Stopul cardio-respirator · ICD-10: I46.9

Rezumat

Stopul cardio-respirator (SCR) este întreruperea bruscă a activității mecanice eficiente a inimii, confirmată prin absența pulsului central, lipsa reacției (pierderea stării de conștiență) și absența respirației normale (sau respirație agonică — „gasping”).^[1][2] Este cea mai gravă urgență medicală: fără intervenție, decesul survine în câteva minute prin oprirea perfuziei cerebrale și miocardice. Se clasifică după locul de producere în stop cardiac extraspitalicesc (OHCA) și intraspitalicesc (IHCA), iar după ritmul electric inițial în ritmuri șocabile (fibrilație ventriculară / tahicardie ventriculară fără puls) și neșocabile (asistolă, activitate electrică fără puls).^[1][2]

Supraviețuirea depinde critic de lanțul supraviețuirii: recunoaștere și apel precoce, resuscitare cardiopulmonară (RCP) de calitate începută imediat de martori, defibrilare precoce și îngrijire post-resuscitare avansată.^[1][3] Global, supraviețuirea până la externare după OHCA cu RCP este de aproximativ 8–11%, dar RCP efectuată de martori până la sosirea echipajului medical dublează sau triplează șansa de supraviețuire.^[4][5] Fiecare minut de întârziere a defibrilării în fibrilația ventriculară reduce supraviețuirea cu ~10%.^[1] Mesajul-cheie pentru public: orice martor poate salva o viață — sună la 112, apasă puternic și rapid în centrul pieptului, folosește un defibrilator automat (DEA) dacă e disponibil.^[2][3]

Definiție și clasificare

Stopul cardio-respirator (SCR) reprezintă încetarea funcției de pompă a inimii, cu absența circulației eficiente și, consecutiv, oprirea respirației. Termenul stop cardiac (cardiac arrest) subliniază oprirea activității mecanice a cordului; adăugarea calificativului respirator reflectă faptul că respirația spontană dispare aproape simultan (sau este precedată de respirație agonică ineficientă).^[1][2] Este distinct de infarctul miocardic (necroză a mușchiului cardiac prin obstrucție coronariană — o cauză frecventă de SCR, dar nu sinonimă) și de moartea subită cardiacă (deces natural, neașteptat, de cauză cardiacă, survenit în general în prima oră de la debutul simptomelor).^[1]

Clasificare

1. După locul producerii:

• OHCA — stop cardiac extraspitalicesc (out-of-hospital cardiac arrest): survine în comunitate; incidența anuală în Europa a resuscitărilor tentate de echipaje medicale este de ordinul zecilor la 100.000 de locuitori.^[6]
• IHCA — stop cardiac intraspitalicesc (in-hospital cardiac arrest): survine la pacienți deja internați, adesea precedat de deteriorare fiziologică detectabilă (semnale de alarmă precoce).^[1]

2. După ritmul electric inițial — determinant major al conduitei terapeutice și al prognosticului:

• Ritmuri șocabile: fibrilația ventriculară (FV) și tahicardia ventriculară fără puls (TV fără puls) — necesită defibrilare imediată; au cel mai bun prognostic.^[1][2]
• Ritmuri neșocabile: asistola (absența activității electrice) și activitatea electrică fără puls (AEP / PEA — activitate electrică organizată fără contracție eficientă) — nu răspund la șoc electric; tratamentul se bazează pe RCP de calitate, adrenalină precoce și corectarea cauzei.^[1][2]

Cod ICD-10: I46.9 — Stop cardiac, nespecificat (I46.0 = stop cardiac resuscitat cu succes; I46.1 = moarte subită cardiacă descrisă astfel).^[7]

Cifre & epidemiologie

Cauze și patogenie

Stopul cardio-respirator este calea finală comună a numeroase afecțiuni. La adult, majoritatea cazurilor de OHCA au o cauză cardiacă, cel mai frecvent boala coronariană (ischemie/infarct miocardic care declanșează o aritmie malignă).^[1]

Cauze cardiace

• Boala coronariană / infarctul miocardic acut — ischemia provoacă fibrilație ventriculară sau tahicardie ventriculară.^[1]
• Aritmii primare — fibrilație/tahicardie ventriculară, bloc atrioventricular complet, sindroame aritmogene ereditare (QT lung, Brugada, cardiomiopatie hipertrofică).^[1]
• Insuficiența cardiacă avansată și cardiomiopatiile.
• Boli valvulare severe, tamponadă cardiacă.

