Infarctul intestinal acut (ischemia mezenterică acută) · ICD-10: K55.0
Sinonime: Ischemie mezenterică acută, IMA, infarct enteromezenteric, ocluzie a arterei mezenterice superioare, tromboză mezenterică
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningSituații specialeViața cu boalaÎn RomâniaUltimele studiiConcluzii
Rezumat
Infarctul intestinal acut, cunoscut medical drept ischemie mezenterică acută (IMA), este o urgență chirurgicală abdominală în care fluxul de sânge către intestin scade brusc sub pragul necesar viabilității, ducând la moartea (necroza) peretelui intestinal dacă nu se intervine rapid.[1] Este o afecțiune rară — apare la aproximativ 0,09–0,2% din internările chirurgicale acute — dar are o mortalitate foarte mare, între 30% și 70%, în principal din cauza diagnosticului tardiv.[1][2]
Există patru mecanisme principale: embolia arterei mezenterice superioare (cea mai frecventă, în special pe fond de fibrilație atrială), tromboza arterială pe placă de ateroscleroză, ischemia mezenterică non-ocluzivă (NOMI) prin vasoconstricție la pacienți critici, și tromboza venoasă mezenterică.[1][2] Semnul de alarmă cardinal este durerea abdominală severă, disproporționat de intensă față de sărăcia semnelor la examenul fizic — considerată ischemie mezenterică până la proba contrarie.[2]
Diagnosticul se pune de urgență prin angio-CT (angiotomografie computerizată), care are sensibilitate și specificitate foarte mari; nicio analiză de laborator normală (lactat, D-dimeri) nu exclude boala.[1][2] Tratamentul combină resuscitare volemică, antibiotice cu spectru larg, revascularizare (endovasculară sau chirurgicală) și rezecția intestinului neviabil, adesea cu o a doua intervenție de control ("second-look").[1][2][3] Fiecare oră de întârziere scade șansele de supraviețuire — de aceea recunoașterea precoce este esențială.
Definiție și clasificare
Ischemia mezenterică acută desemnează întreruperea sau reducerea bruscă și critică a perfuziei intestinului, cel mai adesea în teritoriul arterei mezenterice superioare (AMS), care irigă intestinul subțire și colonul drept.[1] Fără sânge oxigenat, mucoasa intestinală — cel mai sensibil strat — suferă în câteva ore, iar necroza transmurală (a întregului perete) apare tipic în 6–12 ore de la debut, moment după care se instalează perforația, peritonita și șocul septic.[1][2] Codul din Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-10) este K55.0 (afecțiuni vasculare acute ale intestinului).
Cele patru forme etiologice
Distincția între ele este esențială pentru tratament:
- Embolia arterială mezenterică (~50% din cazuri): un cheag migrat din inimă (cel mai frecvent din urechiușa atrială stângă în fibrilația atrială) obstruează brusc AMS. Debut brutal, dramatic.[1]
- Tromboza arterială mezenterică (15–25%): tromboză suprapusă unei plăci de ateroscleroză preexistente la originea AMS. Pacienții au adesea antecedente de "angină abdominală" (durere după mese).[1]
- Ischemia mezenterică non-ocluzivă — NOMI (~20%): vasoconstricție splanhnică severă fără obstrucție a vasului, la pacienți critici (șoc, insuficiență cardiacă, dializă, medicație vasopresoare). Diagnostic dificil.[1]
- Tromboza venoasă mezenterică (5–15%): cheag în vena mezenterică superioară / sistemul port, adesea pe fond de trombofilie, ciroză, cancer sau inflamație abdominală. Debut mai insidios, evoluție subacută.[1][4]
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Factorii de risc diferă în funcție de mecanism, iar recunoașterea profilului de pacient orientează diagnosticul precoce.[1][2]
- Pentru embolie: fibrilația atrială și alte aritmii, infarctul miocardic recent cu tromb intracavitar, valvulopatii, endocardită, anevrism ventricular, proteze valvulare.[1]
- Pentru tromboza arterială: ateroscleroza generalizată, boala arterială periferică, diabetul, fumatul, dislipidemia, istoricul de ischemie mezenterică cronică (angină abdominală, scădere ponderală, frică de a mânca).[1]
- Pentru NOMI: stări de debit cardiac scăzut — șoc cardiogen sau septic, insuficiență cardiacă, hemodializă, chirurgie cardiacă majoră, utilizarea de vasopresoare, cocaină, digoxină.[1]
