O țigară pe zi nu poate face rău. Sau da?

Aproximativ un miliard de oameni de pe glob sunt fumători, cu o prevalență foarte concentrată în țările în curs de dezvoltare unde circa 49% dintre bărbați și 11% de femei fumează.

Fumatul ocazional sau reducerea drastică a numărului de țigarete, de exemplu dacă se reduce consumul doar la o țigară pe zi, sunt considerate soluții relativ sigure. Persoanele găsesc mult mai realiste aceste obiective comparativ cu întreruperea totală a fumatului și s-ar putea aștepta de asemenea și la o reducere proporțională a riscului de afecțiuni asociate viciului –matematic vorbind, dacă fumezi o țigară pe zi în locul a 20 de țigarete, riscul s-ar reduce la 5%.

În realitate, doar riscul de cancer pulmonar suferă modificări substanțiale odată cu reducerea numărului de țigarete fumate, însă nu a fost identificat și un tipar asemănător doză-efect în ceea ce privește scăderea consumului de tutun și riscul cardiovascular.

În acest scop au fost analizate 55 de publicații, în total 141 cohorte, care au evaluat relația dintre consumul de țigarete și bolile coronariene și cerebrovasculare implicit.

Comparativ cu persoanele care nu au fumat niciodată, consumul unei țigarete pe zi a fost asociat cu o creștere a riscului cardiovasculat cu 48% în rândul bărbaților participanți la toate studiile incluse în analiză, respectiv cu 74% în studiile care au introdus și factori de risc adiționali pe lângă vârstă și sex. În rândul femeilor, fumatul unei țigări pe zi a fost asociat unei majorări cu 57% până la 119% a riscului de patologii cardio- și cerebrovasculare.

Riscul de boli coronariene și accident vascular pe care fumatul unei țigări pe zi îl presupune a depășit aștepările cercetătorilor, reprezentând 40%-50% din riscul asociat consumului a 20 de țigarete zilnic la bărbați. Prin urmare nu putem vorbi de un consum sigur de tutun pentru sănătatea cardiovasculară. Astfel este imperativ ca fumătorii să întrerupă total acest obicei nociv pentru a reduce considerabil riscul de infarct miocardic și accident vascular.

Surse: The BMJ