Anxietatea nu dispare după ce rezolvi problemele?
Mulți oameni observă un lucru derutant: perioadele în care viața devine mai stabilă nu aduc liniștea așteptată. Problemele concrete se rezolvă, apar mai puține situații dificile, și totuși mintea nu se oprește. Apare un alt gând, apoi altul, apoi nevoia de a verifica dacă lucrurile sunt într-adevăr în regulă. Impresia este că anxietatea caută un motiv. Când unul dispare, găsește altul.
Explicația nu ține de conținutul gândurilor, ci de funcția lor. La început, gândirea repetată apare ca soluție. Într-o situație incertă, analiza ajută: pregătește reacții, reduce surpriza, oferă sentimentul că persoana este pregătită. Corpul se liniștește pentru moment, iar această liniștire devine o informație importantă pentru creier.
Creierul nu reține doar ideea rezolvată, ci relația dintre analiză și reducerea tensiunii. Învață că anticiparea previne disconfortul. Astfel începe să folosească același mecanism nu doar când există o problemă reală, ci ori de câte ori apare posibilitatea uneia.
În acel punct anxietatea nu mai semnalează un pericol, ci lipsa certitudinii. Nu este nevoie de un eveniment important; este suficientă o conversație care urmează, o decizie mică sau chiar o zi liberă fără plan clar. Mintea încearcă să completeze viitorul înainte să se întâmple.
De aceea liniștirea prin verificări sau reasigurări funcționează doar scurt timp. Ea reduce tensiunea, dar confirmă mecanismul: nesiguranța trebuie eliminată imediat. Cu cât persoana verifică mai des, cu atât creierul consideră incertitudinea mai periculoasă.
Treptat apare senzația că anxietatea nu mai are legătură cu realitatea actuală. Viața poate fi gestionabilă, dar sistemul rămâne activ pentru că scopul lui nu mai este rezolvarea problemelor, ci prevenirea lor totală. Cum prevenirea totală nu este posibilă, activarea continuă.
Schimbarea începe atunci când persoana nu mai încearcă să obțină certitudine înainte de a trăi situația. Nu pentru că analiza ar fi greșită, ci pentru că folosirea ei permanentă menține ideea că prezentul este insuficient de sigur fără control anticipativ.
Anxietatea scade nu când viitorul devine clar, ci când mintea nu mai tratează neclaritatea ca pe un pericol imediat.
Amalia Dinu, Psiholog