- Pentru tromboza venoasă: trombofilii ereditare sau dobândite, neoplazii, ciroză și hipertensiune portală, boli inflamatorii intestinale, pancreatită, sepsis intraabdominal, contraceptive orale, intervenții chirurgicale abdominale recente.[1][4]
Ce se întâmplă în intestin (patogenie)
Pierderea perfuziei declanșează o cascadă: hipoxia mucoasei → alterarea barierei intestinale → translocarea bacteriilor și a toxinelor în circulație → acidoză lactică sistemică și răspuns inflamator.[1] Dacă fluxul se reia (revascularizare), poate apărea leziunea de reperfuzie, care agravează suferința tisulară. Odată instalată necroza transmurală, urmează perforația, peritonita fecaloidă și insuficiența multiplă de organ.[1][2]
Semne și simptome
Tabloul clinic clasic al infarctului intestinal acut este înșelător: în fazele inițiale, intensitatea suferinței raportate de pacient contrastează izbitor cu un abdomen aparent liniștit la palpare — semnul cardinal cunoscut ca "durere disproporționat de mare față de examenul fizic".[2] Aproximativ 95% dintre pacienți se prezintă cu durere abdominală; greața (44%), vărsăturile (35%) și diareea (35%) sunt frecvente, iar sângerarea rectală apare la aproximativ 16%.[1]
Pe măsură ce necroza progresează, durerea inițial difuză și colicativă devine constantă, iar în stadiul tardiv apar semnele de abdomen acut: apărare musculară, contractură, distensie, absența zgomotelor intestinale (ileus), febră și, în final, șoc septic — moment în care mortalitatea este maximă.[1][2] Triada clasică (durere, febră, scaun cu sânge ocult) apare la doar aproximativ o treime dintre pacienți, deci absența ei NU exclude diagnosticul.[1] Lista completă a simptomelor, cu frecvența și specificitatea lor, este redată mai jos.
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Durere abdominală ⚠ alarmă | Cardinal · 0% | Specificitate moderată |
Semnul cardinal: durere severă, disproporționat de intensă față de examenul fizic sărac. Impune suspiciune de ischemie mezenterică la pacientul cu risc vascular. |
| Sângerare rectală (rectoragie) ⚠ alarmă | Comun · 0% | Specificitate moderată |
Sânge în scaun / rectoragie; sugerează suferință mucoasă avansată. |
| Febră ⚠ alarmă | Comun | Nespecific |
Apare tardiv, cu necroză/peritonită; parte din triada clasică (prezentă la ~1/3 din pacienți). |
|
Greață
„greață” |
Frecvent · 0% | Nespecific |
Frecventă, dar nespecifică; însoțește durerea. |
|
Vărsături
„vomă” |
Frecvent · 0% | Nespecific |
Nespecifică; parte din tabloul digestiv inițial. |
| Diaree | Frecvent · 0% | Nespecific |
Poate apărea precoce; nespecifică. |
⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: durere abdominală, sângerare rectală (rectoragie), febră.
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Următoarele elemente impun evaluare de urgență și angio-CT imediat, fără a aștepta analize:[1][2]
- Durere abdominală severă, cu debut brusc, disproporționat de intensă față de examenul fizic — semnul de alarmă suprem, mai ales la un pacient cu fibrilație atrială sau ateroscleroză.
- Durere abdominală acută la un pacient cu fibrilație atrială, infarct miocardic recent sau proteză valvulară (suspiciune de embolie).
- Durere abdominală la un pacient critic, în șoc, dializat sau sub vasopresoare (suspiciune de NOMI).
- Scaun cu sânge, vărsături cu sânge sau rectoragie asociate durerii abdominale intense.
- Semne de abdomen acut chirurgical: apărare, contractură, distensie marcată, tăcere abdominală.
- Acidoză metabolică cu lactat crescut inexplicabilă, deteriorare hemodinamică rapidă.
Regula de aur: orice durere abdominală severă neexplicată la un pacient cu risc vascular = ischemie mezenterică până la proba contrarie.[2]
Diagnostic clinic
Diagnosticul clinic se bazează pe indicele înalt de suspiciune într-un context de risc, mai mult decât pe semne fizice specifice.[1][2] Evaluarea include:
- Anamneză orientată: caracterul și debutul durerii (brusc = embolie; progresiv = tromboză venoasă), istoricul de fibrilație atrială, boală cardiovasculară, "angină abdominală", stări de debit scăzut.[1]
- Examenul fizic: inițial sărac (disproporție durere/semne), apoi evolutiv spre semne peritoneale. Prezența apărării/contracturii sugerează deja necroză transmurală și impune laparotomie.[1][2]
- Evaluarea hemodinamică: tahicardie, hipotensiune, semne de deshidratare și șoc în fazele avansate.
