Depresia nu se simte întotdeauna ca tristețe
Mulți oameni nu recunosc începutul depresiei pentru că așteaptă o stare clară de tristețe, însă frecvent ceea ce apare nu este suferința intensă, ci diminuarea treptată a reacției emoționale. Lucrurile nu devin dramatice, ci devin plate. Activitățile obișnuite sunt făcute în continuare, responsabilitățile sunt îndeplinite, conversațiile au loc, dar participarea interioară scade.
Persoana observă mai întâi oboseala față de lucruri care înainte nu necesitau efort. Nu oboseala fizică propriu-zisă, ci senzația că orice acțiune trebuie inițiată din exterior, ca și cum energia nu mai apare spontan. Deciziile mici devin surprinzător de greu de început, iar amânarea nu aduce relaxare, ci doar prelungește tensiunea de fond.
Depresia modifică mai ales anticiparea. În mod obișnuit, mintea proiectează o consecință pozitivă minimă înainte de acțiune, chiar dacă aceasta este banală, iar această anticipare generează motivația inițială. În depresie, această proiecție se estompează. Nu apare convingerea că lucrurile vor fi rele, ci lipsa convingerii că vor produce ceva. Activitatea nu este evitată din teamă, ci pentru că nu mai promite nimic.
Din acest motiv sfaturile bazate pe voință sunt trăite ca ineficiente. Persoana nu refuză implicarea, ci nu găsește impulsul intern care în mod normal precede implicarea. Încercările repetate fără rezultat consolidează impresia de blocaj personal, deși mecanismul implicat este unul de reglare a energiei psihice, nu de decizie.
Apare apoi modificarea atenției. Evenimentele neutre sunt percepute ca solicitante deoarece necesită inițiere, iar evenimentele plăcute nu mai produc contrast suficient pentru a modifica starea de bază. Liniștea nu este odihnitoare, iar odihna nu restabilește interesul. Timpul liber devine dificil de folosit deoarece presupune alegere, iar alegerea presupune anticiparea unei satisfacții care nu mai este accesibilă.
În relații, depresia este adesea interpretată ca retragere sau lipsă de interes, însă frecvent persoana rămâne prezentă, doar că participarea emoțională este redusă. Răspunsurile sunt corecte, dar scurte, nu pentru că nu ar exista preocupare pentru celălalt, ci pentru că inițierea unei reacții elaborate necesită o energie care momentan nu se regenerează spontan.
Depresia nu înseamnă doar prezența unor gânduri negative, ci reducerea capacității de a genera răspuns emoțional înainte de experiență. Când anticiparea nu mai activează sistemul de implicare, comportamentul devine mecanic, iar persoana ajunge să funcționeze fără a simți că participă.
Schimbarea începe atunci când obiectivul nu mai este apariția motivației înainte de acțiune, ci reluarea acțiunii la un nivel minim, repetat, până când sistemul de anticipare reînvață să producă reacție. Energia nu revine pentru că persoana așteaptă momentul potrivit, ci pentru că organismul redobândește treptat asocierea dintre acțiune și experiență.
Amalia Dinu, Psiholog