Filarioza

Filarioza este un grup de boli cauzate de filarii. Acestea afectează atât oamenii, cât şi animalele. Dintre sutele de forme de filarioză descrise, numai 8 specii determină infecţii la oameni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a identificat filarioza limfatică ca fiind o cauză importantă de dizabilitate la nivel mondial, estimându-se aproximativ 40 de milioane de indivizi afectaţi de complicaţiile disfigurative ale bolii. (1)


Agentul etiologic implicat este un parazit din grupul nematodelor, familia Filariidae. Aceştia pot fi clasificaţi în funcţie de localizarea viermilor adulţi la nivelul gazdei în:

  • Grup cutanat, care include Loa loa, Onchocerca volvulus, şi Mansonella streptocerca
  • Grup limfatic, din care fac parte Wuchereria bancrofti, Brugia malayi, şi Brugia timori
  • Grup cu localizare la nivelul cavităţilor organismului, reprezentat de M perstans şi M ozzardi


Paraziţii ce fac parte din grupurile cu localizare cutanată şi limfatică sunt cei mai importanţi din punct de vedere clinic. Alte speci de filarii pot cauza infecţii incomplete datorită incapacităţii de a atinge un grad de maturitate completă în organismul nostru.


Fiziopatologie

Ciclul de viaţă al filariilor, la fel ca la toate nematodele, conţine multiple stagii de dezvoltare la organismele vertebrate şi stadia de evoluţie la un arthropod care are rol de vector sau de gazdă intermediară. Viermii adulţi femele produc sute de larve în stadiul primar (denumite microfilarii) care sunt ingerate de către o insectă vector. Unele microfilarii au un ritm circadian zilnic, periodic, în care se regăsesc în concentraţie maximă în torentul sangvin. Aceste perioade coincid cu ritmul circadian de hrănire al insectelor cu rol de vector, maximizând în acest fel şansele de răspândire a infecţiei. Microfilariile trec prin două stadii de evoluţie la nivelul insectei. Larva aflată în stadiul trei de dezvoltare este apoi incoluată la un organism vertebrat în timpul alimentaţiei insectei. Larva traversează dermul şi pătrunde la nivelul vaselor limfatice. Pe o perioadă de 9 luni, larva se dezvoltă în vierme adult (cu dimensiuni între 20 şi 100 milimetri). În medie, parazitul poate supravieţui în jur de 5 ani. (1), (3)


Perioada pre-patentă este delimitată între muşcătura insectei şi apariţia microfilariilor în torentul sangvin, cu o durată aproximativă de 12 luni. Anumiţi factori pot influenţa patogenitatea filariilor: cantitatea de antigene contra viermi adulţi acumulat la nivel limfatic, durata şi nivelul de expunere la înţepăturile insectelor infectate, numărul de infecţii bacteriene sau virale secundare pe care individul le prezintă şi gradul de responsivitate al sistemului imun al individului. (1)


Filarioza declanşează un răspuns semnificativ imun care participă la dezvoltarea unei obstrucţii limfatice semnificative. Au fost consemnate niveluri mari de imunoglobuline de tip E şi G4 secundar stimulării limfocitelor T helper de tip 2. (1)


Epidemiologie

Nicio formă curentă de filarioză nu este endemică în Statele Unite ale Americii în momentul de faţă. Cei care călătoresc în ţări endemice pot reprezenta un pericol datorită perioadei foarte lungi dinainte de a dezvolta infecţia propriu-zisă. (1)


Filarioza limfatică afectează peste 120 de milioane de persoane din întreaga lume, cel mai frecvent întâlnită fiind în regiunile tropicale şi subtropicale. Aproximativ 37 de milioane de indivizi sunt infectaţi cu O volvulus global. Cea mai mare parte din cazuri (peste 99%) sunt localizate în zonele sub-sahariene ale Africii. Prevalenţa L loa variază între 3 şi 13 milioane de indivizi afectaţi în întreaga lume. (1)


Ambele sexe sunt la fel de susceptibile la filarioză. Datorită culturii şi practicilor locale diferite care determină un grad diferit de expunere la insectele potential purtătoare, fie femeile fie bărbaţii pot fi expuşi mai mult. Indivizi de toate vârstele sunt susceptibili la infecţie. (1)


