Tratamentul ADPKD: sinteză actualizată în 2025

Rezumat

Context și obiective

ADPKD este o boală genetică progresivă fără tratament curativ. Tolvaptanul a revoluționat conduita terapeutică, dar indicațiile precise și rolul intervențiilor non-farmacologice necesită o sinteză actualizată. Această revizuire publicată în Am J Kidney Dis (2025) actualizează ghidurile practice de tratament.

Metodologie

Aceasta este o revizuire narativă sistematică bazată pe studii clinice randomizate, ghiduri internaționale (KDIGO, NICE, ERA) și studii de cohortă publicate până în anul 2024, punând accentul pe deciziile clinice practice în gestionarea ADPKD.

Rezultate principale

Tolvaptanul este indicat pacienților adulți cu ADPKD care prezintă un risc de progresie rapidă a bolii (încadrați în clasele Mayo 1C–1E sau care înregistrează un declin al ratei de filtrare glomerulară estimate, eGFR, de peste 2,5 ml/min/1,73 m²/an). Selecția riguroasă a pacienților este esențială pentru succesul terapeutic. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) și blocanții receptorilor de angiotensină II (ARA-II) reprezintă prima linie de tratament antihipertensiv. Hidratarea adecvată (peste 2,5 litri pe zi), restricția aportului de sodiu și evitarea substanțelor nefrotoxice reprezintă pilonii principali ai abordării non-farmacologice. Noi opțiuni terapeutice promițătoare (precum inhibitorii mTOR de generația a doua, agoniștii receptorilor GLP-1 și restricția calorică) se află în prezent în stadii avansate de cercetare clinică.

Concluzii

Gestionarea ADPKD necesită o stratificare individualizată a riscului, inițierea tratamentului cu tolvaptan la pacienții eligibili, un control riguros al tensiunii arteriale și intervenții susținute asupra stilului de viață. Deși noi terapii se profilează la orizont, tolvaptanul rămâne standardul de îngrijire în anul 2025.