Centrofarm
Centrofarm

Castiga Viata

©

Autor: Redacția ROmedic

Castiga Viata

Uneori în viaţă îţi dai seama de valoarea unui lucru atunci când ești pe cale să-l pierzi. Cu sănătatea n-ar trebui să se întâmple așa: ea trebuie preţuită încă de când devii conștient de importanţa ei. Trebuie să ai grijă de tine înainte ca sănătatea ta să se transforme dintr-un atu, dintr-un motiv de mândrie – „am o sănătate de fi er”–, într-o povară, într-o responsabilitate. De sănătatea ta, de puterea ta de muncă și de modul în care te îngrijești depind familia ta, viitorul copiilor tăi.

Prevenţia - Calea cea mai scurtă către o viaţă lungă.


Când ai 20 de ani, nu prea te gândești la sănătatea ta; nici la 30 subiectul nu te preocupă prea mult. Abia spre 40 de ani vezi cele două degete ridicate de sănătatea ta, într-un efort de a-ţi atrage atenţia că inima ta îţi va fi recunoscătoare daca faci mai multă mișcare, că plămânii n-ar fi dorit să aibă niciodată de-a face cu tutunul, dar, dacă nu s-a putut altfel, acum s-ar mulţumi și cu mai puţin, că rinichii ar fi nespus de încântaţi dacă i-ai spăla mai des cu apă plată iar fi catul dacă l-ai trata cu mai puţin alcool.
Egreu să previi, la fel cum e difi cil să faci economii la 25 de ani. Iar experienţa altora nu mai e de ajuns a să ne fi e învăţătură, cât timp abia dacă învăţăm câte ceva din propriile experienţe.
Prevenţia e calea cea mai scurtă către o viaţă lungă. Noi, cei de la Centrofarm, ne-am propus să te ajutăm să ai grijă de sănătatea ta. Vrem să promovăm sănătatea prin prevenţie. De aceea am pus la punct un sistem de utilizare a punctelor acumulate pe cardul Centrofarm pentru servicii medicale de cea mai bună calitate la clinicile de top din sistemul privat de sănătate. Pentru că cel mai bun medicament este prevenţia.


Zece motive pentru a intra în programul Câștigă Viață

Centrofarm are grijă de sănătatea ta. Intră în programul Câștigă Viață și benefi ciază de avantajele oferite de cardul de fi delitate Centrofarm.
1 Acces GRATUIT la clinici și cabinete individuale private de top, prin acumularea de puncte pe cardul de fi delitate la achizițiile realizate în farmaciile Centrofarm.
2 Acces GRATUIT la analize și servicii medicale nedecontate de CAS prin utilizarea punctelor acumulate pe cardul de fi delitate la partenerii Centrofarm, pe baza de voucherului emis în farmacii.
3 Acces GRATUIT la peste 10.000 de servicii pentru sănătate: servicii medicale si de laborator, tratamente, ingrijire la domiciliu, frumusete si ingrijire corporala, medicina complementara, sport.
4 Voucher transferabil de la titularul cardului de fi delitate Centrofarm către o terță persoană, emis în baza punctelor acumulate pe cardul de fi delitate.
5 Program continuu de informare și educare privind prevenția bolilor care pot afecta starea de sănătate.
6 Campanii de prevenție pe subiecte medicale de interes cum ar fi bolile cardiovasculare, bolile aparatului respirator, diabet, osteoporoză, afecțiuni ale pielii.
7 Testarea GRATUITĂ în farmaciile Centrofarm de către cadre medicale specializate, în timpul campaniilor medicale, pentru verificarea periodică a stării de sănătate în contextul anumitor afecțiuni (testarea glicemiei, a tensiunii arteriale etc).
8 Identifi carea persoanelor cu potențial risc pentru dezvoltarea anumitor afecțiuni cu incidență ridicată (persoane care nu știu și nu sunt diagnosticate cert).
9 Posesorii de card Centrofarm benefi ciază de 10% reducere la toate produsele cosmetice până la 31 decembrie 2013.
10 Posesorii de card Centrofarm benefi ciază de 12% reducere la partea necompensată a rețetelor până la 31 decembrie 2013.


Cum folosim cardul?

Cardul de fi delitate oferă acces GRATUIT la serviciile de sănătate din Programul Câștigă Viață.
Pentru cumpărăturile efectuate în farmaciile Centrofarm, posesorii de card de fi delitate acumulează 10% din valoarea cumpărăturilor în puncte pe card, astfel:
• Pentru toate produsele cumpărate, la fi ecare 1 leu se va înregistra în contul cardului 1 punct. Un punct valorează 0,10 lei.
• Punctele nu se acumulează pentru produsele afl ate în promoție sau alte oferte comerciale (de exemplu, discount 10% la produsele cosmetice, discount 12% pentru partea necompensată a rețetei și alte oferte comerciale/promoții).
• Pentru medicamentele gratuite sau cele compensate integral nu se înregistrează puncte.
Folosind punctele acumulate, posesorul de card sau orice persoană aleasă de acesta va primi vouchere emise in farmacie, cu care va putea beneficia gratuit de serviciile de sănătate valabile la data emiterii voucherului și prezentate în ultimul catalog al serviciilor de sănătate editat de Centrofarm. La data ridicării voucherului din farmacie, punctele aferente serviciului ales vor fi scăzute de pe cardul de fi delitate. Voucherul trebuie prezentat în original în clinică, împreună cu cardul.


Detalii în farmacii sau pe www.centrofarm.ro


Data actualizare: 05-11-2013 | creare: 05-11-2013 | Vizite: 458
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!