Aproximativ două treimi dintre copiii din Olanda de sub 12 ani au fost infectați cu SARS-CoV-2, sugerează un studiu

©

Autor:

Aproximativ două treimi dintre copiii din Olanda de sub 12 ani au fost infectați cu SARS-CoV-2, sugerează un studiu
O monitorizare intensivă a gospodăriilor cu copii de diferite vârste efectuată de către cercetătorii olandezi estimează că incidența comunitară a infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 depășește așteptările actuale, estimându-se că aproximativ două treimi dintre copiii cu vârsta de sub 12 ani au fost deja infectați. Studiul a inclus gospodăriile cu cel puțin un copil cu vârsta sub 18 ani și a fost obținut din trei cohorte olandeze existente.
Urmărirea a fost intensificată temporar ca urmare a oricăror simptome respiratorii de debut la un membru al gospodăriei sau a unui rezultat pozitiv al testului SARS-CoV-2. Procesul de urmărire a inclus, de asemenea, înregistrarea zilnică a simptomelor, testarea repetată PCR a probelor colectate din nas-gât, salivă și fecale și măsurarea anticorpilor SARS-CoV-2 la toți membrii gospodăriei.

Analizele statistice au fost utilizate pentru a calcula ratele de incidență stratificate în funcție de vârstă pentru episoadele pozitive și negative ale SARS-CoV-2. Simptomatologia și sarcina de boală a episoadelor respiratorii au fost, de asemenea, comparate în funcție de starea SARS-CoV-2 și de vârstă.

Analiza finală a inclus 307 gospodării înscrise cu o populație totală de studiu de 1209 subiecți. Cercetătorii au detectat 64 de cazuri pozitive pentru SARS-CoV-2 și 118 focare respiratorii negative pentru SARS-CoV-2. Cea mai mare rată de incidență a cazurilor negative SARS-CoV-2 a fost găsită la copiii cu vârsta sub 12 ani.

Incidența SARS-CoV-2 nu a fost una diferită în funcție de grupa de vârstă. Cu toate acestea, congestia nazală, cu sau fără tuse și oboseală, au fost cele trei grupuri de simptome cele mai răspândite pentru toate tipurile de episoade respiratorii, inclusiv cele care au fost SARS-CoV-2 pozitive. Nu a fost observată nicio diferență în simptomatologia și severitatea episoadelor respiratorii la copii cu COVID-19, comparativ cu cei care prezentau alte infecții respiratorii.

Cercetătorii au detectat o rată mare de incidență a infecțiilor cu SARS-CoV-2 la copii similară cu cea la adulți. Descoperirile au evidențiat, de asemenea, că, după aproape doi ani de pandemie de COVID-19, peste 60% dintre copiii olandezi cu vârsta sub 12 ani au fost infectați cu SARS-CoV-2. Studiul actual sugerează că simptomatologia și severitatea bolii SARS-CoV-2 la copii au fost similare cu alte boli respiratorii.

sursa: News Medical
foto: Dragana Gordic / Shutterstock.com

Data actualizare: 21-12-2021 | creare: 21-12-2021 | Vizite: 272
Bibliografie
Study suggests 2/3 of Dutch children < 12 years have been infected with SARS-CoV-2, link: https://www.news-medical.net/news/20211219/Study-suggests-23-of-Dutch-children-3c-12-years-have-been-infected-with-SARS-CoV-2.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Infecția COVID-19 la copii
  • Pandemia COVID-19 ar putea crește obezitatea la copii
  • Copiii cu COVID-19 pot prezinta subit o afectare pulmonară gravă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum