Uleiurile esentiale

Uleiurile esentiale sunt substante volatile aromatice produse de plante si pot fi extrase sub forma de lichid. Desi sunt numite uleiuri, aceste substante nu contin materii grase: o picatura pusa pe o foaie de hartie nu va lasa nicio urma, spre deosebire de uleiurile vegetale.

Regnul vegetal cuprinde cateva sute de mii de specii de plante, iar 4000 dintre ele produc esente aromatice. Totusi, doar cateva sute produc esente in cantitate suficienta pentru a putea fi extrase.

Extractia esentelor aromatice se face prin 3 procedee:
» presare la rece, pentru unele plante (de exemplu, portocala, a carei coaja contine uleiuri esentiale)
» extractie cu solventi, mai ales pentru florile fragile
» distilare, un procedeu inventat in secolul XI si utilizat frecvent in prezent

Extractia uleiurilor esentiale este costisitoare, din cauza cantitatii mari de materie prima necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a obtine un litru de ulei esential si de mult mai mult in cazul unor plante precum trandafirii. Asa se explica preturile mari cerute pentru uleiurile esentiale veritabile. In industria parfumurilor se folosesc insa uleiuri sintetice, care nu sunt adecvate pentru aromaterapie.

De cateva mii de ani, uleiurile esentiale sunt utilizate in mod obisnuit in arta culinara, in medicina, industria parfumurilor si cea cosmetica. Dar,  istoria moderna a aromaterapiei a inceput in Franta, la sfarsitul secolului XIX; perioada in care a fost demonstrata capacitatea uleiurilor esentiale de neutralizare a bacteriilor.

Uleiurile esentiale contin cateva sute de tipuri diferite de molecule, fiecare avand proprietati specifice (antiseptice, bacteriene, imunostimulatoare, decongestionante, etc.) Salvia, de exemplu, contine 250 molecule diferite, dintre care 75% provin din familia esterilor si 15% sunt monoterpene. Moleculele actioneaza in sinergie, ceea ce explica polivalenta uleiurilor esentiale si spectrul lor vast de actiune. Odata ce se cunosc proprietatile familiei de compusi si concentratia lor in uleiuri esentiale, se pot determina efectele acestora (benefice sau daunatoare).

Proprietatile uleiurilor esentiale nu trebuie niciodata amestecate cu cele ale frunzelor sau florilor unei aceleasi plante. De asemenea, nu trebuie confundate uleiurile esentiale, esentele culinare si parfumurile.

Uleiurile esentiale sunt foarte concentrate in elemente chimice active si pot prezenta anumite riscuri. Unii compusi sunt agresivi asupra pielii sau a mucoaselor, altii pot fi toxici in doze mari sau utilizate pe o perioada lunga de timp.
In ceea ce priveste utilizarea interna, trebuie stiut ca unii compusi - precum cetonele- sunt toxici si nu trebuie niciodata sa fie absorbiti. Uleiurile esentiale nu trebuie in principiu sa fie ingerate in stare pura. Ca in cazul tuturor medicamentelor, trebuie sa va conformati recomandarilor de utilizare.
In sfarsit, trebuie stiut ca una si aceeasi planta poate include specii diverse, fiecare avand componente diferite. De exemplu, lavanda (Lavandula) are mai multe specii, printre care  officinalis, latifolia, stoechas, etc. Prin urmare, numele latin intreg este cel care indica specia de planta. Locul de cultura (clima, altitudine, compozitia solului) poate de asemenea influenta compozitia chimica a unei plante.

Pastrarea uleiurilor volatile utilizate in aromaterapie

Uleiurile esentiale se pastreaza departe de lumina si caldura. Daca sunt pastrate in conditii optime, uleiurile sunt valabile si cativa ani de zile. Uleiurile care dureaza cel mai mult si devin mai bune pe masura ce trece timpul, sunt de obicei rasini dense, precum tamaia si smirna, esente lemnoase precum santalul, radacini precum cea de vetiver (Chrysopogon zizanioides) si alte uleiuri, inclusiv nard si patchouli.