Ce se întâmplă în creier când mintea „se golește”?

Studiul publicat în jurnalul Trends in Cognitive Sciences aduce în prim-plan o experiență mentală adesea ignorată în cercetarea științifică – starea de gol mental (mind blank). Autori din domeniile neuroștiințelor cognitive și ale conștiinței explorează această stare ca o categorie mentală distinctă, analizând manifestările sale comportamentale, fiziologice și neurologice.
Conform înțelegerii tradiționale, starea de veghe este asociată cu o succesiune continuă de conținuturi mentale – gânduri, imagini, emoții, discurs intern. În ultimele decenii, cercetările asupra rătăcirii minții au arătat că oamenii nu sunt mereu ancorați în prezentul activității, ci pot fi absorbiți în fluxuri interne de gânduri. Cu toate acestea, un fenomen aparte a atras atenția cercetătorilor: episoadele în care oamenii raportează că nu se gândeau la nimic. Aceste momente, denumite mind blanking, sugerează existența unor stări mentale fără conținut conștient detectabil și pun sub semnul întrebării presupunerea că vigilența este mereu însoțită de conținut mental.

Despre studiu

Autorii oferă o analiză amplă și integrată a fenomenului de gol mental, structurat pe mai multe paliere:

• Clarificare conceptuală: Golul mental este definit prin lipsa conștientizării unui conținut mental specific, diferențiindu-se de stările de rătăcire a minții și de cele focusate pe sarcină. Există însă variații semnificative între definițiile utilizate în literatura de specialitate – de la absența conțtinutului verbal, până la pierderi de memorie imediată.
• Metodologie: Golul mental este evaluat prin metode de auto-raportare spontane sau prin probe aleatorii în timpul sarcinilor de atenție. Autorii recomandă o abordare hibridă care să combine aceste tehnici pentru o captare mai fidelă a fenomenului.
• Profil comportamental: Golul mental este raportat în 5–20% din cazuri în timpul studiilor de atenție susținută. Se asociază cu stări de somnolență, erori de omisiune și reacții încetinite. Frecvența crește în condiții de oboseală sau după exercițiu fizic intens.
• Relevanță clinică: Golul mental este mai frecvent în tulburări precum ADHD, tulburări de anxietate generalizată și sindromul Kleine–Levin. Este semnalat și în condiții neuropsihologice rare, cum ar fi autoactivation deficit sau în timpul crizelor de absență la copii.
• Neuroimagistică: Golul mental se diferențiază de alte stări mentale printr-o conectivitate globală pozitivă în fMRI, indicând o comunicare uniformă între rețele cerebrale. Studiile EEG asociază golul mental cu unde lente și complexitate redusă a semnalului, asemănătoare tranziției spre somn. Se constată o activitate redusă în regiunile frontale și o perturbare a procesării senzoriale târzii.

Rezultate

Studiul propune o teorie integrativă asupra apariției golului mental, numită modelul fiziocognitiv, care include următoarele niveluri:

1. Excitarea ca fundament fiziologic

Nivelul de vigilență este esențial pentru apariția golului mental. Excitarea corticală redusă (evidențiat prin activitate EEG cu unde lente și fMRI cu semnal global crescut) favorizează stări în care conținutul mental dispare. Autorii susțin că golul mental apare la un nivel intermediar de excitare – între veghe și somn – ceea ce permite o experiență conștientă minimă fără conținuturi semnificative.

2. Reconfigurarea rețelelor neuronale

Conectivitatea redusă între regiunile corticale, în special între zonele posterioare și cele frontale, poate bloca propagarea conținuturilor mentale. Astfel, golul mental poate apărea fie prin incapacitatea de a genera conținut, fie prin eșecul accesării acestuia. Acest model este susținut de dovezi privind scăderea complexității EEG și a întreruperii răspunsurilor neuronale frontale la stimuli vizuali.

3. Mecanisme cognitive afectate

Golul mental poate apărea și prin disfuncții în mecanisme cognitive precum memoria, limbajul sau atenția. De exemplu, individul poate avea o experiență mentală pe care nu o poate accesa, verbaliza sau menține în atenție – ceea ce se traduce prin raportarea unei minți „goale”. Autorii sugerează că golul mental poate include mai multe tipuri, în funcție de gradul de intenționalitate și meta-conștientizare.

Golul mental și alte stări aparent lipsite de conținut

Autorii compară golul mental cu stări similare observate în meditație și somn:

• Meditația: În special în practicile de tip open monitoring sau non-duale, meditanții pot experimenta stări de conștiință fără obiect – „goliciune mentală” însoțită de vigilență și conștientizare de sine. Totuși, aceste stări implică adesea o intenționalitate și o metacogniție mai mari decât golul mental.
• Somnul: Fenomene precum white dreams sau blackouts în somnul profund sugerează existența unor stări conștiente minimale în timpul somnului, care pot fi comparabile fenomenologic cu golul mental. Diferențele principale țin însă de contextul fiziologic și de nivelul de auto-reflecție.

Concluzii

Studiul argumentează că golul mental este o stare mentală distinctă, care merită investigată sistematic ca parte a repertoriului experiențelor conștiente. Prin integrarea datelor comportamentale, neurofiziologice și fenomenologice, autorii propun o viziune multidimensională asupra experienței conștiente – în care nu doar conținutul, ci și nivelul de excitare, atenția, memoria și accesul conștient contribuie la diversitatea stărilor mentale. Golul mental ar putea reflecta o zonă intermediară între conștiința bogată în conținut și pierderea completă a conștiinței, deschizând calea pentru redefinirea granițelor dintre conștiență, atenție și memorie.

Această perspectivă nu doar clarifică natura golului mental, ci oferă și un cadru teoretic pentru înțelegerea altor stări conștiente aparent fără conținut, fie ele induse voluntar (meditație), spontane (somn), sau patologice (tulburări neurologice). Astfel, golul mental devine un teren fertil pentru investigații viitoare în neuroștiințele conștiinței.