POVESTEA FIRULUI DE IARBA
Am fost o data ca niciodata........si chiar am fost........intr-o lunga stare de a avea ,,totul" si parca nu ma mai bucuram de nimic, in acelasi timp.
Stiti cum e........
Ajungi pe la douazecisidoispe, saispe ani, ai tras tare, tare in cariera si ti-au iesit mai toate.
Tu te simteai din ce in ce mai realizat si increzator, iar cei din jur te vedeau intr-o stare de succes. D-alde d-ala pe care te poti baza ca te scoate, cu care vrei sa atarni, cu energie si de-al lor pentru unii, iar pentru altii d-ala care e norocos, stie sa se dea pe langa oameni si sefi si asta numai pt ca a produs accidente de munca in scaldatoare.
Unii veneau spre tine ca satenii la putul cu apa, iar ceilalti se indepartau si se micsorau ca bobul de strugure, in lungul drum catre stafida.
Bai si toate in jurul meu erau de bine, iar ai mei ma iubeau/sustineau/suportau undeva in peisajul asta. Eu ,,ca un cane turbat", un netrebnic si un egoist.
Si sprituri grele, fie ca erau vineri seara la carciuma unor prieteni dragi, cu prietenii si colegi de sprit, unii mai mult prieteni, foarte buni prieteni, iar altii mult mai mult colegi de sprit.Si ne distram si ne chefuiam din seara pan de dimineata de ne mergeau fulgii si vorba in toate directiile.
Fie ca ma duceam prin delegatii prin tara si p-afara, unde munceam ce munceam dar seara ne si sprituiam cu raspundere tovaraseasca.
Mai ca stiam Bucurestiul, toata tara si parte din Europa dupa biznis bildinguri si carciumi, toate pline cu amintiri multe, ca zapada pe casa in cinzeci si ceva. Multa si grea zapada.
Si cum cresteam eu cu toate senzatiile si pozele astea in mine si in jur, precum atomul la fuziune, la un moment dat.....am explodat...intr-o ,,sublima" stare de a nu ma mai regasi in nimic.
Stii cum era?
Ca in Mad Max Q dupa razboiul atomic:totul un desert si toate desarte.Iar in desertul asta nici un strop de apa (ca sa nu mai amintim de strop de sprit), nici pata de umbra de fir de iarba (ca sa nu mai amintim de paduri).Nici un cantic de pasarele si nici muzichie de pahar.
Devenise totul atat de orbitor, incins si apasator, ca se scurgea din mine orice strop de energie, motivatie si creativitate, precum transpiratia pe limba unui caine in soare.
Si in timp ce umblam asa nauc si lovit in cap ca miriapodul prin desert, se facea ca eram intr-o cautare a ceva, de ceva si nu intelegeam ce si nici cum arata, cum se aude, sau cum se simte.N-aveam busola si cred ca si uitasem ca existase asa ceva vreodata, iar din palcul de prieteni de odinioara se topira marea majoritate, in aceasta caldura dogoritoare. Si acum le multumesc din suflet, ca vorba aia, orice lovitura in portbagaj e un pas inainte, iar ei m-au invatat o MARE lectie de viata.
Ce mai.....Apocaliptic Dom`le!
Am preumblat asa bleampa pe pilot automat vreun an de zile, iar in ceata asta mistica din capul meu, distingeam doar ca undeva in zare se contura ceva.Senzatia devenea din ce in ce mai clara ca incolo trebe sa ma-ndrept, dar poza era nefocalizata, neconturata si in alb/negru.O jale de poza!
Ce prazu` lu` nea Marin ca nu mai vedeam si nu mai auzeam nimic in clar.Aveam doar acea senzatie de oarece directie si sprijinul clar si ferm alor mei si celor cativa prieteni netopiti.
Discutiile erau cam asa:
Io: Ba, oameni buni, am pierdut ceva important si nu stiu ce.
Ai mei: Ce ma?
Io: Pai nu stiu.Asta va tot zic.
Ai mei: Atunci cauta!
Io: Unde?
