Ajutor pentru bolnavii aflati in faza terminala. A-TI LUA RAMAS BUN
Nu doar de tensiuni trebuie să învăţaţi a vă detaşa, ci şi de persoana care moare. Dacă arătaţi ataşament şi vă agăţaţi de muribund, îi puteţi provoca mult zbucium inutil, făcând să-i fie foarte greu să se desprindă Şi să moară liniştit.
Uneori muribundul poate agoniza multe săptămâni sau luni în plus faţă de previziunile medicilor şi să încerce enorme suferinţe fizice. Christine Longaker a descoperit că pentru a fi capabilă să se detaşeze Si să moară liniştită, o asemenea persoană are nevoie să primească
două asigurări verbale explicite din partea celor dragi, în primul rând, aceştia trebuie să-i dea permisiunea de a muri, iar în al doilea rând trebuie s-o asigure că după ce va muri, lor nu li se va întâmpla nimic rău şi că nu trebuie să-şi facă nici o grijă în această privinţă.
Când oamenii mă întreabă care este cea mai bună modalitate de a-i da cuiva permisiunea să moară, le zic să-şi închipuie că stau la căpătâiul persoanei dragi şi că-i spun cu cea mai adâncă şi sinceră delicateţe: "Sunt aici cu tine şi te iubesc. Vei muri şi este ceva absolut natural; i se întâmplă oricui. Aş dori să poţi sta cu mine aici, dar nu vreau să mai suferi. Timpul pe care 1-am petrecut împreună a fost suficient şi-mi voi aduce întotdeauna aminte cu drag. Te rog acum să nu te mai agăţi de viaţă. Poţi pleca, îţi dau din toată inima îngăduinţa să mori. Nu eşti singur, acum sau în veci. Ai toată dragostea mea."
Un student de-al meu care lucrează într-un azil mi-a povestit despre o scoţiancă în vârstă, Maggie, pe care a vizitat-o după ce soţul ei, aflat pe moarte, intrase deja în comă. Maggie era de o tristeţe neconsolată, căci nu-i vorbise niciodată soţului despre dragostea ce i-o purta, nici nu-şi luase rămas bun, iar acum simţea că este prea târziu, îngrijitoaÂrea de la azil a încurajat-o, zicându-i că deşi pare inconştient, este posibil s-o mai poată auzi. Ea citise că mulţi oameni ce par a fi inconştienţi pot de fapt percepe ce se întâmplă, aşa că a îndemnat-o să petreacă un timp cu soţul ei şi să-i spună tot ce doreşte. Maggie nu s-ar fi gândit să facă aşa ceva, dar a acceptat şi i-a vorbit soţului ei de toate clipele fericite petrecute împreună, despre cât de mult îi va lipsi şi cât de mult 1-a iubit. La sfârşit, după ce şi-a luat rămas bun, i-a zis: "Mi-e greu să rămân singură, dar nu vreau să te mai văd suferind, aşa că e bine pentru tine să plec". Când ea a terminat de vorbit, soţul ei a scos un suspin lung şi a murit împăcat.
Nu doar muribundul, ci şi întreaga sa familie trebuie să înveţe cum să se despartă. Fiecare membru al familiei se poate găsi într-un stadiu diferit de acceptare, lucru de care va trebui să se ţină seama. Una din marile realizări ale mişcării azilurilor este de a fi recunoscut cât este de important ca întreaga familie să fie ajutată să-şi depăşească mâhnirea şi nesiguranţa cu privire la viitor. Unele familii se împotrivesc plecării celor dragi, crezând că a proceda altminteri ar fi o trădare, un semn că nu-i iubesc destul. Christine Longaker le spune acestor familii să se imagineze în locul muribundului, "închipuiţi-vă că staţi pe puntea unui pachebot, gata să porniţi în larg. Vă uitaţi înapoi pe ţărm şi vedeţi înÂtreaga voastră familie şi pe toţi prietenii făcându-vă semne de bun rămas. Nu aveţi de ales în privinţa plecării şi vasul s-a pus deja în mişcare. Cum aţi vrea să-şi ia rămas bun de la voi cei pe care i-aţi iubit? Ce v-ar ajuta cel mai mult în călătorie?"
Chiar şi un exerciţiu simplu precum acesta poate fi de mare ajutor, permiţând fiecărui membru al familiei să lupte în felul său cu tristeţea de a spune bun rămas.
Uneori oamenii mă întreabă: "Ce să-i spun copilului meu despre moartea rudei sale?" Le răspund să procedeze delicat, dar să spună adevărul. Nu faceţi copilul să creadă că moartea este ceva straniu sau înspăimântător. Lăsaţi-1 să ia parte cât mai mult posibil la viaţa muriÂbundului şi răspundeţi cinstit oricăror întrebări ce le-ar putea pune. Naturaleţea şi inocenţa unui copil pot aduce prospeţime, graţie, uneori chiar şi umor, în suferinţa morţii, încurajaţi copilul să se roage pentru muribund, astfel încât să simtă că este realmente de ajutor. Iar după ce moartea a survenit, asiguraţi-vă că-i acordaţi copilului o atenţie şi o afecţiune speciale.
