Maini in rugaciune
În secolul al XV-lea , într-un micuţ orăşel german locuia o familie cu 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecini....
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au făcut un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine la rândul său pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Fratele său, Albert, a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani.
Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă.
După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul.
Cuvintele de încheiere au fost: "Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
Toţi s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi...
Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând: Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu...
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.
Cel mai ciudat lucru este însă faptul că probabil ţie îţi este familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou...
Într-o zi, într-un gest de recunoştinţă pentru tot sacrificiul făcut, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu "Mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii "Mâini în rugăciune".
˙˙˙
În concluzie:
Momentul în care Albert şi Albrecht au aruncat moneda în aer a fost o alegere grea...
Pe de o parte, cei doi fraţi au decis împreună că nu vor continua să trăiască în sărăcie. Pe de altă parte, amândoi au ales să se ţină de cuvânt atunci când moneda norocului l-a favorizat pe unul în defavoarea celuilalt.
.... realitatea crudă pentru Albert a fost o deschidere de drum spectaculoasă pentru Albrecht.....
S-ar putea concluziona că Albert a pierdut, iar Albrecht a câştigat... dar în schema mai largă a lucrurilor, omenirea a câştigat o capodoperă.
Mâini în rugăciune va rămâne pentru totdeauna o operă de echipă, pe care nici Albert şi nici Albrecht nu ar fi putut-o zămisli individual. Este o creaţie provenită din sacrificiul lui Albert şi din genialitatea şlefuită a lui Albrecht...
La fel poate fi şi viaţa fiecăruia dintre noi, în anumite momente....
Uneori când ne aflăm la răscruce, luăm decizii sau facem alegeri pe care nu le înţelegem, pe care le regretăm sau ale căror rezultate ni se pare că ne aparţin în exclusivitate...
Cu toate astea, adevăratele rezultate pot fi înţelese numai după ce au trecut proba timpului şi au adus valoare semnificativă semenilor noştri.
Aşa că.... dacă soarta ne favorizează, să nu uităm că opera pe care o producem nu ar fi fost posibilă fără apropierea de oameni valoroşi, care poate nu au gustat la final din cupa succesului nostru, tocmai pentru că erau ocupaţi să toarne vinul în ea...
Iar dacă soarta ne pare potrivnică, să nu uităm că din această durere se pote naşte o operă inspiraţională veritabilă şi necesară pentru generaţii întregi...
Atunci vom dobândi înţelepciunea să pricepem alegerile şi deciziile pe care le-am făcut cândva din perspectiva credinţei că nu am trăit degeaba.
sursa: http://www.andyszekely.ro/maini-in-rugaciune/
Daca aveti intrebari sau doriti sa faceti o programare
la Cabinetul Psihologic
Maria Stefania Boldea
Psiholog. Psihoterapeut. Life Coach
Tel: 0726 227 085
Email: dmboldea@yahoo.com
WEBSITE: www.PsihologConstanta.ro
Va multumesc si astept cu drag
sa ne cunoastem,
si sa lucram impreuna
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au făcut un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine la rândul său pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Fratele său, Albert, a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani.
Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă.
După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul.
Cuvintele de încheiere au fost: "Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
Toţi s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi...
Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând: Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu...
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.
Cel mai ciudat lucru este însă faptul că probabil ţie îţi este familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou...
Într-o zi, într-un gest de recunoştinţă pentru tot sacrificiul făcut, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu "Mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii "Mâini în rugăciune".
˙˙˙
În concluzie:
Momentul în care Albert şi Albrecht au aruncat moneda în aer a fost o alegere grea...
Pe de o parte, cei doi fraţi au decis împreună că nu vor continua să trăiască în sărăcie. Pe de altă parte, amândoi au ales să se ţină de cuvânt atunci când moneda norocului l-a favorizat pe unul în defavoarea celuilalt.
.... realitatea crudă pentru Albert a fost o deschidere de drum spectaculoasă pentru Albrecht.....
S-ar putea concluziona că Albert a pierdut, iar Albrecht a câştigat... dar în schema mai largă a lucrurilor, omenirea a câştigat o capodoperă.
Mâini în rugăciune va rămâne pentru totdeauna o operă de echipă, pe care nici Albert şi nici Albrecht nu ar fi putut-o zămisli individual. Este o creaţie provenită din sacrificiul lui Albert şi din genialitatea şlefuită a lui Albrecht...
La fel poate fi şi viaţa fiecăruia dintre noi, în anumite momente....
Uneori când ne aflăm la răscruce, luăm decizii sau facem alegeri pe care nu le înţelegem, pe care le regretăm sau ale căror rezultate ni se pare că ne aparţin în exclusivitate...
Cu toate astea, adevăratele rezultate pot fi înţelese numai după ce au trecut proba timpului şi au adus valoare semnificativă semenilor noştri.
Aşa că.... dacă soarta ne favorizează, să nu uităm că opera pe care o producem nu ar fi fost posibilă fără apropierea de oameni valoroşi, care poate nu au gustat la final din cupa succesului nostru, tocmai pentru că erau ocupaţi să toarne vinul în ea...
Iar dacă soarta ne pare potrivnică, să nu uităm că din această durere se pote naşte o operă inspiraţională veritabilă şi necesară pentru generaţii întregi...
Atunci vom dobândi înţelepciunea să pricepem alegerile şi deciziile pe care le-am făcut cândva din perspectiva credinţei că nu am trăit degeaba.
sursa: http://www.andyszekely.ro/maini-in-rugaciune/
Daca aveti intrebari sau doriti sa faceti o programare
la Cabinetul Psihologic
Maria Stefania Boldea
Psiholog. Psihoterapeut. Life Coach
Tel: 0726 227 085
Email: dmboldea@yahoo.com
WEBSITE: www.PsihologConstanta.ro
Va multumesc si astept cu drag
sa ne cunoastem,
si sa lucram impreuna