi privat atât pentru pachetul de servicii medicale de bază, cât şi pentru pachetul de servicii medicale complementare.
"Pachetul de bază este cel de când a fost adoptată vechea lege, la care au mai fost făcute o serie de precizări prin revizuirea listei de medicamente, prin introducerea co-plăţii şi, odată cu definirea riscului asigurat, riscul minor sau major pe care îl asiguri. Din discuţiile de până acum se pare că se optează pentru varianta asigurării riscului major", a explicat Vasile Cepoi.
Sursa: Agerpres, 30-03-2012, Vizualizari 176
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.