Ai mei: Unde vezi cu ochii, unde te duce gandul si sufletul
Io: Pai, nu vad nimic, ca asta va tot spun.
Straniu, hmmm?
Si cum cautam acel ceva, incepusem sa intreb peste tot, cu insurubata convingerea ca sigur au fost si sunt multi altii mai destepti si mai profunzi ca mine, care m-ar putea lumina.........
Si am gasit frate, de toate cele: prieteni noi si informatii noi, idei noi, directionare.Iar toate indicatoarele astea noi, in loc sa ma orienteze pe drumuri in desert, ma tot orientau catre mine.Inspre si in mintea si sufletul meu.
La un moment dat am cedat (ce-i si rezistenta asta la schimbare, dom`le) si am dat curs si mi-am patruns usor, usor in minte si adanc in suflet.Cumva am devenit mai responsabil si mi-am asumat viata pe care o traiesc, 100%.
Pozele deveneau mai clare, color, ciripitul mai cald si vivace, iar ceata si confuzia din creier se ridica usor.Parca ma indreptam spre loc cu pasune si deveneam din ce in ce mai curios ce va sa mai fie.Cu fiecare pas ma simteam din ce in ce mai limpede si bine, sesizam mai multe culori si tot zzumzzetul vietii.
Zzzzzzuuuuuuummmmm si vibra totul precum un transormator de putere, aruncat undeva la nimereala in Marea Campie a Romaniei.Stiti....sunetul ala intens, vibratia aia profunda, ca in reclamele la cafea sau cand ai degetele bagate in priza la 380 (sau nu J).E MIRACULOS !
Acum nu mai inaintam cu cate un pas, in fata altui pas, cum inca un pas e tarat in fata altuia, in canicula si pe branci.
Eram ca intr-un carusel ce prindea viteza din ce in ce mai usor si care se ducea in sus, sus de tot.Urca si prindea viteza si pe masura ce prindea viteza urca si mai sus.
Fratteeee.....vedeam indicatoarele de pe marginea drumului, vedeam cerul albastru stralucitor si senin, padurea verde si fosnitoare si simteam vantul in fata, care ma limpezea in ganduri si in suflet.
Iar in acest timp vedeam si auzeam mai clar, gandeam mai clar si cand gandeam mai clar ma si simteam mai bine si asa cum simteam totul de bine, gaseam tot mai multe vorbe bune pentru mine si pentru cat mai multi oameni din jurul meu.Si am inceput sa-mi fac un obicei din asta si viata a inceput sa mi se schimbe, IAR.
Si vvrrrrrrrrrr, din toata viteza asta ce-o capatam si liberatea si explozia de bucurie...........am aterizat la mine in curte, pe burta, extrem de confortabil. In varful nasului meu, tantos, arcuit si statornic sta un fir de iarba verde, verde cat toata clorofila pamantului.
Si acu`, i-acu`: firul de iarba era arcuit de o boaba mica de roua. Sferica. Perfecta. De culoarea luminii.
De parca inmagazina in ea toata energia, misterul, bucuria copilareasca a lumii si intregului univers. Intr-o mica, mica, densa si cuprinzatoare boaba de roua, apa si univers. O structura absolut genial conceputa si unica asa cum suntem fiecare dintre noi. Un bob de roua, pe un fir de iarba J
Imaginati-va!!!
Exista chiar pe firul meu de iarba.Yuuppiiiii
Ei si atunci am primit o mare palma pe frunte.Nu stiu daca era palma mea sau altceva, a altcuiva, dar din zdrangheala capatata am inteles (intr-un final).
Fraatee, pai asta pierdusem. Asta cautam ca ursul buimac in padure de un an de zile. 1 AN DE ZILE. Adica douasute si-osutasaizecisicinci de zile.
Firul meu de iarba! Eu! Pe mine!
Iar asta era de Sarbatorile de Paste, la 2 zile de ziua mea, dupa ce implinisem treizeci sicinspe anisori (vorba unui amic drag mie)
Ata ete!
E de bine!
E mirobolant!
Indubitabil mirobolant!
