Pseudopolipi colon

Pseudopolipoza colonică este o entitate întâlnită mai ales în cadrul bolilor inflamatorii intestinale, o consecință a statusului inflamator cronic. Pseudopolipii au fost asociați și cu colitele ischemice sau de natură infecțioasă, cu ulcerațiile intestinale, cu anastomozele la nivelul mucoasei. (1), (2)

 

Cuvântul pseudopolip derivă dintr-un prefix de origine greacă, pseudo, care înseamnă fals, iar următorul cuvânt, polip, definește orice protruzie în lumenul intestinal deasupra mucoasei. Termenii utilizați pentru a-i descrie sunt numeroși și aduc concepte care se pot suprapune. Câteva exemple sunt reprezentate de: polipi post-inflamatori, pseudopolipi inflamatori, polipi inflamatori, iar aceste denumiri pot fi considerate etape succesive în cadrul episoadelor inflamatorii. Patogeneza încă rămâne incomplet elucidată, deși au fost descrise numeroasele asocieri în contextele bolilor inflamatorii intestinale. (3)

 

Pseudopolipii sunt protruzii de natură benignă, intraluminale, ale mucoasei, care sunt alcătuite din elemente stromale și epiteliale, precum și din celule de natură inflamatorie. De obicei pseudopolipii inflamatori se dispun sub forma unor insule de mucoasă colonică rămasă integră, de formă neregulată, între zone de ulcerație la nivelul mucoasei, în timpul unor episoade severe care afectează și integritatea muscularei mucoasei. Ulterior apar procese de regenare, cu formarea țesutului de granulație, iar aceste procese pot fi mult mai intense în anumite zone, dând naștere astfel acestor tipuri de polipi. Frecvența apariției lor este mai mare în cadrul colitei ulcerative comparativ cu boala Chron. (2), (3)

 

Polipii inflamatori pot fi pediculați sau sesili, de obicei cu dimensiuni mai mici de 2 cm. Sunt multipli, filiformi și dispersați la nivelul zonelor afectate din mucoasa colonică în cadrul bolilor inflamatorii intestinale. La suprafață pot să existe eroziuni și pot să prezinte mucus aderent. Atunci când dimensiunile acestora depășesc deja 1,5-2 cm sunt denumiți pseudopolipi giganți. Reprezintă un amestec de limfocite, plasmocite și mastocite, precum și neutrofile și eozinofile, care infiltrează lamina propria, creând un țesut de granulație neepitelizat. Polipii post-inflamatori dețin epiteliu glandular aproape normal sau pot prezenta o ușoară hiperplazie glandulară, musculară și țesut fibrovascular submucos. (1), (3), (4)

 

 

 

O entitate care intră în diagnosticul diferențial al acestor tipuri de polipi este reprezentată de polipul inflamator fibroid, o leziune benignă și rară, cu localizare mai frecventă la nivelul tractului gastrointestinal superior - stomac și intestin subțire. Diferențele se realizează mai ales în cadrul examenului histopatologic, iar în cazul polipului fibroid predomină prezența fibroblastelor și a unor celule asemănătoare miofibroblastelor. Se consideră că acești polipi apar tot în urma expunerii mucoasei la un factor agresor persistent precum traumă, alergie, agenți infecțioși, substanțe vasoactive, sau în cadrul bolilor ce asociază tulburări de motilitate. (1)

 

Prezența pseudopolipilor la pacienții diagnosticați cu boli inflamatorii intestinale reprezintă un marker indirect al severității inflamației și al extensiei bolii. Nu există criterii clare de prognostic care să poată prezice apariția lor, dar acutizarea acestor boli inflamatorii cronice și mai ales episoadele severe predispun la formarea acestor entități. Cu cat boala este mai activă, cu atât prevalența lor va fi mai mare. De asemenea, au fost analizați anumiți parametri biologici care s-ar corela cu rata de apariție mai mare a pseudopolipilor în cadrul bolilor inflamatorii intestinale precum proteina C reactivă, C4 și peptid procolagen III. Prezența simptomelor extraintestinale precum atropatiile (artritele) a fost asociată cu o rată mai mare de apariție a acestor polipi. Totuși, pseudopolipii pot fi întâlniți atât în forma activă a bolii cât și în forma latentă. (3), (5)

 

Pseudopolipii și riscul de cancer

În ceea ce privește riscul de transformare malignă, polipii inflamatori nu suferă de regulă aceste tipuri de modificări, dar pot fi asociați cu un anumit grad de displazie perilezională în cadrul bolilor inflamatorii. Există aspecte colonoscopice care pot fi compatibile cu modificări de ordin premalign, dar de obicei examenul histopatologic îi încadrează în cele din urmă ca leziuni benigne, indiferent de mărime. Există contradicții în cadrul diverselor studii realizate, cu ipoteze notabile pentru ambele circumstanțe, însă concluziile mai recente subliniază faptul că transformarea malignă a acestor leziuni reprezintă un eveniment foarte rar. Explicațiile care stau la baza unei posibile asocieri cu apariția cancerului colorectal sunt următoarele: (3), (5)

• Pseudopolipii sunt considerați amprentele unor episoade severe inflamatorii concordante și cu extensia bolilor inflamatorii intestinale.
• Bolile inflamatorii intestinale și gradul avansat al acestora sunt asociate în general cu cancerul colorectal.
• Dacă sunt numeroși, pot masca leziunile displazice în cadrul examinării prin colonoscopice.

Trebuie excizați dacă încep să cauzeze simptome precum sângerare sau ocluzie. Metodele de tratament se împart în: (3)

• Proceduri endoscopice: coagulare cu plasma argon, polipectomie endoscopică, ablație laser cu ytriu-aluminiu-granat (YAG), rezecție endoscopică cu electrocauter.
• Proceduri chirugicale: când cele endoscopice nu sunt posibile sau nu prezintă eficiență, mai ales în cazul fenomenelor ocluzive sau sângerări mai ample; sunt procedee de disecție segmentară, hemicolectomie, etc.

Totuși, pacienții care prezintă acești pseudopolipi sunt considerați a face parte dintr-un grup intermediar de risc în ceea ce privește cancerul colorectal, astfel încât se recomandă monitorizarea periodică regulată prin colonoscopie la un interval de 2-3 ani conform ghidurilor europene. Dacă există orice suspiciune asupra diagnosticului, dacă dimensiunile sunt foarte mari și sunt numeroși, compromițând calitatea examinării, ar trebui obținute biopsii multiple la fiecare reexaminare sau chiar îndepărtarea chirurgicală cu margini de siguranță și examinarea histopatologică a țesutului perilezional. Însă decelarea acestor pseudopolipi la persoanele care suferă de boală inflamatorie intestinală, fără evidențe de elemente suspecte la colonoscopie și fără compromiterea examinării prin număr/dimensiune, nu ar trebui să alarmeze clinicianul și nici să conducă la abordarea unor opțiuni terapeutice mai invazive. (3), (6)