Anxietatea de separare
Autor: din literatura de specialitate
Anxietatea de separare debuteaza in general in perioada prescolara (dar poate surveni si mai tarziu, pana la varsta de 18 ani) si apare dupa unele evenimente stresante, cum ar fi: divortul parintilor, moartea unei rude sau a unui animal favorit, schimbarea locuintei, scolii, mutarea intr-un alt cartier, intr-o alta localitate etc. Se deosebeste de anxietatea generalizata prin faptul ca intereseaza in mod predominant separarea de casa si de persoanele de care copilul este atasat.
Copiii cu anxietate de separare pot prezenta, ori de cate ori sunt separati de casa si de persoanele de care sunt atasate, manifestari ca: izolare sociala, apatie, tristete, dificultati de concentrare in joc si alte activitati, frica de animale, de intuneric, de monstri, de hoti , de rapitori de copii. Percep diferite situatii ca fiind periculoase pentru ei si familie. Au dificultati in a merge la culcare si insista sa stea cineva langa ei pana adorm. In timpul somnului unii traiesc adevarate cosmaruri al caror continut exprima fricile acestora. De multe ori relateaza experiente perceptive neobisnuite: creaturi oribile, ochii care-i privesc etc. Acestea se bazeaza pe perceperea eronata a unui stimul real, apar numai in timpul noptii si dispar in prezenta unei persoane de care copilul este atasat.
Sunt situatii cand la acesti copii apar preocupari in legatura cu teama de moarte, pot refuza sa mearga la gradinita sau la scoala, sunt preocupati de faptul ca in lipsa lor persoanelor importante pentru ei li s-ar intampla ceva rau , nu se simt iubiti si se pot plange de acest lucru. Cand sunt extrem de tulburati de teama separarii, incep sa se agite si chiar sa loveasca pe cei ce forteaza separarea.
Unui copil i se pune diagnosticul de anxietate de separare daca perturbarea dispozitiei dureaza cel putin 4 saptamani si prezinta simptomele descrise mai sus.
Desi anxietatea de separare devine manifesta in perioada medie a copilariei, ea se reflecta si mai tarziu limitand independenta persoanei si facand-o sa refuze plecarea de acasa.
La adulti se manifesta prin disconfortul suferit cand sunt separati de copii, de sot, sotie, cand apare necesitatea schimbarii locului de munca, locuintei, etc.
Ajuta-ti copilul sa exprime ce simte!
Se stie ca anxietatea nu este cauzata de evenimentul in sine, ci de perceptia asupra acestuia. Atunci cand copiii devin anxiosi ei apreciaza ca nu au abilitati de a face fata unor lucruri rele, uneori mai si catastrofeaza, presupunand ca anumite frici ale lor devin realitate. Suprageneralizarile si exagerarile le cresc anxietatea, iar in cazurile in care parintii sunt anxiosi la randul lor intaresc fara sa vrea anxietatea copiilor.
Este important ca parintii sa inteleaga faptul ca celor mici le lipsesc abilitatile cognitive de a pune situatia in context si sa incerce sa le reduca anxietatea explicandu-le pe intelesul lor diferenta dintre probabilitatea ca ceva rau sa se intample si posibilitatea de a se intampla acest rau. Cu ajutorul unor povestiri, unor desene, unor imagini, copilul poate fi ajutat sa exprime ce simte si cum poate face fata diverselor situatii. Va fi incurajat sa-si exprime gandurile fata de o situatie si sa incerce, in functie de varsta pe care o are, s-o regandeasca si sa si-o explice in asa fel incat sa nu-i mai faca rau.
Comunica mai mult cu copilul tau
Este important pentru copil sa se simta apreciat, sa i se alimenteze si sa i se incurajeze independenta, sa i se dea o importanta autentica la ceea ce spune si sa fie ascultat cu adevarat. Ideal ar fi ca parintele sa aiba mai mult timp pe care sa-l petreaca cu copilul pentru a-i explica cauzele lucrurilor si sa-l faca sa inteleaga cat de important e pentru parintele sau, care nu-l va abandona niciodata si care va fi alaturi de el la nevoie .
Parintele este acela care poate modela credintele esentiale ale copilului, asigurandu-i acestuia cat mai multe feedbackuri pozitive si oportunitati pentru a se pune in valoare. Este important ca parintele sa comunice mai mult cu copilul, sa-i explice unde merge, de ce merge, cand se va intoarce, ca e in siguranta cu persoana care-l va inlocui , etc.