Al vostru Cristi(an) Nicolae
http://www.nlpexplorer.eu/made-by-cursanti/povestea-firului-de-iarba.html
Stiti cum e........
Ajungi pe la douazecisidoispe, saispe ani, ai tras tare, tare in cariera si ti-au iesit mai toate.
Tu te simteai din ce in ce mai realizat si increzator, iar cei din jur te vedeau intr-o stare de succes. D-alde d-ala pe care te poti baza ca te scoate, cu care vrei sa atarni, cu energie si de-al lor pentru unii, iar pentru altii d-ala care e norocos, stie sa se dea pe langa oameni si sefi si asta numai pt ca a produs accidente de munca in scaldatoare.
Unii veneau spre tine ca satenii la putul cu apa, iar ceilalti se indepartau si se micsorau ca bobul de strugure, in lungul drum catre stafida.
Bai si toate in jurul meu erau de bine, iar ai mei ma iubeau/sustineau/suportau undeva in peisajul asta. Eu ,,ca un cane turbat", un netrebnic si un egoist.
Si sprituri grele, fie ca erau vineri seara la carciuma unor prieteni dragi, cu prietenii si colegi de sprit, unii mai mult prieteni, foarte buni prieteni, iar altii mult mai mult colegi de sprit.Si ne distram si ne chefuiam din seara pan de dimineata de ne mergeau fulgii si vorba in toate directiile.
Fie ca ma duceam prin delegatii prin tara si p-afara, unde munceam ce munceam dar seara ne si sprituiam cu raspundere tovaraseasca.
Mai ca stiam Bucurestiul, toata tara si parte din Europa dupa biznis bildinguri si carciumi, toate pline cu amintiri multe, ca zapada pe casa in cinzeci si ceva. Multa si grea zapada.
Si cum cresteam eu cu toate senzatiile si pozele astea in mine si in jur, precum atomul la fuziune, la un moment dat.....am explodat...intr-o ,,sublima" stare de a nu ma mai regasi in nimic.
Stii cum era?
Ca in Mad Max Q dupa razboiul atomic:totul un desert si toate desarte.Iar in desertul asta nici un strop de apa (ca sa nu mai amintim de strop de sprit), nici pata de umbra de fir de iarba (ca sa nu mai amintim de paduri).Nici un cantic de pasarele si nici muzichie de pahar.
Devenise totul atat de orbitor, incins si apasator, ca se scurgea din mine orice strop de energie, motivatie si creativitate, precum transpiratia pe limba unui caine in soare.
Si in timp ce umblam asa nauc si lovit in cap ca miriapodul prin desert, se facea ca eram intr-o cautare a ceva, de ceva si nu intelegeam ce si nici cum arata, cum se aude, sau cum se simte.N-aveam busola si cred ca si uitasem ca existase asa ceva vreodata, iar din palcul de prieteni de odinioara se topira marea majoritate, in aceasta caldura dogoritoare. Si acum le multumesc din suflet, ca vorba aia, orice lovitura in portbagaj e un pas inainte, iar ei m-au invatat o MARE lectie de viata.
Ce mai.....Apocaliptic Dom`le!
Am preumblat asa bleampa pe pilot automat vreun an de zile, iar in ceata asta mistica din capul meu, distingeam doar ca undeva in zare se contura ceva.Senzatia devenea din ce in ce mai clara ca incolo trebe sa ma-ndrept, dar poza era nefocalizata, neconturata si in alb/negru.O jale de poza!
Ce prazu` lu` nea Marin ca nu mai vedeam si nu mai auzeam nimic in clar.Aveam doar acea senzatie de oarece directie si sprijinul clar si ferm alor mei si celor cativa prieteni netopiti.
Discutiile erau cam asa:
Io: Ba, oameni buni, am pierdut ceva important si nu stiu ce.
Ai mei: Ce ma?
Io: Pai nu stiu.Asta va tot zic.
Ai mei: Atunci cauta!
Io: Unde?
Ai mei: Unde vezi cu ochii, unde te duce gandul si sufletul
Io: Pai, nu vad nimic, ca asta va tot spun.
