Adenocarcinom nediferențiat vs bine diferențiat

Adenocarcinoamele reprezintă o clasă de carcinoame ce au drept origine țesuturile glandulare ale organismului, fiind totodată cel mai răspândit tip de tumoră malignă la nivel global. Acestea pot prezenta numeroase localizări și particularități, însă toate acestea sunt traduse în planuri de tratament și prognostice prin utilizarea gradelor și stadiilor tumorale, prin intermediul cărora medicii pot urma liniile directoare în vederea asigurării vindecării pacienților.

Gradele vs stadiile unei tumori

Cele două metode de apreciere a severității unei leziuni tumorale maligne sunt gradele și stadiile acesteia.

Stadiile sunt utilizate în descrierea unei tumori mai des decât gradele, întrucât acestea pot fi caracterizate în detaliu, surprinzându-se aspecte esențiale pentru adoptarea unei atitudini terapeutice optime. Stadiile tumorale sunt:

• Stadiul 0 (carcinom în situ) reprezintă o leziune precanceroasă;
• Stadiul 1, în care tumora este limitată la celulele de origine;
• Stadiul 2, ce reprezintă afectarea organului în întregime;
• Stadiul 3, când tumora afectează și nodulii limfatici din vecinătate;
• Stadiul 4, caracterizat de prezența metastazelor. (1, 2, 7)

Spre deosebire de stadiile tumorale, gradele au rolul de a aprecia natura și gravitatea modificării maligne a celulelor ce au determinat apariția leziunii canceroase în țesutul sau organul afectat. Astfel, celulele tumorale pot fi bine diferențiate, având așadar un aspect microscopic asemănător celulelor sănătoase, sau nediferențiate, morfologia acestora fiind radical schimbată, iar focarul malign fiind evident, existând totodată și grade intermediare între aceste opțiuni.

Gradele tumorale sunt:

• Gradul 1 (bine diferențiat);
• Gradul 2 (moderat diferențiat);
• Gradul 3 (slab diferențiat);
• Gradul 4 (nediferențiat). (1, 7, 8)

Factori de risc

Numeroși factori de risc pot contribui la apariția unor tumori maligne, iar întrucât o leziune de grad mic poate evolua în sens negativ și deveni astfel o tumoră slab diferențiată în urma unor noi mutații, aceștia sunt importanți pentru identificarea situațiilor clinice în care investigațiile sunt de elecție, sau pentru prevenirea apariției acestora.

Printre factorii de risc cei mai comuni se numără:

• alimentația necorespunzătoare și malnutriția;
• contact prelungit cu agenți cancerigeni;
• istoric familial de adenocarcinom;
• dezechilibre metabolice severe;
• infecția cu virusul HPV;
• expunere la radiații;
• vârsta înaintată. (3)

Cu toate acestea, lista factorilor de risc nu este compusă exclusiv din elementele menționate anterior, întrucât fiecare tip de tumoră malignă prezintă particularități în funcție de localizarea acesteia. Spre exemplu, fumatul pasiv, adică inhalarea de fum de țigară de la o persoană care fumează în vecinătate este cel mai frecvent factor ce contribuie la dezvoltarea adenocarcinomului pulmonar. (5)

Diagnosticul adenocarcinoamelor în funcție de grad

Diagnosticarea adenocarcinoamelor se realizează printr-o serie de investigații clinice și paraclinice complexe, menite să ofere un rezultat cât mai concret și mai corect. De obicei, diagnosticarea unei forme de cancer începe prin analizarea motivului pentru care un pacient prezintă anumite semne și simptome apărute recent, ce nu se pot explica prin alte cauze.

De exemplu, apariția bruscă a unor episoade frecvente de diaree sau de dureri lombare pot determina medicul să sfătuiască pacientul spre investigații menite să descopere posibilitate de existență la nivelul intestinului gros a unei tumori maligne. (3, 5)

În ciuda faptului că tumorile bine diferențiate presupun, totodată, o evoluție lentă și un prognostic mai favorabil, acestea nu sunt deseori detectate la timp, deoarece lipsa manifestărilor fizice ale pacientului și imposibilitatea de a detecta o modificare vizibilă a celulelor țesuturilor afectate determină o întârziere a diagnosticului. În schimb, cu toate că creșterea gradului unei tumori se asociază cu un tratament mai agresiv și cu un prognostic mai rezervat, aceasta este detectată în urma unei biopsii cu ușurință, iar tratamentul poate începe fără întârziere. (6)

Tratament

Atitudinea terapeutică și planul de tratament pe care medicul le re în vedere în cazul unui pacient ce suferă de adenocarcinom sunt diferite în funcție de o serie de factori, cei mai importanți fiind stadiul și gradul acesteia, precum și tipul propriu-zis de tumoră. (3, 4)

Gradul leziunii canceroase este important în alegerea atitudinii terapeutice deoarece o tumoră bine diferențiată, a cărei celule sunt similare cu cele sănătoase din vecinătatea focarului malign, nu va evolua suficient de mult încât să fie nevoie de un tratament agresiv. În general, eliminarea pe cale chirurgicală a structurilor afectate este metoda de elecție pentru tratamentul diverselor forme de cancer. De asemenea, întrucât lipsa eliminării tuturor celulelor neoplazice crește riscul de apariție a recidivelor, medicii curanți folosesc radioterapia și chimioterapia drept mijloace de curățare a țesuturilor afectate. (7, 8, 9)

Prognostic

În vederea obținerii unui prognostic cât mai exact, medicii folosesc rata de supraviețuire pe 5 ani a persoanelor care suferă de un anumit tip de cancer. Cu toate acestea, prognosticul poate varia în funcție de un număr de factori, printre care se numără și:

• prezența sau absența metastazelor;
• dimensiunile tumorii;
• vârsta pacienților;
• gradul tumoral. (4)

Motivul pentru care prognosticul poate fi influențat de gradul tumorii este legat de agresivitatea celulelor modificate neoplazic, întrucât o tumoră bine diferențiată nu este la fel de periculoasă ca una cu celule slab diferențiate.