Stresul posttraumatic
Autor: literatura de specialitate
Stresul posttraumatic
Stresul posttraumatic (SPT) reprezintă o reacţie frecvent întâlnită la situaţii sau evenimente extrem de stresante sau traumatice. Există o serie de evenimente/situaţii care pot declanşa asemenea reacţii. Printre acestea, se numără situaţiile în care o persoană suferă un accident de maşină; este victima unui viol sau a unui atac armat; este abuzată fizic sau sexual; se confruntă cu dezastre naturale (inundaţii sau bombardament); sau este martoră la moartea unei alte persoane.
Persoanele diagnosticate cu SPT se confruntă cu trei grupe mari de reacţii:
1. Retrăirea evenimentului traumatic. În această categorie sunt incluse amintirile incontrolabile, intruzive, coşmarurile şi flashbackurile prin care persoana se simte de parcă ar retrăi evenimentul traumatic. Amintirile sunt deseori activate de sunete, imagini care îi reamintesc persoanei de eveniment.
2. Evitarea. Deoarece reamintirea evenimentului traumatic este extrem de dureroasă, persoanele diagnosticate cu SPT încearcă să nu se mai gândească la eveniment. Aceste persoane se retrag, evită contactul cu locurile, persoanele şi obiectele care le-ar putea reaminti de eveniment. Deseori se simt "anesteziate" din punct de vedere emoţional sau detaşate de ceilalţi. Unele persoane încep să consume alcool sau droguri ca să reducă suferinţa resimţită.
3. Semnele stresului fizic. Printre semnele stresului fizic se numără: problemele de somn, iritabilitatea şi furia, dificultăţi de concentrare, sentimentul de tensiune, de a fi pe fază tot timpul.
Cauzele stresului posttraumatic
În urma confruntării cu evenimente traumatice, amintirile evenimentului se pot asocia cu ceea ce a văzut, a mirosit, a auzit sau a simţit persoana în acele momente traumatice. Mai târziu, imagini, sunete, mirosuri sau emoţii similare pot activa amintirile traumatice şi emoţii copleşitoare.
Un al doilea motiv pentru care aceste emoţii persistă se datorează faptului că persoanele traumatizate trebuie să îşi explice ceea ce s-a întâmplat, să îi găsească un sens. Confruntarea cu evenimente traumatice adesea determină persoana să pună sub semnul întrebării convingerile sale anterioare. De exemplu, persoana începe să se îndoiască de convingerea sa conform căreia lumea este un loc sigur sau că nimic rău nu i se va întâmpla. Pentru a-i găsi un sens acceptabil, aceste persoane trebuie să se gândească la ceea ce li s-a întâmplat şi la implicaţiile evenimentului.
Însă, pe măsură ce se gândesc la eveniment, îşi vor reaminti şi ceea ce li s-a întâmplat şi vor retrăi stările afective aferente. În consecinţă, aceste persoane vor încerca să nu se mai gândească la eveniment. Ca urmare, în loc să reuşească să înţeleagă ceea ce li s-a întâmplat şi să ajungă la o stare emoţională stabilă, aceste persoane ajung să penduleze în continuare între reamintirea evenimentului şi încercarea de a-l uita.
Cum se dezvoltă şi se instalează stresul posttraumatic?
Multe persoane resimt simptomele specifice SPT la scurt timp după confruntarea cu evenimentul traumatic. La aproximativ jumătate dintre aceste persoane, simptomele se remit de la sine în aproximativ 3 luni. La alţii, simptomele pot persista timp de mai mulţi ani. Alte persoane vor resimţi simptomatologia doar după mai mulţi ani de la confruntarea cu evenimentul traumatic.
Cum afectează terapia cognitiv-comportamentală stresul posttraumatic?
În terapia cognitiv-comportamentală a SPT trebuie parcurse trei etape esenţiale. În primul rând, terapeutul vă va ajuta să gestionaţi emoţiile şi tensiunea resimţită în momentele în care vă reamintiţi evenimentul. În cadrul acestei etape, veţi învăţa tehnici de relaxare corporală şi detaşare de suferinţă.