Cauze reversibile — regula „4H și 4T”

Ghidurile de resuscitare structurează cauzele potențial reversibile ce trebuie căutate și corectate în timpul RCP, pentru a maximiza șansa de restabilire a circulației spontane (ROSC):^[1][2]

• 4H: Hipoxie · Hipovolemie · Hipo/Hiperkaliemie și tulburări metabolice · Hipotermie / hipertermie.
• 4T: Trombo-embolism (embolie pulmonară / tromboză coronariană) · pneumoTorax sufocant (în tensiune) · Tamponadă cardiacă · Toxine (intoxicații medicamentoase).

Patogenie

Oprirea pompei cardiace întrerupe fluxul sanguin: creierul, extrem de sensibil la hipoxie, suferă leziuni în câteva minute, iar lipsa perfuziei declanșează un lanț de leziuni ischemice și, ulterior, de reperfuzie. RCP de calitate menține un flux minim vital către creier și inimă până la restabilirea circulației spontane; defibrilarea „resetează” activitatea electrică haotică din FV/TV, permițând reluarea unui ritm organizat.^[1][2]

Semne și simptome

Recunoașterea rapidă a stopului cardio-respirator este esențială și se bazează pe o triadă cardinală pe care orice martor o poate evalua în câteva secunde: victima nu reacționează (nu răspunde la stimuli), nu respiră normal și nu are puls central.^[1][2] Pentru public, ghidurile simplifică: o persoană care nu răspunde și nu respiră normal este în stop cardiac — se începe imediat RCP.^[2][3]

Un element frecvent înșelător este respirația agonică („gasping”): mișcări respiratorii rare, sacadate, ineficiente, prezente în primele minute la o proporție importantă din victime. Ele NU reprezintă respirație normală și NU trebuie să întârzie începerea RCP — dimpotrivă, sunt un semn de stop cardiac.^[1][2]

SCR poate fi precedat, la unii pacienți, de simptome de alarmă (durere toracică, dispnee, palpitații, sincopă) cu minute până la ore înainte — recunoașterea lor și apelul precoce la 112 pot preveni stopul.^[1] Lista de mai jos prezintă manifestările asociate, cu frecvența și specificitatea lor clinică.

Top simptome — frecvență și valoare diagnostică

Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.

⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: absența pulsului central, absența respirației normale, pierderea cunoștinței, respirație agonică (gasping), cianoză, durere toracică, sincopă, dispnee.

Diagnostic clinic

Diagnosticul stopului cardio-respirator este clinic și imediat — nu necesită și nu trebuie să aștepte investigații paraclinice. Algoritmul de recunoaștere, valabil atât pentru salvatorul laic cât și pentru profesionist, este:^[1][2]

1. Siguranța salvatorului și a victimei.
2. Verifică reactivitatea: strigă și scutură ușor de umeri. Dacă nu reacționează →
3. Eliberează căile aeriene (hiperextensia capului, ridicarea bărbiei) și evaluează respirația maximum 10 secunde: privește, ascultă, simte. Respirația agonică = absența respirației normale.
4. Personalul medical palpează simultan pulsul carotidian (max. 10 s). Dacă nu se identifică cu certitudine puls și respirație normală → stop cardiac confirmat.
5. Apel la 112 / alertarea echipei de resuscitare, procurarea unui DEA / defibrilator.
6. Începe RCP imediat: compresii toracice de calitate.

Dispecerul serviciului de urgență joacă un rol activ: ghidează telefonic martorul să recunoască stopul și să efectueze compresii (RCP asistată de dispecer), ceea ce crește ratele de RCP efectuată de martori și supraviețuirea.^[2][3]

Diagnostic paraclinic

Investigațiile paraclinice nu diagnostichează stopul (care este o urgență clinică), ci ghidează tratamentul în timpul resuscitării și identifică cauza:

În timpul resuscitării

• Monitorizarea ritmului cardiac (padele/electrozi de defibrilator) — clasifică ritmul în șocabil (FV/TV fără puls) vs. neșocabil (asistolă/AEP), decizia terapeutică centrală.^[1][2]
• Capnografia (EtCO2) — confirmă poziția sondei de intubație, monitorizează calitatea compresiilor și poate semnala restabilirea circulației spontane (creștere bruscă a EtCO2); valori persistent foarte scăzute au valoare prognostică.^[1]
• Ecografia la patul bolnavului (POCUS) — poate identifica cauze reversibile (tamponadă, pneumotorax, hipovolemie, embolie pulmonară masivă) fără a întrerupe compresiile.^[2]
• Analize rapide — gazometrie, potasiu, glicemie, lactat — pentru cauzele metabolice („4H”).^[1]

După restabilirea circulației (post-ROSC)

• ECG cu 12 derivații — caută infarctul miocardic cu supradenivelare de segment ST (STEMI), indicație de coronarografie de urgență.^[1]
• Coronarografie — imediată la STEMI post-stop; la pacienții fără supradenivelare ST, angiografia de rutină imediată nu a demonstrat beneficiu față de o strategie amânată în trialurile randomizate.^[8]
• Imagistică cerebrală, EEG, biomarkeri (neuron-specific enolază) — pentru evaluarea prognosticului neurologic.^[1]

Diagnostic diferențial

Diferențierea rapidă vizează stările care mimează stopul sau reprezintă cauze specifice ce schimbă conduita:

• Sincopa / lipotimia — pierdere tranzitorie a conștienței cu revenire spontană rapidă; pulsul și respirația se reiau. Nu este stop cardiac, dar poate fi un semn premonitoriu.^[1]
• Criza convulsivă (epileptică) — activitate motorie tonico-clonică; poate fi confundată cu convulsiile hipoxice ce însoțesc uneori debutul stopului. La stop, victima rămâne areactivă și fără respirație normală după convulsie.^[2]
• Obstrucția severă a căilor aeriene (înec, corp străin) — cauză de stop de origine respiratorie/hipoxică; impune manevre de dezobstrucție și ventilație precoce.^[2]
• Intoxicații, supradozaj (ex. opioide) — stop de cauză respiratorie inițial; se asociază antidotul specific.^[1]
• Șocul profund / bradicardia extremă cu puls filiform — poate fi greu de distins de AEP; la dubiu, se începe RCP.^[1]

Boli înrudite

Tratament

Tratamentul stopului cardio-respirator = resuscitarea cardiopulmonară (RCP), structurată pe două niveluri: suport vital de bază (BLS), pe care îl poate efectua orice martor, și suport vital avansat (ALS), efectuat de echipe medicale.^[1][2]

Suport vital de bază (BLS) — primele minute salvează viața

• Compresii toracice de calitate: în centrul pieptului (jumătatea inferioară a sternului), la o frecvență de 100–120/minut și o adâncime de 5–6 cm la adult, permițând revenirea completă a toracelui între compresii, cu întreruperi minime.^[1][2]
• Raport compresii:ventilații 30:2 pentru salvatorul instruit; pentru cei neinstruiți, RCP doar cu compresii („hands-only”) este recomandată și eficientă.^[2][3]
• Defibrilarea precoce cu DEA (defibrilator extern automat): aparatul analizează ritmul și indică șocul dacă e necesar. Aplicarea unui DEA de către martori, înainte de sosirea ambulanței, crește semnificativ supraviețuirea în ritmurile șocabile.^[1][3]

Suport vital avansat (ALS) — algoritmul

Echipa medicală continuă compresiile de calitate și aplică algoritmul ALS, ramificat după ritm:^[1][2]

• Ritm șocabil (FV / TV fără puls): defibrilare (un singur șoc, apoi reluare imediată a compresiilor 2 minute); după al 3-lea șoc se administrează adrenalină 1 mg IV/IO și amiodaronă 300 mg (a doua doză de 150 mg după al 5-lea șoc; lidocaina este o alternativă).^[1][2]
• Ritm neșocabil (asistolă / AEP): adrenalină 1 mg IV/IO cât mai precoce și RCP continuă; NU se aplică șoc.^[1][2]
• Adrenalina se repetă la fiecare 3–5 minute pe toată durata resuscitării.^[1][2]
• Managementul căilor aeriene (mască-balon, dispozitive supraglotice sau intubație), oxigenare, acces venos/intraosos, capnografie.^[1]
• Căutarea și corectarea cauzelor reversibile (4H/4T) în paralel cu resuscitarea.^[1][2]

Îngrijirea post-resuscitare (după ROSC)

• Optimizarea oxigenării și ventilației (evitarea hipoxiei și a hiperoxiei), menținerea tensiunii arteriale.^[1]
• Coronarografie de urgență la STEMI; management al cauzei.^[1]
• Controlul temperaturii (control targetat al temperaturii): prevenirea activă a febrei prin menținerea temperaturii ≤37,5°C; trialul TTM2 nu a arătat superioritatea hipotermiei la 33°C față de menținerea normotermiei cu prevenirea febrei.^[9]
• Evaluare neuroprognostică multimodală, amânată, la pacienții rămași comatoși.^[1]

Complicații

Complicațiile decurg atât din stopul propriu-zis (ischemie globală) cât și din manevrele de resuscitare:

• Leziunea cerebrală hipoxic-ischemică — principala cauză de deces și de dizabilitate la supraviețuitori; poate merge de la deficite cognitive ușoare până la comă și stare vegetativă.^[1]
• Sindromul post-stop cardiac — disfuncție miocardică tranzitorie, răspuns inflamator sistemic (asemănător sepsisului), leziune de reperfuzie.^[1]
• Leziuni traumatice ale compresiilor — fracturi costale/sternale, contuzii, mai rar leziuni de organe interne (compromis acceptat, RCP nu trebuie ezitată de teama acestora).^[2]
• Recurența stopului și aritmii post-resuscitare.
• Complicații ale îngrijirii intensive — pneumonie de aspirație/ventilator, insuficiență renală, tulburări de coagulare.^[1]

Monitorizare și urmărire

După restabilirea circulației spontane, pacientul necesită internare în terapie intensivă și monitorizare continuă:^[1]

• Monitorizare hemodinamică (tensiune, ritm cardiac, ECG continuu), respiratorie (SpO2, EtCO2, gaze sanguine) și a temperaturii.
• Evaluare neurologică repetată; la comatoși — control targetat al temperaturii și neuroprognostic amânat (≥72 h), multimodal.^[1]
• Tratamentul cauzei declanșatoare (revascularizare coronariană, corectare electrolitică etc.).

La supraviețuitorii cu risc de recurență a aritmiei maligne se evaluează indicația de defibrilator cardiac implantabil (ICD) pentru prevenția secundară a morții subite; urmărirea pe termen lung include reabilitare cardiacă și, adesea, suport pentru sechelele cognitive și psihologice.^[1]

Ghidul pacientului

Ce trebuie să faci dacă vezi o persoană prăbușită care nu reacționează (protocolul pentru public):^[2][3]

1. Verifică siguranța zonei.
2. Strigă și scutură ușor persoana de umeri. Dacă nu răspunde și nu respiră normal (sau doar gâfâie) →
3. Sună imediat la 112 și pune telefonul pe difuzor — dispecerul te va ghida.
4. Începe compresiile: îngenunchează lângă victimă, pune podul unei palme în centrul pieptului, cealaltă mână deasupra, cu brațele întinse, și apasă puternic și rapid — aproximativ 100–120 de apăsări pe minut, adânc de 5–6 cm. Ritmul melodiei „Stayin' Alive” ajută.
5. Nu te opri până sosește ajutorul, apare un DEA sau victima începe să respire normal.
6. Dacă e disponibil un DEA (defibrilator automat, aflat în multe spații publice), pornește-l și urmează instrucțiunile vocale — este proiectat să nu poată face rău.

Nu-ți fie teamă că faci rău: o persoană în stop cardiac este deja în pericol vital, iar orice compresie ajută. RCP doar cu compresii (fără respirație gură-la-gură) este perfect acceptabilă pentru salvatorul neinstruit.^[2][3]

Prevenție personală: nu ignora durerea toracică prelungită, dispneea sau leșinul neexplicat — sună la 112. Învață RCP; poate salva un membru al familiei.

Ghidul specialistului

Puncte-cheie pentru profesionist, conform ghidurilor ERC 2025 și AHA 2025:^[1][2]

• Prioritatea absolută: compresii toracice de înaltă calitate cu întreruperi minime (fracție de compresie cât mai mare) și defibrilare precoce în ritmurile șocabile.
• Ritm șocabil: șoc unic → 2 min RCP → reanaliza ritmului; adrenalină 1 mg după al 3-lea șoc, apoi la 3–5 min; amiodaronă 300 mg după al 3-lea șoc, 150 mg după al 5-lea.
• Ritm neșocabil: adrenalină 1 mg IV/IO cât mai precoce, repetată la 3–5 min; fără șoc.
• Ecografie POCUS pentru cauze reversibile, fără a prelungi pauzele de compresii.
• Post-ROSC: ECG 12 derivații, coronarografie la STEMI, control targetat al temperaturii (≤37,5°C, prevenirea febrei), oxigenare și ventilație normalizate, neuroprognostic multimodal amânat.
• IHCA: accent pe prevenție — sisteme de scor de alarmă precoce și echipe de răspuns rapid.
• Decizia de oprire a resuscitării se ia pe criterii clinice și de context (durata resuscitării, cauza, comorbidități, EtCO2 persistent foarte scăzut, dorințele exprimate ale pacientului), conform regulilor de terminare a resuscitării și principiilor etice.^[1]

Evoluție și prognostic

Prognosticul depinde de: ritmul inițial (șocabil >> neșocabil), prezența martorilor, RCP precoce de către martori, timpul până la defibrilare și cauza subiacentă.^[1][4]