Straniu, hmmm?
Si cum cautam acel ceva, incepusem sa intreb peste tot, cu insurubata convingerea ca sigur au fost si sunt multi altii mai destepti si mai profunzi ca mine, care m-ar putea lumina.........
Si am gasit frate, de toate cele: prieteni noi si informatii noi, idei noi, directionare.Iar toate indicatoarele astea noi, in loc sa ma orienteze pe drumuri in desert, ma tot orientau catre mine.Inspre si in mintea si sufletul meu.
La un moment dat am cedat (ce-i si rezistenta asta la schimbare, dom`le) si am dat curs si mi-am patruns usor, usor in minte si adanc in suflet.Cumva am devenit mai responsabil si mi-am asumat viata pe care o traiesc, 100%.
Pozele deveneau mai clare, color, ciripitul mai cald si vivace, iar ceata si confuzia din creier se ridica usor.Parca ma indreptam spre loc cu pasune si deveneam din ce in ce mai curios ce va sa mai fie.Cu fiecare pas ma simteam din ce in ce mai limpede si bine, sesizam mai multe culori si tot zzumzzetul vietii.
Zzzzzzuuuuuuummmmm si vibra totul precum un transormator de putere, aruncat undeva la nimereala in Marea Campie a Romaniei.Stiti....sunetul ala intens, vibratia aia profunda, ca in reclamele la cafea sau cand ai degetele bagate in priza la 380 (sau nu J).E MIRACULOS !
Acum nu mai inaintam cu cate un pas, in fata altui pas, cum inca un pas e tarat in fata altuia, in canicula si pe branci.
Eram ca intr-un carusel ce prindea viteza din ce in ce mai usor si care se ducea in sus, sus de tot.Urca si prindea viteza si pe masura ce prindea viteza urca si mai sus.
Fratteeee.....vedeam indicatoarele de pe marginea drumului, vedeam cerul albastru stralucitor si senin, padurea verde si fosnitoare si simteam vantul in fata, care ma limpezea in ganduri si in suflet.
Iar in acest timp vedeam si auzeam mai clar, gandeam mai clar si cand gandeam mai clar ma si simteam mai bine si asa cum simteam totul de bine, gaseam tot mai multe vorbe bune pentru mine si pentru cat mai multi oameni din jurul meu.Si am inceput sa-mi fac un obicei din asta si viata a inceput sa mi se schimbe, IAR.
Si vvrrrrrrrrrr, din toata viteza asta ce-o capatam si liberatea si explozia de bucurie...........am aterizat la mine in curte, pe burta, extrem de confortabil. In varful nasului meu, tantos, arcuit si statornic sta un fir de iarba verde, verde cat toata clorofila pamantului.
Si acu`, i-acu`: firul de iarba era arcuit de o boaba mica de roua. Sferica. Perfecta. De culoarea luminii.
De parca inmagazina in ea toata energia, misterul, bucuria copilareasca a lumii si intregului univers. Intr-o mica, mica, densa si cuprinzatoare boaba de roua, apa si univers. O structura absolut genial conceputa si unica asa cum suntem fiecare dintre noi. Un bob de roua, pe un fir de iarba J
Imaginati-va!!!
Exista chiar pe firul meu de iarba.Yuuppiiiii
Ei si atunci am primit o mare palma pe frunte.Nu stiu daca era palma mea sau altceva, a altcuiva, dar din zdrangheala capatata am inteles (intr-un final).
Fraatee, pai asta pierdusem. Asta cautam ca ursul buimac in padure de un an de zile. 1 AN DE ZILE. Adica douasute si-osutasaizecisicinci de zile.
Firul meu de iarba! Eu! Pe mine!
Iar asta era de Sarbatorile de Paste, la 2 zile de ziua mea, dupa ce implinisem treizeci sicinspe anisori (vorba unui amic drag mie)
Ata ete!
E de bine!
E mirobolant!
Indubitabil mirobolant!
Al vostru Cristi(an) Nicolae
http://www.nlpexplorer.eu/made-by-cursanti/povestea-firului-de-iarba.html