Gripa spaniolă

Pandemia de gripă spaniolă este numele dat gripei care s-a manifestat la începutul secolului XX. Date recente stabilesc că virusul gripal numit virusul H1N1 este cel care a provocat pandemia, fiind unul de origine aviară (inițial s-a incubat și dezvoltat la păsări). Ulterior, se speculează că a suferit unele mutații și a infectat mamiferele, iar mai târziu omul. Unele date afirmă că primele infectări cu un virus similar au avut loc în Franța în 1917, cu un an mai devreme de explozia pandemiei. Virusul gripal a fost unul de tip A, unul extrem de mortal și contagios (până în prezent doar virusurile de tip A au provocat focare mondiale). (1)

Scurt istoric

gripa spaniolă a început în primăvara anului 1918 și a luat sfârșit în iarna lui 1919, date mai recente afirmând că și în 1920 mai existau unele cazuri și focare izolate. În context istoric pandemia se suprapune cu sfârșitul Primului Război Mondial, dezorganizarea și lipsa de igienă conferindu-i un substrat suficient de masiv bolii pe care să-și clădească virulența. Grație acestor cauze, pandemia de gripă spaniolă devine cea mai mortală din istoria recentă cu un număr de 50 până la 100 de milioane de victime (contextul istoric face imposibilă stabilirea unei statistici exacte), însă numărul total al victimelor pe termen lung este unul cu mult mai mai mare, multe persoane rămânând cu sechele în urma infectării. Numărul total al americanilor decedați din cauza acestui virus a fost de 675.000, în condițiile în care numărul americanilor morți în primul război a fost de 116.500. Pandemia a fost mai dezastruoasă decât războiul în sine. Se apreciază că războiul ar fi făcut în jur de 16 milioane de victime, iar împreună cu pandemia de gripă determină la începutul anilor 1920 scăderea speranței medii de viață în rândul americanilor, cu 12 ani. (2)

Numele de gripa spaniolă apare tot în context istoric și este unul cât se poate de fals. Fiind finalul războiului, un război obositor de 4 ani, moralul soldaților era unul foarte scăzut, iar națiunile implicate în conflict refuză să-și asume responsabilitatea de a informa și de a raporta boala și numărul de victime. Spania, care la acel moment era neutră și nu se afla sub cenzură, raportează numărul real de victime și fac cunoscută agresivitatea bolii, națiunile din jur ajungând să creadă că boala există doar în Spania, de aici și numele de gripa spaniolă. Mai târziu după agravarea situației popoarele aflate în conflict își fac propagandă pe seama pandemiei și recurg la dezinformări menite să dezechilibreze și mai mult situația preexistentă. (3)

Epidemiologie

Primul pacient raportat a fost în luna martie 1918 în Kansas, însă la acel moment existau cazuri izolate și în Europa. Din cauza conflictului militar este imposibilă stabilirea exactă a locului în care a izbucnit pandemia. La începutul lui 1918 apar primele cazuri în Statele Unite, Europa și în unele părți din Asia, pentru ca mai târziu să se răspândească în întreaga lume. Deoarece la acel moment nu existau vaccinuri eficiente pentru tratare acestui virus, s-a recurs la soluția străveche „nu atinge... fugi”. Astfel că singurele măsuri eficiente au fost cele de izolare a populației, de închiderea restaurantelor, teatrelor și interzicerea evenimentelor în spații închise și deschise. De asemenea, persoanele au fost obligate să poarte măști de tifon, mănuși de cauciuc, s-au introdus chiar și legi care interziceau scuipatul pe străzi, încălcarea acestor măsuri având consecințe juridice. (3)

Asemenea altor virusuri, tulpina 1918 A/ H1N1 s-a răspândit foarte rapid, virusul suferind 2 sau 3 mutații înainte de a dispărea. Conform studiilor mai recente, au existat 3 valuri ale acestei pandemii, primul, apărut în primăvara lui 1918 care nu este atât de agresiv și provoacă un număr redus de victime, al doilea apărut în vara lui 1918 care este mult mai grav și are mult mai multe efecte și al treilea apărut în toamna lui 1918, ce provoacă la fel de multe victime și se continuă până în primăvara următorului an înainte de a dispărea. (4)

Virusul a infectat aproximativ 500 de milioane de persoane, aproximativ o treime din populația existentă la acel moment și a ucis o proporție mare din aceasta. Virusul a avut o mortalitate mare în rândul populației cu vârsta peste 65 de ani și a celei sub 5 ani, însă spre deosebire de alte virusuri a afectat și mare parte din populația sănătoasă (cuprinsă între 25-40 ani). (5)