Semne și simptome

Unul dintre cele mai importante elemente de suspiciune a filariozei este dedus din anamneză: călătoria într-o ţară aflată la risc este esenţial pentru a putea contacta parazitoza. Majoritatea indivizilor infectaţi sunt asimptomatici. În unele cazuri au fost descrise episoade de inflamaţie acută localizată la nivelul vaselor limfatice (limfangită) asociată cu febră, frison, astenie, fatigabilitate, inflamaţia nodulilor limfatici. Edemul se poate instala la nivelul regiunii afectate, de cele mai multe ori acesta remiţându-se o dată cu vindecarea infecţiei. Clasic, Wuchereria bancrofti afectează ambele member inferioare şi organele genitale externe. Brugia malazi afectează membrele inferioare de la nivelul genunchilor. (2)


Anumiţi indivizi pot prezenta eozinofilie în cursurl episoadelor de acutizare. Poate apărea în evoluţie sindromul de eozinofilie pulmonară tropicală. (4) Filarioza cronică se poate manifesta prin limfadenopatii chiar şi în lipsa altor simptome. Obstrucţia cronică a vaselor limfatice poate determina diverse complicaţii, printre care: hidrocel (colectie de lichid clar dezvoltată între cele două foiţe ale vaginalei testiculare), chilurie (limfă în urină), varice limfatice. Alte manifestări clinice pot include edem progresiv (elefantiazis) localizat la nivelul organelor genitale externe la femeie, la nivelul glandelor mamare şi/sau la nivelul membrelor atât superioare cât şi inferioare. (2) La examenul ecografic se pot identifica viermii în funcţie de localizarea lor. Apare ceea ce se numeşte dansul filariozei care este determinat de observarea motilităţii în timp real al paraziţilor vii. (5)


Diagnostic

Diagnosticul de filarioză se pune prin evidenţierea agentului etiologic la nivel sangvin. Deoarece concentraţiile cele mai mari ale parazitului la nivel sangvin (parazitemia) sunt pe timpul nopţii, recoltarea de sânge este recomandată a se face pe timpul nopţii, atunci când este suspicionată o filarioză în context clinico-biologic. Atunci când paraziţii nu sunt evidenţiaţi la nivel sangvin dar suspiciunea clinică este foarte mare, se poate preleva material de la nivelul ganglionilor limfatici. Recent, a fost implementat şi un test care detectează prezenţa de anticorpi generaţi ca şi răspuns la agenţii străini. (2) Diagnosticul post excizional este extrem de util. (5)


Tratament

Tratamentul este cu medicamente antiparazitare care se administrează în doze progresiv crescânde. Printre antiparazitarele folosite se enumeră: ivermectin, albendazol, dietilcarbamazina (mai ales utilizat pentru distrugerea microfilariilor). Aceste medicamente acţionează cu scopul de a elimina viermele în stadiul de larvă din organism, prin inhibarea reproducerii viermelui adult şi prin distrugerea viermelui adult. Reacţiile adverse determinate de aceste medicamente pot fi temperate prin administrarea concomitentă de antihistaminice sau medicamente antiinflamatoare. Eliminarea viermilor trebuie să se realizeze cu precauţie deoarece o concentraţie foarte mare a acestora în fluxul sangvin sau limfatic poate determina reacţii alergice violente sau abcese. (2), (3)


Intervenţiile chirurgicale pot fi indicate pentru a elimina viermii restanţi împreună cu calcificările adiacente acestora după tratamentul medicamentos şi pentru a manageria acumularea periferică de lichid (edemul restant).


În zonele cu risc major de pe glob, controlul insectelor posibil purtătoare este foarte important în prevenţia răspândirii infecţiei. În cele mai multe cazuri, filarioza este o boală autolimitată dacă nu apare reinfecţia. Din această cauză pacienţii care nu se mai află în zonele cu risc pot fi lăsaţi şi fără tratament medicamentos dacă sunt imunocompetenţi. Trebuie ţinuţi, însă, sub observaţie pentru a nu dezvolta complicaţii. (2)


 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.