În a doua etapă, terapeutul vă va ajuta să vă confruntaţi cu amintirile dumneavoastră şi să formulaţi exact ce s-a întâmplat. Cu cât veţi reuşi să faceţi aceste exerciţii mai des, cu atât vă veţi putea confrunta mai uşor cu aceste amintiri şi veţi reuşi să îi găsiţi evenimentului un sens prin care să vă puteţi împăca cu ceea ce s-a întâmplat.
În a treia etapă, terapeutul vă va ajuta să vă schimbaţi stilul de gândire negativ şi să vă gestionaţi eficient problemele de viaţă.
Cât timp durează intervenţia?
Durata intervenţiei în cazul SPT depinde de numărul şi severitatea evenimentelor traumatice cu care s-a confruntat pacientul, de severitatea simptomatologiei şi de numărul problemelor cotidiene cu care acesta se confruntă.
Efectele tratamentului medicamentos
Pentru tratarea eficientă a SPT, tratamentul medicamentos în sine nu este suficient. Însă unii pacienţi pot beneficia de combinarea tratamentului medicamentos cu cel cognitiv-comportamental. Terapeutul sau medicul dumneavoastră vă vor recomanda, în caz de nevoie, tratamentul medicamentos potrivit dumneavoastră.
Ce trebuie să faceţi dumneavoastră ca pacient
Vă recomandăm să nu începeţi intervenţia pentru SPT în cazul în care abuzaţi de alcool sau droguri sau treceţi printr-o criză majoră de viaţă. Terapeutul vă poate ajuta să rezolvaţi mai întâi aceste probleme, după care veţi putea trece la ameliorarea simptomatologiei SPT. În afară de aceste aspecte, tot ceea ce trebuie să faceţi este să doriţi să participaţi activ la şedinţe şi să exersaţi în afara şedinţelor ceea ce învăţaţi în cadrul terapiei.
Stresul posttraumatic (SPT) reprezintă o reacţie frecvent întâlnită la situaţii sau evenimente extrem de stresante sau traumatice. Există o serie de evenimente/situaţii care pot declanşa asemenea reacţii. Printre acestea, se numără situaţiile în care o persoană suferă un accident de maşină; este victima unui viol sau a unui atac armat; este abuzată fizic sau sexual; se confruntă cu dezastre naturale (inundaţii sau bombardament); sau este martoră la moartea unei alte persoane.
Persoanele diagnosticate cu SPT se confruntă cu trei grupe mari de reacţii:
1. Retrăirea evenimentului traumatic. În această categorie sunt incluse amintirile incontrolabile, intruzive, coşmarurile şi flashbackurile prin care persoana se simte de parcă ar retrăi evenimentul traumatic. Amintirile sunt deseori activate de sunete, imagini care îi reamintesc persoanei de eveniment.
2. Evitarea. Deoarece reamintirea evenimentului traumatic este extrem de dureroasă, persoanele diagnosticate cu SPT încearcă să nu se mai gândească la eveniment. Aceste persoane se retrag, evită contactul cu locurile, persoanele şi obiectele care le-ar putea reaminti de eveniment. Deseori se simt "anesteziate" din punct de vedere emoţional sau detaşate de ceilalţi. Unele persoane încep să consume alcool sau droguri ca să reducă suferinţa resimţită.
3. Semnele stresului fizic. Printre semnele stresului fizic se numără: problemele de somn, iritabilitatea şi furia, dificultăţi de concentrare, sentimentul de tensiune, de a fi pe fază tot timpul.
Cauzele stresului posttraumatic
În urma confruntării cu evenimente traumatice, amintirile evenimentului se pot asocia cu ceea ce a văzut, a mirosit, a auzit sau a simţit persoana în acele momente traumatice. Mai târziu, imagini, sunete, mirosuri sau emoţii similare pot activa amintirile traumatice şi emoţii copleşitoare.