Întârzierea diagnosticului este cel mai important factor de prognostic nefavorabil — de aceea ghidurile recomandă imagistică imediată la orice suspiciune, nu observație clinică.[2][3]
Forme etiologice ale ischemiei mezenterice acute (clasificare)
Cele patru mecanisme majore ale infarctului intestinal acut, cu pondere aproximativă și trăsături clinice orientative. Clasificare de referință, nu scor calculabil.
- Embolie arterială (AMS) — ~50%; debut brutal; sursă cardiacă (fibrilație atrială, infarct)
- Tromboză arterială — 15–25%; pe ateroscleroză; antecedente de angină abdominală
- Ischemie non-ocluzivă (NOMI) — ~20%; vasoconstricție la pacient critic, fără ocluzie
- Tromboză venoasă mezenterică — 5–15%; debut insidios; trombofilie, ciroză, cancer
Sursă: WSES Guidelines 2017/2022
Semne CT de suferință intestinală în ischemia mezenterică acută (referință)
Elemente imagistice care sugerează ischemie/necroză intestinală la angio-CT. Tabel de referință.
- Ocluzie arterială sau venoasă mezenterică (defect de opacifiere a vasului)
- Lipsa sau reducerea captării de contrast a peretelui intestinal
- Îngroșarea sau, dimpotrivă, subțierea peretelui intestinal
- Pneumatoză intestinală (aer în peretele intestinal)
- Aer în sistemul venos port / mezenteric
- Pneumoperitoneu (semn de perforație)
Sursă: WSES Guidelines 2017
Diagnostic paraclinic
Angio-CT — investigația de elecție
Angiotomografia computerizată (angio-CT abdominal) cu contrast, în fază arterială și venoasă (portală), este standardul de aur și trebuie efectuată fără întârziere la orice suspiciune de ischemie mezenterică.[1][2] Are performanță diagnostică excelentă — în studii, sensibilitate ~93% și specificitate ~100% pentru ischemia mezenterică arterială.[1] Evidențiază ocluzia vasculară (embolică/trombotică), tromboza venoasă, precum și semne de suferință intestinală: îngroșarea sau subțierea peretelui, pneumatoză (aer în perete), aer în sistemul port, lipsa de captare a contrastului, pneumoperitoneu.[1] Radiografia abdominală simplă NU este recomandată pentru diagnostic, fiind normală sau nespecifică în fazele precoce.[2]
Analize de laborator — de susținere, niciodată de excludere
- Lactatul seric: valori crescute (peste 2 mmol/L) se asociază cu ischemie ireversibilă și prognostic rezervat, dar lactatul poate fi normal în fazele precoce — un lactat normal NU exclude boala.[1]
- D-dimerii: un nivel normal are valoare pentru a reduce probabilitatea, dar specificitatea este scăzută; peste 0,9 mg/L specificitatea raportată a fost ~82%, sensibilitatea ~60%.[1]
- Leucocitoza este prezentă la peste 90% dintre pacienți, dar este nespecifică.[1]
- Acidoză metabolică, hemoconcentrație și, tardiv, insuficiență renală completează tabloul biologic.
Angiografia clasică (cu cateter) rămâne utilă când se intenționează tratament endovascular în același timp.[1]
Diagnostic diferențial
Ischemia mezenterică acută trebuie diferențiată de alte cauze de abdomen acut, cu atât mai mult cu cât examenul fizic inițial poate fi nespecific:[1][2]
- Pancreatita acută — amilază/lipază crescute, aspect CT caracteristic.
- Ocluzia intestinală mecanică și strangularea (aceasta din urmă produce și ea ischemie).
- Ulcerul perforat și alte perforații de organ cavitar.
- Anevrismul de aortă abdominală rupt / disecția de aortă — la pacientul vascular.
- Colecistita acută, apendicita, diverticulita complicată.
- Colita ischemică (o entitate distinctă, de obicei a colonului stâng, mai puțin severă și cu prognostic mai bun).