• Supraviețuirea globală până la externare după OHCA cu RCP este de aproximativ 8–11%, dar variază larg geografic.^[4][5]
• În ritmurile șocabile cu defibrilare precoce, supraviețuirea poate depăși 30–50%; fiecare minut de întârziere a defibrilării în FV reduce supraviețuirea cu ~10%.^[1]
• RCP efectuată de martori dublează sau triplează șansa de supraviețuire.^[4][5]
• IHCA are, în general, o supraviețuire la externare mai mare decât OHCA (îngrijire imediată, monitorizare).^[1]

La supraviețuitori, principalul determinant al calității vieții este gradul leziunii cerebrale. Mulți supraviețuitori cu recuperare neurologică bună revin la o viață funcțională, deși sechelele cognitive ușoare, oboseala și tulburările emoționale (anxietate, depresie, stres post-traumatic) sunt frecvente.^[1]

Prevenție și screening

Cea mai eficientă „terapie” este prevenția stopului și pregătirea comunității:^[1][3]

• Prevenția cauzelor cardiace: controlul factorilor de risc cardiovascular (hipertensiune, colesterol, diabet, fumat), tratamentul bolii coronariene și al insuficienței cardiace, managementul aritmiilor.^[1]
• Identificarea persoanelor cu risc de moarte subită (cardiomiopatii, sindroame aritmogene ereditare, antecedente familiale) și, la nevoie, ICD pentru prevenție.^[1]
• Educarea populației în RCP și amplasarea de DEA în spații publice (aeroporturi, gări, săli de sport, școli) — programe de acces public la defibrilare.^[1][3]
• Sisteme de alertare a martorilor voluntari instruiți și RCP asistată de dispecer.^[3]
• În spital: scoruri de alarmă precoce și echipe de răspuns rapid pentru a preveni IHCA.^[1]

Ultimele studii

Întrebări frecvente

Glosar

RCP (resuscitare cardiopulmonară)

Ansamblul de manevre — compresii toracice și, opțional, ventilații — care mențin un flux minim de sânge către creier și inimă până la restabilirea circulației spontane.

ROSC

„Return of Spontaneous Circulation” — restabilirea circulației spontane, adică reluarea activității de pompă a inimii (revenirea pulsului) în timpul resuscitării.

Fibrilație ventriculară (FV)

Ritm cardiac haotic, dezorganizat, în care ventriculii „tremură” fără a pompa sânge; ritm șocabil, tratat prin defibrilare.

Activitate electrică fără puls (AEP/PEA)

Prezența unei activități electrice organizate pe monitor, dar fără contracție cardiacă eficientă și fără puls; ritm neșocabil.

Asistolă

Absența oricărei activități electrice a inimii („linie plată”); ritm neșocabil, cu prognostic rezervat.

DEA

Defibrilator extern automat — aparat portabil, disponibil în spații publice, care analizează ritmul și administrează un șoc electric ghidat vocal, utilizabil de public.

Defibrilare

Administrarea unui șoc electric controlat pentru a opri un ritm haotic (FV/TV fără puls) și a permite reluarea unui ritm cardiac organizat.

Respirație agonică (gasping)

Mișcări respiratorii rare, sacadate, ineficiente, frecvente în primele minute ale stopului; NU reprezintă respirație normală și nu trebuie să întârzie RCP.

Control targetat al temperaturii

Managementul activ al temperaturii corpului după resuscitare (menținerea sub ~37,5°C, prevenirea febrei) pentru a proteja creierul.

Concluzii

Stopul cardio-respirator este cea mai gravă urgență medicală, dar și una dintre puținele în care orice martor poate face diferența dintre viață și moarte. Recunoașterea rapidă (nu reacționează + nu respiră normal), apelul la 112, RCP de calitate începută imediat și defibrilarea precoce constituie lanțul supraviețuirii — verigile care, împreună, multiplică șansele de a salva o viață.^[1][2][3]

Managementul avansat urmează algoritmul ALS, ramificat după ritmul șocabil sau neșocabil, cu adrenalină, defibrilare, amiodaronă și corectarea cauzelor reversibile (4H/4T), urmat de îngrijire post-resuscitare centrată pe protecția creierului. Prognosticul rămâne rezervat la nivel global (supraviețuire ~8–11% după OHCA), dar se ameliorează substanțial prin RCP efectuată de martori și defibrilare precoce — de aceea educația populației și accesul public la defibrilatoare sunt priorități de sănătate publică.^[1][4][5]

Bibliografie

Autori și revizuire

Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.