Incontinența urinară
INCONTINENȚA URINARĂ
Este denumită și incontinență urinară de efort, întrucât pierderea involuntară de urină apare ca urmare a efortului - exerciții fizice, urcarea treptelor, ridicarea unor greutăți, activitate sexuală. Strănutul, tusea și chiar râsul cu poftă pot, de asemenea, să declanseseze scurgerile accidentale de urină. Incontinența urinară nu este o boală în sine, ci un simptom care anunță o disfuncție a vezicii urinare. Potrivit statisticilor, la nivel mondial, se înregistrează peste 200 de milioane de cazuri de incontinență de diverse tipuri, femeile fiind de cinci ori mai afectate.
Principalele cauze
Incontinența urinară apare când se produce o slăbire a mușchilor pelvini care susțin vezica și a mușchiul sfincterian care controlează fluxul urinar. Deși asociată cu înaintarea în vârstă, incontinență urinară poate să apară la orice vârstă. Datele arată că cele mai afectate sunt femeile care au născut pe cale naturală. Sarcina și nașterea slăbesc mușchii planșeului pelvin și afectează nervii zonei pelvine. Astfel, pierderile de urină pot să se declanșeze imediat după naștere sau, cel mai adesea, mulți ani mai târziu, în perioada postmenopauzei. Alți factori de risc sunt prolapsul vaginal (musculatura și țesuturile zonei pelvine susțin nu doar vezică, ci și organele reproducătoare), alte patologii ale zonei pelvine (rupture de perineu, infecțiile tractului urinar, cancerul de col), precum și intervențiile chirugicale (în cazul femeilor, histerectomia; în cazul bărbaților, operația de adenom de prostată). O altă posibilă cauză o reprezintă greutatea în exces, dar și afecțiunile respiratorii cronice (tusea frecventa din bronșită, de exemplu, favorizează urinarea involuntară).
Tratamentul neinvaziv constă în kinetoterapie , exerciții fizice coordonate de un kinetoterapeut, terapia Vojta și programe specifice de fizioterapie.