- Infarctul miocardic inferior și cetoacidoza diabetică — cauze "extraabdominale" de durere/acidoză.
Angio-CT-ul precoce tranșează majoritatea acestor diagnostice diferențiale.[2]
Boli înrudite
Tratament
Tratamentul este o urgență absolută și se desfășoară simultan pe mai multe fronturi. Principiul director: restabilirea fluxului sanguin cât mai rapid și rezecția intestinului deja necrozat, cu evitarea rezecțiilor extinse inutile prin re-evaluare programată.[1][2][3]
Măsuri imediate de resuscitare
- Resuscitare volemică agresivă și corectarea dezechilibrelor electrolitice și acido-bazice.[1]
- Decompresie nazogastrică și repaus digestiv complet.[1]
- Antibiotice cu spectru larg administrate precoce (acoperind flora intestinală, inclusiv anaerobi).[1]
- Anticoagulare (heparină) inițiată prompt, cu excepția contraindicațiilor chirurgicale imediate.[1]
- Evitarea, pe cât posibil, a vasoconstrictoarelor splanhnice; în NOMI se pot folosi vasodilatatoare intraarteriale (papaverină).[1]
Revascularizarea
Pentru ischemia arterială ocluzivă (embolie/tromboză), revascularizarea trebuie realizată de urgență. Ghidurile recente favorizează, când există expertiză și pacientul nu are peritonită, abordul endovascular (aspirație de tromb, tromboliză locală, angioplastie/stent) ca primă opțiune, cu mortalitate mai mică decât chirurgia deschisă în seriile publicate.[1][2][3] Alternativ, chirurgia deschisă permite embolectomie/by-pass și, în plus, inspecția directă a viabilității intestinale.[1]
Chirurgia și controlul leziunilor
La orice pacient cu peritonită se impune laparotomie (sau laparoscopie) fără întârziere.[1][2] Se rezecă segmentele clar necrozate, iar la intestinul de viabilitate incertă se aplică strategia de "damage control" cu re-laparotomie programată ("second-look") la 24–48 de ore, pentru a re-evalua viabilitatea înainte de a decide rezecții suplimentare sau anastomoză.[1][2][3] Scopul este păstrarea maximului de intestin viabil și evitarea sindromului de intestin scurt.
Tratamentul specific pe forme
Complicații
Complicațiile reflectă atât boala de bază, cât și amploarea intestinului pierdut:[1][2]
- Necroza transmurală și perforația intestinală, cu peritonită fecaloidă.
- Șoc septic și insuficiență multiplă de organ — principala cauză de deces.
- Sindromul de reperfuzie după revascularizare, cu agravare metabolică.
- Sindromul de intestin scurt după rezecții întinse — dependență de nutriție parenterală, malabsorbție severă, impact major asupra calității vieții.
- Stenoze intestinale tardive, fistule, dehiscențe de anastomoză.
- Recurența trombozei (în special în forma venoasă și la trombofilici).[4]
Monitorizare și urmărire
După faza acută, urmărirea vizează prevenirea recurenței și gestionarea consecințelor rezecției:[1][4]
- Anticoagulare pe termen lung — obligatorie în tromboza venoasă mezenterică (durată în funcție de cauză; adesea permanentă dacă există trombofilie sau cauză persistentă) și în forma embolică pe fond de fibrilație atrială.[1][4]
- Bilanț etiologic: căutarea sursei embolice (ecocardiografie, monitorizare ritm), evaluarea trombofiliei și, la nevoie, screening oncologic în tromboza venoasă neprovocată.[4]
- Control al factorilor de risc aterosclerotic: antiagregant/statină, oprirea fumatului, control glicemic și tensional.[1]
- Monitorizare nutrițională la cei cu rezecții întinse: suport nutrițional, corectarea deficiențelor, eventual nutriție parenterală.
- Supraveghere imagistică a permeabilității vasculare / stentului, când s-a efectuat revascularizare.
