Fascioloza hepatică (gălbeaza ficatului) la om

Fascioloza hepatică sau gălbeaza ficatului este o infecție parazitară cauzată de doi paraziți din clasa Trematodelor, genul Fasciola: Fasciola hepatica și Fasciola gigantica (F. hepatica este principalul agent etiologic al fasciolozei hepatice la om). Transmiterea parazitului se face prin ingestia de apă sau alimente (plante acvatice) contaminate cu ouă.

Omul este o gazdă accidentală a parazitului, gazdele uzuale fiind reprezentate de bovine și ovine – de accea se consideră că gălbeaza ficatului este o parazitoză cu un puternic impact economic. (1, 2)

Epidemiologie

Fascioloza hepatică este o infecție parazitară cosmopolită, însă majoritatea cazurilor sunt întâlnite în regiunile cu climă temperată. Fasciola hepatica are ca principală gazdă ovinele, ceea ce contribuie la distribuția acesteia în zonele geografice în care creșterea acestor animale este preponderentă.

Fiziopatologie

Ciclul biologic al F. hepatica include 3 gazde:

• Prima gazdă intermediară – melci din genul Lymnaea sau Succinea
• A doua gazdă intermediară – plante acvatice (ex: măcrișul sau menta de apă) (3)
• Gazda definitivă – uzual ovine, bovine; excepțional omul (2, 4)

Transmiterea parazitului se face în principal prin ingestia plantelor acvatice care conțin metacercari închistați (forma infectantă a F. hepatica). Pe cale digestivă, metacercarul se exteriorizează la nivelul duodenului, ulterior se transformă în adult și migrează la nivelul ficatului și ductelor biliare. De aici, prin bilă, sunt excretate ouă care ajung în lumenul intestinal, ulterior în scaunul gazdei definitive.

În mediul acvatic, oul fecundează și din el este eliberat miracidium, un stadiu intermediar al parazitului, care este înghițit de melcul de apă din genul Lymnaea sau Succinea (prima gazdă intermediară). Înăuntrul acestuia, parazitul trece prin 4 alte stadii intermediare (sporochist, redie de generația 1, redie de generația 2 și cercar).

Cercarul este mai apoi eliberat în apă și ajunge pe frunzele plantelor acvatice, unde se transformă în metacercar, forma infectantă pentru gazda definitiva, iar ciclul se reia. (4, 5)

Semne și simptome

Patogenia fasciolozei hepatice este complexă și variază în funcție de stadiul și localizarea parazitului în gazda definitivă.

Așadar, parcursul clinic al fasciolozei poate fi împărțit în 4 faze:

1. Perioada de incubație (de la ingestia metacercarului până la apariția primelor simptome) – poate fi de ordinul zilelor sau chiar lunilor

2. Faza acută (migrarea din cavitatea peritoneală în ficat și ductele biliare – 2-4 luni), în care sunt prezente următoarele semne și simptome:

• febră și frisoane
• durere în hipocondrul drept, hepatomegalie
• inapetență, flatulență, greață și diaree
• tuse, dispnee, dureri toracice
• urticarie (reacție alergică generalizată)

3. Faza latentă (de la maturarea parazitului până la debutul depunerii ouălor – de ordinul lunilor-anilor) – e asimptomatică și e caracterizată de hipereozinofilie

4. Faza cronică – dilatarea și obstrucția ductelor biliare, cu inflamația colecistului +/- litiază biliară. E caracterizată de următoarele manifestări:

• colică biliară, durere epigastrică, durere în hipocondrul drept
• prurit +/- icter obstructiv
• greață, intoleranță la ingestia de lipide, cefalee

Ocazional, ingestia de ficat (de obicei crud, care conține adulți de F. hepatica) care provine de la animale infectate determină o afecțiune denumită halzoun: aceasta implică afectarea mucoasei faringiene prin atașarea adulților de F. hepatica, cauzând congestia faringelui și a zonelor învecinate. Principalele simptome sunt:

• disfagie
• dispnee
• surditate
• asfixiere (sufocare), rar (2)

Diagnostic

Diagnosticul se face pe baza identificării microscopice a ouălor de F. hepatica din scaun în urma unui examen copro-parazitologic (sau, excepțional, prin examinarea conținutului duodenal sau bilei). De cele mai multe ori, este nevoie de mai mult de un specimen de produs patologic pentru a putea fi pus diagnosticul (pentru a se identifica parazitul). Ouăle de F. hepatica nu vor fi prezente în scaunul gazdei definitive mai devreme de câteva luni (ele nu apar în faza acută a bolii).

Alte metode valabile pentru diagnosticul fasciolozei hepatice sunt testele serologice (ex: imunofluorescență, ELISA, imunoelectroforeză) care au la bază detecția de anticorpi specifici.

În infecția cronică, pot fi detectate și copro-antigene în scaun. (2, 5)

Tratament

Tratamentul de elecție constă în administrarea de triclabendazol. În absența disponibilității acestuia, se recomandă administrarea de diclorofenol (bitionol) sau dehidroemetină. Opțional, se poate asocia prednisolon pentru ameliorarea sindromului inflamator. (2, 4, 5)

Profilaxie

Pentru evitarea infectării cu F. hepatica se recomandă:

• spălarea minuțioasă a plantelor acvatice înainte de consum/ evitarea consumului plantelor acvatice
• evitarea consumului apei din surse suspecte (ex: râuri, zone endemice)
• evitarea contaminării apelor cu fecale de origine animală (ovine, bovine) sau umană
• controlul strict al populațiilor de melci din genurile Lymnaea sau Succinea (2, 4, 5)