Cristalinul

Situat in spatele irisului, cristalinul are forma unei lentile biconvexe; este o formatiune lipsita de vascularizatie si transparenta, fixata cu ajutorul ligamentului suspensor. Cristalinul nu detine terminatii nervoase proprii (de aceea el nu poate reactiona specific atunci cand este stimulat) . Cristalinul este inconjurat de o capsula proprie; odata cu imbatranirea organismului uman, aceasta lentila biconvexa isi va pierde din proprietatile sale elastice, modificare insotita de alterarea indicelui de refractie. Daca capsula cristalinului ar fi distrusa, contactul cu elementele sistemului imunitar al gazdei ar conduce la generarea de anticorpi indreptati impotriva elementelor lentilei si aparitia unor manifestari patologice.

Cristalinul este format dintr-o capsula anterioara (elastica si transparenta), un nucleu situat central si o capsula posterioara. Astfel, cristalinul s-a diferentiat pentru realizarea functiei de acomodare (focalizarea imagiii obiectelor pe retina, in zona de acuitate vizuala maxima, atunci cand aceste obiecte isi modifica pozitia fata de globul ocular) . Pentru mentinerea vitalitatii cristalinului, glucidele sunt de o importanta vitala; diminuarea concentratiei de oxigen de la nivel sanguin, nu pare sa influenteze in mod decisiv metabolismul energetic al cristalinului. Cristalinul desfasoara o activitate metabolica intensa, care ii asigura conservarea proprietatilor sale definitorii. In permanenta aceasta lentila trebuie sa-si pastreze o buna stare de hidratare, deoarece mai mult de jumatate din compozitia sa, este reprezentata de apa; pe langa apa, cristalinul mai contine proteine solubile si insolubile. In afectiunile care se insotesc de tulburari ale transparentei cristalinului, foarte multe dintre componentele proteice solubile, se vor tranforma in componente insolubile.

Cristalinul este un organ deosebit, acesta fiind capabil de a genera proteine cu functii speciale, inca din faza de dezvoltare embrionara; dezvoltarea cristalinului continua inclusiv in perioada postnatala. Principala caracteristica a cristalinului este transparenta acestuia; odata cu inaintarea in varsta aceasta lentila va capata o tenta de galbui (aceasta modificare de culoare se datoreaza mai ales absorbtiei razelor ultraviolete) . Greutatea cristalinului nu este mai mare de 230 mg, la adultul tanar. De asemenea, odata cu inaintarea in varsta, se observa si o modificare a diametrelor si a razelor de curbura ale cristalinului. Cristalinul isi poate modifica dimensiunile in timpul desfasurarii procesului de acomodatie; cel mai important rol in cadrul procesului fiziologic de acomodatie, il joaca fata anterioara a cristalinului; la varste mai inaintate, capacitatea de acomodatie a cristalinului scade simtitor; un cristalin sanatos are o putere de refractie de 21 dioptrii.

Nutritia acestei lentile biconvexe este asuigurata de catre umoarea apoasa; de aceea, orice tulburare aparuta in cadrul compozitiei umorii apoase se va repercuta in mod automat asupra metabolismului crtistalinului. Cristalinul are in compozitia sa un procentaj de peste 60% apa; apa din compozitia cristalinului joaca un rol foarte important, aceasta asigurandu-i lentilei un indice de refractie ridicat.

Scaderea capacitatii de acomodare a cristalinului se datoreaza imbatranirii organismului uman si are la baza scaderea elasticitatii acestei lentile; in timp ce, transparenta acestuia este asigurata de catre cantitatea mare de proteine structurale, dispuse ordonat. Capacitatea de transmitere a luminii scade dupa varsta de 25 ani, si datorita colorarii nucleului cristalinului, in urma absorbtiei ultavioletelor, pe o perioada de timp indelungata. Colorarea nucleului si scaderea transmisiei luminii din spectrul vizibil, reprezinta primii pasi catre afectiunea denumita cataracta.