Ghidul pacientului
Când trebuie să vă îngrijoreze? O durere abdominală bruscă, foarte intensă, care nu cedează și pare "prea mare" pentru cât de puțin doare la apăsarea burții — mai ales dacă aveți fibrilație atrială, ați avut un infarct, aveți ateroscleroză sau probleme de circulație — poate fi semnul unei urgențe vasculare a intestinului. Sunați imediat la 112 sau mergeți la camera de gardă; nu așteptați acasă și nu luați doar calmante.[2]
De ce contează timpul? Intestinul lipsit de sânge se distruge în câteva ore. Cu cât ajungeți mai repede la spital și se face angio-CT-ul, cu atât cresc șansele de a salva intestinul și viața.[1][2]
Cum vă puteți proteja? Dacă aveți fibrilație atrială, luați anticoagulantul exact cum vi s-a prescris — el previne cheagurile care pot ajunge la intestin. Controlați tensiunea, colesterolul, diabetul și renunțați la fumat. Dacă simțiți frecvent dureri de burtă după mese, însoțite de scădere în greutate, spuneți-i medicului — poate fi o formă cronică ce anunță riscul.[1]
Ghidul specialistului
Prioritatea absolută este timpul până la revascularizare. La orice durere abdominală acută severă cu disproporție față de examenul fizic, mai ales pe teren embolic (fibrilație atrială) sau aterosclerotic, se comandă angio-CT cu fază arterială și venoasă imediat — nu se temporizează pentru analize și nu se cere radiografie simplă.[2]
- Inițiați precoce: resuscitare volemică, heparină, antibiotice cu spectru larg, decompresie nazogastrică.[1]
- Pacient cu peritonită → laparotomie/laparoscopie fără întârziere, indiferent de imagistică.[1][2]
- Ocluzie arterială fără peritonită, cu expertiză disponibilă → revascularizare endovasculară ca primă linie; altfel abord deschis (embolectomie/by-pass) cu inspecția viabilității.[1][2][3]
- Aplicați "damage control" și second-look la 24–48h la viabilitate intestinală incertă; evitați anastomozele într-un abdomen instabil.[1][2][3]
- Tromboza venoasă mezenterică → anticoagulare precoce; chirurgie doar la necroză/peritonită.[1][4]
- NOMI → tratați cauza debitului scăzut, vasodilatatoare intraarteriale; rezervați chirurgia necrozei stabilite.[1]
Un lactat sau D-dimeri normali NU exclud diagnosticul — decizia se bazează pe suspiciune clinică și angio-CT.[1]
Evoluție și prognostic
Prognosticul rămâne rezervat: mortalitatea globală raportată este de 30–70%, iar în studii prospective recente mortalitatea intraspitalicească a fost de aproximativ 49%, iar cea la 90 de zile de 53%.[1][5] Factorii care înrăutățesc prognosticul includ diagnosticul tardiv, necroza extinsă la momentul intervenției, lactatul crescut, vârsta înaintată și comorbiditățile.[1][5]
Determinantul cel mai puternic și, totodată, cel mai modificabil este timpul până la diagnostic și revascularizare. Recunoașterea în fereastra precoce (înainte de necroza transmurală) permite salvarea intestinului și supraviețuire, în timp ce prezentarea în stadiul de peritonită/șoc se asociază cu mortalitate foarte mare.[1][2] Supraviețuitorii cu rezecții întinse pot rămâne cu sindrom de intestin scurt și dependență de suport nutrițional.
Prevenție și screening
Nu există un program de screening populațional pentru ischemia mezenterică acută, prevenția fiind orientată pe controlul cauzelor:[1]
- Anticoagularea corectă a fibrilației atriale — cea mai importantă măsură de prevenție a formei embolice; se ghidează după scorul de risc tromboembolic.[1]
- Controlul factorilor de risc aterosclerotic: oprirea fumatului, statine, control tensional, glicemic și al dislipidemiei.[1]
- Recunoașterea și tratarea ischemiei mezenterice cronice (angina abdominală) — revascularizarea electivă previne tromboza acută.[1]
- Profilaxia trombozei venoase la pacienții cu trombofilie cunoscută, neoplazii sau alte stări protrombotice.[4]
- La pacienții critici, menținerea perfuziei splanhnice și limitarea vasopresoarelor reduc riscul de NOMI.[1]
Situații speciale
Pacientul vârstnic reprezintă majoritatea cazurilor; simptomele pot fi atipice sau atenuate, iar comorbiditățile cresc riscul — un prag scăzut de suspiciune este esențial.[1]
Pacientul critic din terapie intensivă este expus formei non-ocluzive (NOMI); durerea poate lipsi la pacientul sedat/ventilat, iar semnele sunt indirecte (acidoză, deteriorare inexplicabilă, intoleranță la nutriția enterală).[1]
Tromboza venoasă mezenterică apare la pacienți mai tineri, cu trombofilie, ciroză sau cancer, are debut mai insidios și beneficiază de anticoagulare, cu prognostic în general mai bun decât formele arteriale.[4]
Ischemia post-chirurgie cardiacă sau după stop cardiac (stări de debit scăzut) trebuie suspectată activ la deteriorarea abdominală postoperatorie.[1]
Viața cu boala
Supraviețuitorii unei ischemii mezenterice acute, în special cei cu rezecții intestinale întinse, pot avea nevoie de adaptări importante:
- Nutriție: după rezecții mari poate apărea sindromul de intestin scurt, cu diaree, malabsorbție și scădere ponderală; unii pacienți necesită suplimente, dietă adaptată sau nutriție parenterală, sub coordonarea unei echipe de nutriție.