Un al doilea motiv pentru care aceste emoţii persistă se datorează faptului că persoanele traumatizate trebuie să îşi explice ceea ce s-a întâmplat, să îi găsească un sens. Confruntarea cu evenimente traumatice adesea determină persoana să pună sub semnul întrebării convingerile sale anterioare. De exemplu, persoana începe să se îndoiască de convingerea sa conform căreia lumea este un loc sigur sau că nimic rău nu i se va întâmpla. Pentru a-i găsi un sens acceptabil, aceste persoane trebuie să se gândească la ceea ce li s-a întâmplat şi la implicaţiile evenimentului.
Însă, pe măsură ce se gândesc la eveniment, îşi vor reaminti şi ceea ce li s-a întâmplat şi vor retrăi stările afective aferente. În consecinţă, aceste persoane vor încerca să nu se mai gândească la eveniment. Ca urmare, în loc să reuşească să înţeleagă ceea ce li s-a întâmplat şi să ajungă la o stare emoţională stabilă, aceste persoane ajung să penduleze în continuare între reamintirea evenimentului şi încercarea de a-l uita.
Cum se dezvoltă şi se instalează stresul posttraumatic?
Multe persoane resimt simptomele specifice SPT la scurt timp după confruntarea cu evenimentul traumatic. La aproximativ jumătate dintre aceste persoane, simptomele se remit de la sine în aproximativ 3 luni. La alţii, simptomele pot persista timp de mai mulţi ani. Alte persoane vor resimţi simptomatologia doar după mai mulţi ani de la confruntarea cu evenimentul traumatic.
Cum afectează terapia cognitiv-comportamentală stresul posttraumatic?
În terapia cognitiv-comportamentală a SPT trebuie parcurse trei etape esenţiale. În primul rând, terapeutul vă va ajuta să gestionaţi emoţiile şi tensiunea resimţită în momentele în care vă reamintiţi evenimentul. În cadrul acestei etape, veţi învăţa tehnici de relaxare corporală şi detaşare de suferinţă.
În a doua etapă, terapeutul vă va ajuta să vă confruntaţi cu amintirile dumneavoastră şi să formulaţi exact ce s-a întâmplat. Cu cât veţi reuşi să faceţi aceste exerciţii mai des, cu atât vă veţi putea confrunta mai uşor cu aceste amintiri şi veţi reuşi să îi găsiţi evenimentului un sens prin care să vă puteţi împăca cu ceea ce s-a întâmplat.
În a treia etapă, terapeutul vă va ajuta să vă schimbaţi stilul de gândire negativ şi să vă gestionaţi eficient problemele de viaţă.
Cât timp durează intervenţia?
Durata intervenţiei în cazul SPT depinde de numărul şi severitatea evenimentelor traumatice cu care s-a confruntat pacientul, de severitatea simptomatologiei şi de numărul problemelor cotidiene cu care acesta se confruntă.
Efectele tratamentului medicamentos
Pentru tratarea eficientă a SPT, tratamentul medicamentos în sine nu este suficient. Însă unii pacienţi pot beneficia de combinarea tratamentului medicamentos cu cel cognitiv-comportamental. Terapeutul sau medicul dumneavoastră vă vor recomanda, în caz de nevoie, tratamentul medicamentos potrivit dumneavoastră.
Ce trebuie să faceţi dumneavoastră ca pacient
Vă recomandăm să nu începeţi intervenţia pentru SPT în cazul în care abuzaţi de alcool sau droguri sau treceţi printr-o criză majoră de viaţă. Terapeutul vă poate ajuta să rezolvaţi mai întâi aceste probleme, după care veţi putea trece la ameliorarea simptomatologiei SPT. În afară de aceste aspecte, tot ceea ce trebuie să faceţi este să doriţi să participaţi activ la şedinţe şi să exersaţi în afara şedinţelor ceea ce învăţaţi în cadrul terapiei.