In cadrul consultului oftalmologic, cristalinul poate fi examinat la lumina naturala a zilei, utilizand iluminatul lateral, cu ajutorul oftalmoscopului sau al biomicroscopului. Astfel, poate fi apreciata transparenta cristalinului, opalescenta acestuia, forma, dimensiunile, eventualele aderente, precum si gradul de mobilitate al acestuia. Atunci cand este examinat la lumina zilei, poate fi necesara dilatarea pupilei; acest tip de examinare permite doar investigarea partii centrale a cristalinului; in mod normal, pupila apare de culoare neagra, aceasta deoarece cristalinul sanatos este transparent si incolor. Examinarea cu ajutorul iluminatului lateral, permite evidentierea aderentelor posterioare, a ocluziilor pupilare, a opacitatilor sau a deplasarilor acestei lentile. Examinarea cu ajutorul biomicroscopului este mult mai performanta, putandu-se realiza cu lumina difuza sau localizata; de asemenea, utilizand biomicroscopul, straturile cristalinului pot fi examinate plan cu plan; in situatia in care cristalinul este opacifiat, pupila are o coloratie albicioasa. Atunci cand pacientul este examinat cu ajutorul oftalmoscopului, pupila apare colorata in rosu – fapt ce traduce transparenta totala a cristalinului; prezenta unor opacitati la nivelul cristalinului, se va evidentia prin aparitia unor pete negre ce contrasteaza cu fondul rosiatic al restului pupilei. Examenul clinic poate fi completat cu ajutorul informatiilor obtinute prin metoda ecografica – prin aceasta metoda, poate fi masurata cu precizie grosimea cristalinului si poate fi stabilita cu exactitate pozitia acestuia.


Dintre malformatiile congenitale ale cristalinului, putem aminti urmatoarele:
- afakia, care reprezinta absenta congenitala a cristalinului; este o boala care se manifesta deosebit de rar in randul nou-nascutilor.
- microsferofakia este o boala care consta in existena unui cristalin mic si sferic, care cel mai probabil va fi supus luxatiei atunci cand persoana respectiva atinge varsta adolescentei; aceasta boala se asociaza de obicei cu sindromul Marfan sau cu sindromul Weil-Marchesani.
- lenticonul, reprezinata o deformare de aspect globular, aparuta pe fata anterioara sau pe fata posterioara a cristalinului; aceasta afectiune se manifesta destul de rar si afecteaza ambii ochi.
- colobomul, reprezinta malformatia insotita de absenta unei portiuni din cristalin; uneori se asociaza cu malformatii ale irisului (absenta unei portiuni din iris) .
- ectopia cristalinului reprezinta o anomalie de pozitie a cristalinului; boala este cel mai adesea ereditara si afecteaza ambii ochi; de asemenea, ectopia cristalinului poate fi dobandita, odata cu imbatranirea organismului; cristalinul poate parasi in unele situatii sacul capsular (este vorba de o luxatie a cristalinului), sau poate fi doar partial deplasat din sacul capsular (este vorba de o subluxatie) ; ectopiile congenitale sunt insotite de scaderea acuitatii vizuale, astigmatism si diplopie (vedere dubla) .
- sindromul Marfan este o boala caracterizata prin prezenta de anomalii de structura ale tesutului conjunctiv; pacientul cu un astfel de sindrom va asocia urmatoarele patologii: ectopia cristalinului, dilatatia aortei, anevrism de aorta, prolaps de valva mitrala precum si multiple anomalii ale oaselor membrelor (oase subtiri), absenta tesutului adipos, o elasticitate tegumentara mult peste limitele normale, dar si disfunctii respiratorii sau disfunctii ale aparatului excretor (renale) .
- sindromul Marchesani – pacientii cu aceasta boala, vor asocia urmaoarele manifestari morbide: inaltime scazuta, membre scurte si groase, rigiditate articulara, tesut muscular foarte bine dezvoltat, brahicefalie si ectopie a cristalinului.