Cauze

Nu se cunosc cauzele exacte ale apariției bolii, însă virulența și agresivitatea virusului sunt datorate mai multor cauze. În primul rând lipsa igienei, a serviciilor medicale, a tratamentului adecvat și în al doilea rând, războiul. Trupele militare care erau mobilizate dintr-o parte în alta au reprezentat principalul vector de transmisie. În plus, igiena precară a soldaților, supraaglomerarea orașelor cu militari și sărăcia au contribuit, de asemenea, la agravarea situației. Mai mult, din cauza sărăciei, atât soldații cât și populația civilă suferea de foame și era subnutrită, sistemul imunitar fiind destul de afectat, ceea ce oferă condiții propice virusului de a deveni mai agresiv. (6), (1)

Semne și simptome

Boala debuta ca o gripă obișnuită, în prima zi apărea pierderea poftei de mâncare, dureri musculare, oboseală, migrene și dureri de stomac, mai apoi, în a doua zi apărea febra, transpirații masive, iar simptomele preexistente se acutizau. De obicei, persoanele care treceau de a treia zi, scăpând de episoadele febrile, erau vindecate și dobândeau imunitate. În cele mai multe cazuri însă bolnavii mureau în primele 48 de ore, iar cei care treceau de primele zile de la manifestarea simptomelor erau predispuși la infecții bacteriene, acestea fiind cele care au dus la decesul celor mai mulți bolnavi în timpul pandemiei. (7)

Este cunoscut faptul că gripa spaniolă era de cele mai multe ori mortală, moartea survenind destul de rapid, organismul bolnavilor fiind în primă fază depășit. Cu un debut brusc, cu dureri în piept, tuse neproductivă (seacă, uscată), bolnavii ajungeau foarte rapid la temperaturi mari, 40°C chiar, febra persistând în unele cazuri mai multe zile. Studiile recente, pe țesut din acea perioadă, au stabilit că virusul H1N1 provoca o „furtună de citokine” (sindrom inflamatoriu sistematic, ce se manifestă prin creșterea numărului de citokine circulante și hiperactivarea celulelor imune), în termeni mai simpli, datorită inflamției sistematice, răspunsul imunitar era unul exagerat ceea ce îi conferea virusului un nivel crescut de letalitate. (8) Acest sindrom a provocat, în cazul bolnavilor de gripă spaniolă, pneumonia virală, iar mai apoi SDRA (sindrom de detresă respiratorie acută) și cianoza heliotropă (albăstrirea tegumentelor datorată lipsei de oxigen din sânge).

Tot în simptomatologia gripei spaniole intră și sângerările nazale, pulsul scăzut și constipația. În cazul celor infectați existau trei scenarii posibile. Fie treceau cu bine de primele 48-60 de ore și erau vindecați, fie sucombau, fie, în al treilea scenariu contactau pneumonii bacteriene. În acest caz plămânii s-ar umple cu lichid, ar urma hemoragii severe cu scădere marcantă a TA (tensiunii arteriale), iar septicemia (infecție diseminată în tot organismul ca urmare a intrării în contact cu un germene patogen) dacă nu era deja existentă se dezvolta. În cele din urmă, cazurile deveneau septice, iar bolnavii decedau, întrucât antibioticele necesare tratamentului lipseau. (9)

Diagnostic

Diagnosticul era unul preponderent bazat pe simptome. Inițial, deoarece nu se cunoșteau toate simptomele, medicii nefiind familiarizați cu boala, bolnavii erau diagnosticați greșit, cu alte boli. Nu existau teste sau metode de testare, asimptomaticii fiind imposibil de descoperit până la debutul bolii. De asemenea, din cauza numărului scăzut de medici, care deși era în număr mult prea mic mai muriseră și pe front, studenții la medicină și persoanele care nu erau pe deplin abilitate erau cele care se ocupau de bolnavi. Astfel, lipsa pregătirii și decesul persoanelor specializate care au murit în urma infectării sau în război duc, de asemenea, la creșterea numărului de îmbolnăviri și de morți.

Tratament

Din cauza conflictului militar, antibioticele, cele care puteau salva vieți, lipseau, iar celelalte medicamente deși existau și erau prescrise de cele mai multe ori agravau starea de sănătate a bolnavului, un astfel de medicament fiind aspirina. Produsă la scară largă, aspirina era prescrisă chiar de specialiști în doze mult prea mari, deseori letale. Spre comparație, bolnavii primeau doze de 8 până la 32 g pe zi, în condițiile în care în prezent dozajul maxim de acid acetilsalicilic este de 3 g pe zi. Ca urmare, intoxicațiile cu salicilați erau destul de frecvente, în plus apărea hiperventilația și totodată edemul pulmonar. Din cauza acestor lucruri un număr mare de decese, aproximativ 3% este pus pe seama erorilor de medicație. Cu toate că boala era foarte letală, numărul victimelor este cauzat în mare parte și de timpul în care virusul se manifestă, de condițiile social-politice de la vremea aceea precum și de sistemul sanitar defectuos de pe atunci. (10)