WORKSHOP – CHILD CONNECT – Program de parenting centrat pe dezvoltarea competențelor emoționale

Acest anunț nu mai este activ (data de expirare a fost depașită).
360 lei / modul
Anunț publicat de: Cucu-Ciuhan Geanina - Cabinet de psihologie
Locație: Bucuresti (Bucuresti)
Telefon: 0752037740
Data: 28-10-2014


Dragi părinți,

Vă invităm să participați la un workshop extins de parenting centrat pe dezvoltarea competențelor emoționale. Workshopul se adresează părinților care doresc să-și dezvolte capacitatea de conectare emoțională cu copiii lor și să învețe tehnici de dezvoltare a competențelor emoționale la copil.

Majoritatea programelor de dezvoltare a competențelor emoționale la copil care sunt oferite acum pe piață se caracterizează prin faptul că lucrul se face direct cu copiii. Achizițiile însă nu vor fi foarte stabile, deoarece copilul se întoarce acasă și va reacționa în continuare la emoțiile pe care părintele i le comunică și la modul în care acesta reușește să-și regleze propriile emoții. Ceea ce propunem prin acest workshop este lucrul cu părintele, acesta dezvoltându-și abilități de coaching emoțional pe care le va utiliza apoi permanent cu copilul, în orice situație, crescând astfel considerabil stabilitatea competențelor emoționale formate la copil.

Descriere: Programul de parenting se centrează pe dezvoltarea capacității de conectare emoțională a părinților cu copiii lor. Părinții vor învăța tehnici de coaching emoțional, devenind capabili să recunoască, să înțeleagă și să regleze mai eficient atât propriile emoții, cât și emoțiile copiilor. În loc să încerce să-și controleze sau să evite emoțiile, părintele va putea să-și identifice reacțiile corporal…e și emoțiile aferente acestora, iar apoi să-și exprime emoțiile într-o manieră cât mai potrivită cu contextul în care se află. În plus, părintele va învăța să folosească experiențele emoționale ale copiilor ca pe oportunități de apropiere emoțională și de învățare, să utilizeze modalități eficiente de rezolvare a problemelor. Părintele va putea utiliza abilitățile învățate acasă, obținând o îmbunătățire a relației părinte-copil, cât și dezvoltarea competenței emoționale a copilului și îmbunătățirea comportamentului acestuia.

Structura workshop-ului: Programul cuprinde 3 module a câte 12 ore, pe parcursul a 3 weekend-uri, cu frecvența de un weekend pe lună, sâmbăta și duminica. Modulul 1: Conștientizarea și reglarea propriilor emoții. Modulul 2: Înțelegerea empatică a emoțiilor copilului. Cum utilizăm experiențele emoționale ale copiilor ca pe oportunități de apropiere emoțională și de învățare. Modulul 3: Abilități de asistare a copilului în etichetarea verbală și reglarea propriilor emoții. Modalități eficiente de reglare a comportamentului copilului.

Program: 17-18 ianuarie 2015, orele 10-17, pauză de masă între orele 13-14 14-15 februarie 2015, orele 10-17, pauză de masă între orele 13-14 14-15 martie 2015, orele 10-17, pauză de masă între orele 13-14

Locația: București Workshop-ul se poate organiza și în Pitești, urmând a stabili calendarul după constituirea grupului.

Costul este de 360 lei / modul, respectiv 30 lei/oră.

Pentru detalii și înscriere: Tel.: 0752037740 E-mail: geaninaciuhan@gmail.com

Formator: Geanina Cucu-Ciuhan – profesor universitar, doctor în psihologie, psihoterapeut formator în psihoterapie experiențială pentru adult, copil, cuplu, familie, psiholog clinician principal și supervizor atestat de Colegiul Psihologilor din România.


Trimite un mesaj către Cucu-Ciuhan Geanina - Cabinet de psihologie:

 

Titlu mesaj:

Continut mesaj:

*Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal trimise prin acest formular să fie procesate de ROmedic.ro și expediate pe email către Cucu-Ciuhan Geanina - Cabinet de psihologie.

*Câmpuri obligatorii.