Stereotipul creierului de adolescent

Deși în trecut comportamentul adolescenților era pus pe seama dezvoltării incomplete a creierului, noile cercetări sugerează că adevărații factori din spatele comportamentului riscant și impulsiv sunt lipsa de experiență și dorința de a explora lumea.

Cercetătorii care studiază creierul și comportamentul adolescenților au descoperit că acest comportament riscant nu este rezultatul unui creier lipsit de control ci, dimpotrivă, el este o etapă normală în procesul de dezvoltare al tinerilor, care reflectă o dorință biologică de cunoaștere, de acumulare de experiențe menită să-i pregătească pentru viața de adult.

De cele mai multe ori se spune despre adolescenți că sunt neliniștiți, impulsivi și instabili emoțional, iar acest lucru se datorează hormonilor. Totuși, unii cercetători explică acest lucru prin faptul că la nivelul creierului există un dezechilibru (1).

Potrivit teoriei actuale, cortexul prefrontal, care reprezintă centrul sistemului de control cognitiv al creierului, se maturează mai încet decât sistemul limbic, responsabil de apetitul pentru mâncare și dorința de activitate sexuală. Prin urmare, apare un dezechilibru la nivelul creierului adolescentului, care determină un comportament mult mai impulsiv și riscant decât în cazul copiilor. Ideea a dus la apariția conceptului de „creier de adolescent” (2), care poate fi cauză de leziuni și boli survenite în adolescență.

Dorința de explorare și de noutate atinge cote maxime la vârsta adolescenței (3). Tinerii încep să își pună întrebări esențiale precum cine sunt, care sunt abilitățile lor, care sunt persoanele cu care merită într-adevăr să întreprindă relații sociale, iar aceste comportamente nu sunt neapărat impulsive. S-a observat că nivele crescute de dopamină la nivelul creierului în timpul adolescenței sunt corelate cu o dorință crescută de noutate și experiențe captivante (4). Totodată, apar și nivele crescute de control cognitiv care ating un maxim la aceeași vârstă la care adolescenții manifestă dorință de explorare. Capacitatea de a dezvolta control cognitiv atinge un maxim înainte de maturizarea structurală a creierului, care are loc la vârsta de 25 ani.

Dacă adolescenții ar avea cu adevărat un comportament impulsiv, atunci ar trebui să să își asume riscurile chiar și în situațiile în care consecințele sunt negative, ceea ce nu se întâmplă. Potrivit unor studii, dacă probabilitățile riscurilor sunt cunoscute de către adolescenți, aceștia își asumă mai puține riscuri decât copiii (5).

Experimențe asemănătoare testului bezelei (marshmallow test) (6), în care așteptarea după o recompensă mai mare denotă stăpânire de sine, au demonstrat că adolescenții sunt mai puțin impulsivi decât copiii și doar puțin mai impulsivi decât adulții. Totuși, deși adolescenții sunt mai predispuși să sufere consecințele negative ale acțiunilor lor în comparație cu adulții, evoluția auto-controlului de la vârsta adolescentă la cea adultă este mai degrabă mică, iar diferențele de la un individ la altul sunt semnificative.

Există un tip specific de asumare a riscului (7), care este asemănător cu dezechilibrul la care face referire teoria dezvoltării creierului. Este vorba despre o formă de impulsivitate în care persoana nu cântărește riscul, din cauza faptului că acționează fără să gândească. În acest caz, entuziasmul umbrește potențialul de a învăța din experiențele negative, spre exemplu în cazul persoanelor care au probleme de adicție. Tinerii în această situație manifestă dorința timpuriu în copilărie, ea putându-se amplifica la vârsta adolescentă și având consecințe negative.

Este important de reținut că această formă de impulsivitate este întâlnită într-un anumit grup de tineri cu un nivel scăzut de auto-control. Deși acest comportament este mai frecvent la tineri decât la copii, nu este comun vârstei adolescente. Majoritatea deceselor în rândul adolescenților nu apar în urma accidentelor de mașină, abuzului de droguri, sau bolilor cu transmitere sexuală. Mai mult, riscul de a întreprinde acțiuni cu un deznodământ negativ de către acești adolescenți devine evident încă din copilărie, când încep să apară problemele de auto-control.

Cercetările arată că vârsta adolescenței și a adulților tineri este o perioadă a învățării (8), care permite unei persoane să câștige experiența necesară pentru a face față provocărilor vieții. Acest proces de învățare sau dobândire a înțelepciunii continuă și la vârstă adultă. Ironia este că majoritatea adolescenților și adulților tineri ajung să își controleze comportamentul mai bine decât mulți vârstnici, acest proces numindu-se paradoxul înțelepciunii. La vârstnici, abilitățile cognitive suferă un declin încă din decada a 3-a de viață, ei trebuind să se bazeze pe înțelepciunea pe care au construit-o de-a lungul timpului.

Studii existente sugerează că adolescenților nu le lipsește auto-controlul, ci înțelepciunea pe care adulții o dobândesc prin experiențe. Dobândirea înțelepciunii necesită timp și este firesc ca adolescenții și adulții tineri să facă greșeli care, la vârsta tânără, nu rezultă dintr-o lipsă de control.

Cercetarea poate fi de ajutor unor viitoare studii despre dezvoltarea creierului. Concluzia este că nu ar trebui să lăsăm stereotipurile să dicteze, întrucât adolescenții sunt la vârsta la care învață să fie adulți, acest lucru venind cu anumite riscuri.

Sursa: MedicalXpress