Mai multe despre a fi părinte - 7 reguli de aur în educația copiilor

Parentingul a devenit și la noi, ÎN SFÂRȘIT, un termen din ce în ce mai căutat de către părinți; e adevărat..., din păcate, mai mult atunci când apar probleme în relația cu copilul. Parentingul însă, a existat la români, ca și la alte nații, din toate timpurile. Bunicii noștri spuneau: „după ce mănânci tot din farfurie primești desert, nu pune la suflet ce a zis că tu nu ești așa, poți să țipi cât vrei că tot nu îți dau..., ai căzut pentru că ai alergat prea tare, stai pe loc, etc, etc..”

Vorbele bunicilor ca: „nu-i mai căuta atâta în coarne că mai târziu vezi tu..” tot parenting se cheamă, dacă vreți să folosim terminologia străină. Eu prefer să le numesc LEGI DE BUN SIMȚ STRĂMOȘESC, dar.. ca să nu sune ... cumva, hai să le spunem: REGULI DE AUR în educația copiilor.

Deseori, primesc la cabinet vizitele unor părinți care nu știu cum să mai iasă din impasul relaționării cu copiii lor, care au cel mai adesea vârsta de 4-5 ani; „nu mă mai înțeleg cu el/ea, nu știu ce s-a întâmplat, nu mai e copilul cuminte care era până acum..., nu mai merge cu nimic, am încercat TOATE metodele, am citit cărți, ce să fac, etc, etc”

Păi... după câteva întrebări simple ajungem la aceeași problemă: GREȘELI în educație. Idea nu e să găsim vinovatul și să-l pedepsim... și-a luat el deja pedeapsa... ci să gasim SOLUȚII, care să ducă la ameliorarea situației și mai ales să prevină apariția altor situații dificile în relația părinte-copil. După cum cei mai mulți dintre noi știm, există așa-zise „crize de dezvoltare” pe parcursul evoluției umane; la 3-4 ani, la 13-14 ani, la 40...

Când copilul crește într-un cadru ECHILIBRAT, adultul este o persoană care are grijă de dezvoltarea sa personală, aceste crize trec neobservate, nu pun probleme. Așadar, hai să încercăm de la începutul dezvoltării să facem natural și echilibrat totul pentru copilul de acum ca mai târziu el să devină un adult ECHILIBRAT cu o viață bună.

Astfel am ajuns la concluzia că următoarele 7 REGULI oferă SOLUȚIILE pentru majoritatea problemelor de acest gen:

1. Fără ETICHETE

„EŞTI”: prost, fraier, moale, amețit, leneș, nesimțit, tâmpit, bleg, obraznic, neascultător, neatent..
Copilul va căuta să se potrivească (ȋn mod paradoxal!!) cât mai exact „dorinței,/poruncii”, devenind exact astfel după cum a fost etichetat.

Mai târziu, ca adult va spune despre sine: „Eu așa sunt..., Eu așa fac...” purtând astfel mai departe etichetele care îl definesc... și îi dau senzația de confort ...

2. Fără NU

„NU alerga, NU țipa, NU te duce acolo” - Așa cum la magazin cereți cea ce doriți și NU ceea ce NU doriți.. de ce ați proceda invers în ceea ce îl privește tocmai pe copilul dumneavoastră ?! Atunci când i se spune/cere unui copil ce să NU facă.. nu i se spune/cere și ce SĂ facă, astfel încât.. neștiind ce ar putea face după... copilul face exact ceea ce aude, făcând abstracție de particula NU (pentru că fiind preponderent vizuali, oamenii gândesc în imagini și copilul deja „vede” acțiunea...)

Hai să facem un mic experiment amuzant în urma căruia veți înțelege ce e în mintea cuiva (deci, iată, nu doar a unui copilaș) atunci când i se spune ce să NU facă:
„Vă rog să Nu vă gândiți la un cal alb care alergă pe un deal verde în roua dimineții” Cum e ? Sau: „vă rog.. NU vă gândiți cum ați/aș arăta cu părul roșu ca focul !”
Ne amuzăm deseori în cabinet cu astfel de exemple și părinții înțeleg muuult mai clar cum stau lucrurile astea cu psihologia, parentingul, educația, cu DE CE TREBUIE așa și nu altfel.

3.„DUPĂ CE..” ȋn loc de DACǍ

DACĂ = manipulare; DUPĂ CE = informare
Ȋnvățând să manipuleze... nu va mai face nimic fără o recompensă. Un exemplu amuzant pe care îl folosesc des: cum simțiți atunci când partenerul vă spune: „Dragă... DACĂ speli vasele megem la film” față de: „Dragă, DUPĂ ce speli vasele mergem la film?” Prima oară un pic de...iritare ? A doua variantă... vă grăbiți ?..
Se observă în zilele noastre cum acest tip de educație face ca unii copii să nu aibă MOTIVAȚIE personală, făcând lucruri DOAR DACĂ... vezi cazul celor care dau BAC-ul a nu știu câta oară: „anul ăsta am stimulent/motivație... îmi ia tata mașină DACĂ iau examenul...“

4. CONSECINȚA FIREASCĂ în loc de recompensă/pedeapsă

După ce pui apa pe foc...=> FIERBE = consecință firească
(Vrei să nu fiarbă ... oprește focul )
Este necesar ca, pentru a fi totul bine, copilul să facă cunoștință cu acest concept, al CONSECINȚEI care decurge firesc, în urma acțiunii. Ex: terminarea ciorbiței...aduce desertul. Nu e RECOMPENSĂ... nu e PEDEAPSĂ...Este CONSECINȚĂ FIREASCĂ

5. IGNORAREA COMPORTAMENTULUI (nu și a copilului, neapărat) NEDORIT

Doar astfel se va opri din a mai face (a manipula) acel lucru prin care OBȚINE ceva.
Idea este: „mă fac că plouă” /și atrag copilul în altă activitate. Cu timpul, copilul va renunța la comportamentul respectiv observând că NU mai obține astfel ceea ce obținea. (tăvălit pe jos pentru bobo, țipete că mai vrea în parc...)

6. NU-L HANDICAPA

DOAR prin experiențe proprii copilul ȊNVAȚĂ să mănânce, să se ȋmbrace, să cadăși să se ridice, etc. „Ajutându-l” nu faceți altceva decât să-l lipsiți de posibilitatea de a experimenta, de a reuși singur, de se dezvolta normal și îl faceți dependent de adultul de lângă el. Chiar și în cazul unui copil cu dizabilitate este necesar să îl sprijiniți în a experimenta și mai puțin în a face în locul său ceea ce, cu ceva efort ar reuși singur. Reușita îi va da încredere în sine și îl va face mai independent.

7. PAT DE BEBE, DE O PERSOANĂ, MATRIMONIAL, nu PAT „FAMILIALˮ

Copilul adus ȋn patul conjugal, este ȋn loc de „nu prea te mai vreau... = FOLOSIT”
Când unul dintre soți motivează ȋn fel și chip (e bolnăvicios, ȋi e frică, visează urât, ȋi e frig, etc.) aducerea copilului ȋn patul conjugal (cu sau fără excluderea celuilalt soț din pat) deteriorează relația conjugală și supune copilul la o anume dependență, formând cu acesta o relație dăunătoare pe termen lung. Va fi un adult predispus la anxietăți, dependență de un altul, etc...

Vă urez PERSEVERENȚĂ!