Mesajele repetate transmise copiilor le vor ramane intiparite in memorie si la un moment dat vor da rezultate.
Nu degeaba se zice ca educatia e grea si cu rezultate indepartate!
Copiii cu anxietate de separare pot prezenta, ori de cate ori sunt separati de casa si de persoanele de care sunt atasate, manifestari ca: izolare sociala, apatie, tristete, dificultati de concentrare in joc si alte activitati, frica de animale, de intuneric, de monstri, de hoti , de rapitori de copii. Percep diferite situatii ca fiind periculoase pentru ei si familie. Au dificultati in a merge la culcare si insista sa stea cineva langa ei pana adorm. In timpul somnului unii traiesc adevarate cosmaruri al caror continut exprima fricile acestora. De multe ori relateaza experiente perceptive neobisnuite: creaturi oribile, ochii care-i privesc etc. Acestea se bazeaza pe perceperea eronata a unui stimul real, apar numai in timpul noptii si dispar in prezenta unei persoane de care copilul este atasat.
Sunt situatii cand la acesti copii apar preocupari in legatura cu teama de moarte, pot refuza sa mearga la gradinita sau la scoala, sunt preocupati de faptul ca in lipsa lor persoanelor importante pentru ei li s-ar intampla ceva rau , nu se simt iubiti si se pot plange de acest lucru. Cand sunt extrem de tulburati de teama separarii, incep sa se agite si chiar sa loveasca pe cei ce forteaza separarea.
Unui copil i se pune diagnosticul de anxietate de separare daca perturbarea dispozitiei dureaza cel putin 4 saptamani si prezinta simptomele descrise mai sus.
Desi anxietatea de separare devine manifesta in perioada medie a copilariei, ea se reflecta si mai tarziu limitand independenta persoanei si facand-o sa refuze plecarea de acasa.
La adulti se manifesta prin disconfortul suferit cand sunt separati de copii, de sot, sotie, cand apare necesitatea schimbarii locului de munca, locuintei, etc.
Ajuta-ti copilul sa exprime ce simte!
Se stie ca anxietatea nu este cauzata de evenimentul in sine, ci de perceptia asupra acestuia. Atunci cand copiii devin anxiosi ei apreciaza ca nu au abilitati de a face fata unor lucruri rele, uneori mai si catastrofeaza, presupunand ca anumite frici ale lor devin realitate. Suprageneralizarile si exagerarile le cresc anxietatea, iar in cazurile in care parintii sunt anxiosi la randul lor intaresc fara sa vrea anxietatea copiilor.
Este important ca parintii sa inteleaga faptul ca celor mici le lipsesc abilitatile cognitive de a pune situatia in context si sa incerce sa le reduca anxietatea explicandu-le pe intelesul lor diferenta dintre probabilitatea ca ceva rau sa se intample si posibilitatea de a se intampla acest rau. Cu ajutorul unor povestiri, unor desene, unor imagini, copilul poate fi ajutat sa exprime ce simte si cum poate face fata diverselor situatii. Va fi incurajat sa-si exprime gandurile fata de o situatie si sa incerce, in functie de varsta pe care o are, s-o regandeasca si sa si-o explice in asa fel incat sa nu-i mai faca rau.
Comunica mai mult cu copilul tau
Este important pentru copil sa se simta apreciat, sa i se alimenteze si sa i se incurajeze independenta, sa i se dea o importanta autentica la ceea ce spune si sa fie ascultat cu adevarat. Ideal ar fi ca parintele sa aiba mai mult timp pe care sa-l petreaca cu copilul pentru a-i explica cauzele lucrurilor si sa-l faca sa inteleaga cat de important e pentru parintele sau, care nu-l va abandona niciodata si care va fi alaturi de el la nevoie .
Parintele este acela care poate modela credintele esentiale ale copilului, asigurandu-i acestuia cat mai multe feedbackuri pozitive si oportunitati pentru a se pune in valoare. Este important ca parintele sa comunice mai mult cu copilul, sa-i explice unde merge, de ce merge, cand se va intoarce, ca e in siguranta cu persoana care-l va inlocui , etc.
Mesajele repetate transmise copiilor le vor ramane intiparite in memorie si la un moment dat vor da rezultate.
Nu degeaba se zice ca educatia e grea si cu rezultate indepartate!