Sursa: fragmente selectate din volumul: Sogyal Rinpoche - Cartea tibetană a vieţii şi a morţii, Editura Herald, Bucureşti, 2009, Trad. Walter Fotescu www.ceruldinnoi.ro
Daca aveti intrebari sau doriti sa faceti o programare
la Cabinetul Psihologic
Maria Stefania Boldea
Psiholog. Psihoterapeut. Life Coach
Tel: 0726 227 085
Email: dmboldea@yahoo.com
WEBSITE: www.PsihologConstanta.ro
Va multumesc si astept cu drag
sa ne cunoastem,
si sa lucram impreuna
Uneori muribundul poate agoniza multe săptămâni sau luni în plus faţă de previziunile medicilor şi să încerce enorme suferinţe fizice. Christine Longaker a descoperit că pentru a fi capabilă să se detaşeze Si să moară liniştită, o asemenea persoană are nevoie să primească
două asigurări verbale explicite din partea celor dragi, în primul rând, aceştia trebuie să-i dea permisiunea de a muri, iar în al doilea rând trebuie s-o asigure că după ce va muri, lor nu li se va întâmpla nimic rău şi că nu trebuie să-şi facă nici o grijă în această privinţă.
Când oamenii mă întreabă care este cea mai bună modalitate de a-i da cuiva permisiunea să moară, le zic să-şi închipuie că stau la căpătâiul persoanei dragi şi că-i spun cu cea mai adâncă şi sinceră delicateţe: "Sunt aici cu tine şi te iubesc. Vei muri şi este ceva absolut natural; i se întâmplă oricui. Aş dori să poţi sta cu mine aici, dar nu vreau să mai suferi. Timpul pe care 1-am petrecut împreună a fost suficient şi-mi voi aduce întotdeauna aminte cu drag. Te rog acum să nu te mai agăţi de viaţă. Poţi pleca, îţi dau din toată inima îngăduinţa să mori. Nu eşti singur, acum sau în veci. Ai toată dragostea mea."
Un student de-al meu care lucrează într-un azil mi-a povestit despre o scoţiancă în vârstă, Maggie, pe care a vizitat-o după ce soţul ei, aflat pe moarte, intrase deja în comă. Maggie era de o tristeţe neconsolată, căci nu-i vorbise niciodată soţului despre dragostea ce i-o purta, nici nu-şi luase rămas bun, iar acum simţea că este prea târziu, îngrijitoaÂrea de la azil a încurajat-o, zicându-i că deşi pare inconştient, este posibil s-o mai poată auzi. Ea citise că mulţi oameni ce par a fi inconştienţi pot de fapt percepe ce se întâmplă, aşa că a îndemnat-o să petreacă un timp cu soţul ei şi să-i spună tot ce doreşte. Maggie nu s-ar fi gândit să facă aşa ceva, dar a acceptat şi i-a vorbit soţului ei de toate clipele fericite petrecute împreună, despre cât de mult îi va lipsi şi cât de mult 1-a iubit. La sfârşit, după ce şi-a luat rămas bun, i-a zis: "Mi-e greu să rămân singură, dar nu vreau să te mai văd suferind, aşa că e bine pentru tine să plec". Când ea a terminat de vorbit, soţul ei a scos un suspin lung şi a murit împăcat.
Nu doar muribundul, ci şi întreaga sa familie trebuie să înveţe cum să se despartă. Fiecare membru al familiei se poate găsi într-un stadiu diferit de acceptare, lucru de care va trebui să se ţină seama. Una din marile realizări ale mişcării azilurilor este de a fi recunoscut cât este de important ca întreaga familie să fie ajutată să-şi depăşească mâhnirea şi nesiguranţa cu privire la viitor. Unele familii se împotrivesc plecării celor dragi, crezând că a proceda altminteri ar fi o trădare, un semn că nu-i iubesc destul. Christine Longaker le spune acestor familii să se imagineze în locul muribundului, "închipuiţi-vă că staţi pe puntea unui pachebot, gata să porniţi în larg. Vă uitaţi înapoi pe ţărm şi vedeţi înÂtreaga voastră familie şi pe toţi prietenii făcându-vă semne de bun rămas. Nu aveţi de ales în privinţa plecării şi vasul s-a pus deja în mişcare. Cum aţi vrea să-şi ia rămas bun de la voi cei pe care i-aţi iubit? Ce v-ar ajuta cel mai mult în călătorie?"
Chiar şi un exerciţiu simplu precum acesta poate fi de mare ajutor, permiţând fiecărui membru al familiei să lupte în felul său cu tristeţea de a spune bun rămas.
Uneori oamenii mă întreabă: "Ce să-i spun copilului meu despre moartea rudei sale?" Le răspund să procedeze delicat, dar să spună adevărul. Nu faceţi copilul să creadă că moartea este ceva straniu sau înspăimântător. Lăsaţi-1 să ia parte cât mai mult posibil la viaţa muriÂbundului şi răspundeţi cinstit oricăror întrebări ce le-ar putea pune. Naturaleţea şi inocenţa unui copil pot aduce prospeţime, graţie, uneori chiar şi umor, în suferinţa morţii, încurajaţi copilul să se roage pentru muribund, astfel încât să simtă că este realmente de ajutor. Iar după ce moartea a survenit, asiguraţi-vă că-i acordaţi copilului o atenţie şi o afecţiune speciale.
Sursa: fragmente selectate din volumul: Sogyal Rinpoche - Cartea tibetană a vieţii şi a morţii, Editura Herald, Bucureşti, 2009, Trad. Walter Fotescu www.ceruldinnoi.ro
Daca aveti intrebari sau doriti sa faceti o programare
la Cabinetul Psihologic
Maria Stefania Boldea
Psiholog. Psihoterapeut. Life Coach
Tel: 0726 227 085
Email: dmboldea@yahoo.com
WEBSITE: www.PsihologConstanta.ro
Va multumesc si astept cu drag
sa ne cunoastem,
si sa lucram impreuna