- Anticoagulare de durată: mulți pacienți rămân pe anticoagulant (pentru fibrilație atrială sau trombofilie); respectarea tratamentului și monitorizarea sunt esențiale pentru a preveni recurența.[1][4]
- Controlul bolii cardiovasculare de fond: continuarea medicației, renunțarea la fumat, activitate fizică adaptată.
- Sprijin psihologic: o urgență cu risc vital și, uneori, un stomă temporar sau definitiv, au impact emoțional important; suportul specializat ajută reintegrarea.
Urmărirea multidisciplinară (chirurgie, gastroenterologie, cardiologie/hematologie, nutriție) oferă cele mai bune rezultate pe termen lung.
🇷🇴 În România
În România, infarctul intestinal acut este gestionat în serviciile de chirurgie generală și vasculară, cu sprijinul radiologiei intervenționale și al terapiei intensive. Rezultatele depind critic de accesul rapid la angio-CT și la o echipă capabilă de revascularizare endovasculară — resurse concentrate mai ales în centrele universitare și spitalele de urgență mari.[2][3]
Provocarea principală, ca și în restul lumii, rămâne întârzierea diagnosticului: boala este rară, tabloul inițial nespecific, iar suspiciunea trebuie ridicată activ. Îmbunătățirea prognosticului în rețeaua de urgență trece prin recunoașterea precoce la triaj a durerii abdominale "disproporționate" la pacientul cu risc vascular și prin protocoale rapide de imagistică. Datele epidemiologice specifice românești pentru această entitate rară sunt limitate; cifrele de incidență și mortalitate de mai sus provin din ghiduri și studii internaționale.[1][2][5]
Ultimele studii
Baza dovezilor este dominată de ghiduri de consens și studii observaționale, întrucât urgența și raritatea bolii fac dificile studiile randomizate:
- Ghidurile WSES (World Society of Emergency Surgery) — versiunea inițială din 2017 și actualizarea din 2022 — sunt referința operațională: angio-CT imediat, resuscitare, revascularizare (endovascular-first la ocluzie arterială fără peritonită), damage control și second-look.[1][3]
- Ghidurile ESVS 2025 (European Society for Vascular Surgery) privind bolile arterelor și venelor mezenterice și renale actualizează recomandările de revascularizare și management al trombozei venoase.[6]
- Studiul AMESI (2024), prospectiv multicentric, a documentat pe 418 pacienți o mortalitate intraspitalicească de ~49% și la 90 de zile de ~53%, cu predominanța formei arteriale ocluzive (~55%).[5]
- Revizuiri recente privind rolul angio-CT în diagnostic și managementul trombozei venoase mezenterice prin anticoagulare consolidează algoritmul actual.[4]
Lista completă și actualizată a studiilor asociate acestei afecțiuni este disponibilă pe pagina de studii dedicată.
Concluzii
Infarctul intestinal acut (ischemia mezenterică acută) este o urgență vasculară abdominală rară, dar cu mortalitate foarte mare, în care timpul până la diagnostic și revascularizare decide prognosticul.[1][2] Semnul de alarmă esențial este durerea abdominală severă disproporționată față de examenul fizic, în special la pacientul cu fibrilație atrială sau boală aterosclerotică. Angio-CT-ul imediat este cheia diagnostică, iar niciun test de laborator normal nu exclude boala. Tratamentul combină resuscitarea, antibioticele, anticoagularea, revascularizarea (tot mai frecvent endovasculară) și rezecția intestinului neviabil, cu strategie de "second-look".[1][2][3] Prevenția se sprijină pe anticoagularea corectă a fibrilației atriale și controlul factorilor de risc vascular. Recunoașterea precoce salvează intestin și vieți.
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.